Ana Nicolescu: „Măriuca se cuibărea la căldură, la suflet”

Ana Nicolescu şi Iulia | Totul despre mame
Ana, alăptând-o pe Iulia, cea de-a doua fetiţă
Ana Nicolescu şi Iulia | Totul despre mame
Ana, alăptând-o pe Iulia, cea de-a doua sa fetiţă

Alăptarea: Măriuca se cuibărea la căldură, la suflet

Ce înseamnă alăptarea? Dincolo de hrană, dincolo de mililitri de lapte, de nutrienți sau de calorii, alăptarea înseamnă o conectare specială, pe care numai o mamă o poate simți…

Mămica urbană Ana Nicolescu, mama Măriucăi şi Iuliei, ne-a spus povestea emoţionantă a alăptării fetițelor ei.

O fotografie răscoleşte amintiri

Mă uitam pe niște poze de când Măriuca era cam de vârsta Iuliei acum, adică de când avea vreo șapte luni. Nu știu ce căutam, poate nimic concret, poate doar amintiri, poate senzații. Am dat peste o fotografie de când o alăptam și, brusc, mi s-au derulat înaintea ochilor primele opt luni cu Măriuca, începând de la maternitate, de când eu așteptam în rezervă, cuminte, pe marginea patului, cu sufletul la gură și cu dureri de la cezariană, ca o asistentă să-mi aducă copilul. A venit o duduie… cu Măriuca înfășată. Un cap mic ieșea din pânza albă care o ținea captivă pe copila de o zi. Arăta ca un băț de chibrit.

Ajutor şi dezamăgire

Am luat-o în brațe și am sorbit-o cu sufletul, îmi fusese dor de ea. Îmi fusese dor să o am în mine. Vroiam să o strâng tare și să o pup mult. În timp ce eu mă conectam cu Măriuca, asistenta îmi desfăcea cămașa și mă strângea tare de sfârcuri. M-am trezit brusc din armonie. „Aveți sânii tari de obicei?” Eu mă uit la Bogdan, căutând la el un răspuns. „Nu îmi dau seama, nu am termen de comparație”, îi răspund.

A dat ochii peste cap și mi-a arătat cum să țin copilul ca să îl alăptez. Încerca să îi îndese Măriucăi sânul meu în gură. Ea nu voia. Prefera să doarmă. Apoi mi-a spus despre cum e bine să apuce sânul și m-a mai apucat puțin de sfârcuri. Eu am strâns din dinți de durere și m-am uitat aprig la ea. Ea mi-a spus că așa e primele dăți, dureros. Și insista să pun corect copilul la sân.

Apoi a plecat și eu am rămas singură cu Măriuca uitându-se, cu ochii mijiți la mine, și cu Bogdan, cu ochii mari, întrebându-mă: „Și acum ce facem?”

O linște pe care bărbații nu o pot simți

Am încercat să o pun la sân, să o alăptez. Nu voia. Nu putea. Ea sau eu. Nu știam nici eu, nici ea. Târziu, mi-am dat seama că ea știa. Eu nu știam. Abia după câteva zile a tras vreo cinci guri de lapte. Și am sărbătorit cu surle și trâmbițe. Am întrebat neonatologul, asistenta și pediatra când și cum trebuie să o alăptez. Mi s-a răspuns că la cerere. Nu înțelegeam. Cum aveam să-mi dau seama că vrea lapte? Cum aveam să-mi dau seama că vrea doar să mă simtă pe mine, să fie lipită de mine? De unde urma să știu dacă îi e foame? Nu mi-a răspuns nimeni. Însă mi-a arătat Măriuca, atât de firesc, când îi era foame. Deschidea gurița când intra în contact cu pielea mea. Îmi căuta sânul și eu i-l ofeream precipitată, fericită că am înțeles-o și că îi pot da ce are nevoie, imediat ce îmi cerea. Ulterior, precipitarea a dispărut și a apărut un sentiment de împlinire, confort și relaxare. O mângâiam pe părul moale când o alăptam. Ea se uita în ochii mei. Îmi căuta fața cu mâinile noaptea, mă adulmeca, se lipea de mine. Era o conectare sfântă, calmă, caldă, care îmi aducea multă pace în suflet, o liniște divină, o liniște pe care bărbații nu o pot simți. Și îmi părea rău pentru Bogdan.

Ea mi-a arătat că putem să avem și nopți cu lună și cu stele

Măriucăi îi plăcea să stea la sân și două ore. Nu mânca mereu în tot acest timp, dar se cuibărea la căldură, la suflet, la bine, iar, dacă voiam să o pun în pătuț, se trezea instantaneu, simțindu-mi intenția. Țin minte că, în primele luni ale Măriucăi, nopțile erau fragmentate. Dormea o oră și jumătate, apoi stătea la sân o oră și iar adormea. Eu eram epuizată. Nu știu de ce, dar nu descoperisem alăptatul în poziție culcată, așa că stăteam cu ea pe brațe și o alăptam. De multe ori, adormeam. Mi se înmuiau mâinile și îmi cădea capul. O strângeam apoi bine în brațe, de teamă să nu cadă. Și, când am ajuns la limita epuizării și când amândouă plângeam extenuate, mi-a arătat că poate să bea lapte și dacă stă culcată lângă mine. Și așa, am început să avem nopți mai liniștite, mai dormite, mai calme, şi cu lună, și cu stele.

Ana Nicolescu alaptare | Totul despre mame
Mariuca, la sânul mamei

Între proba suptului, analiza laptelui şi efortul fizic

Alăptarea la Măriuca a fost una destul de zbuciumată. Cu mine neștiutoare. Cu mulți pediatri și asistente care m-au pus să fac proba suptului, analiza laptelui, care m-au sfătuit să încep diversificarea la cinci luni, care îmi spuneau că Măriuca nu se încadrează în graficele de greutate pentru că laptele meu nu este bun. Nu se uita nimeni la mine că și eu eram slabă, iar Bogdan înalt. Deci cu cine să semene copilul astfel încât să fie gras și frumos?

După ce a împlinit Măriuca șase luni, am dat cântarul de bebeluși, am renunțat la a mai merge o dată pe lună la pediatru și ne ghidam doar după cât de vioaie, de receptivă, de cooperantă, de atentă, de prezentă era Măriuca în toate activitățile pe care le făcea. Tot după ce a împlinit ea șase luni, am început să merg la sală. Am alăptat-o până la nouă luni. Atâta mi s-a părut că am avut lapte. Atunci am asociat intensitatea efortului de la sală cu scăderea cantității de lapte. Deși nu știu dacă au avut vreo legătură. Oricum, am fost fericită că mi-am alăptat copilul. Atât cât a fost. Au fost luni magice.

Uneori îi simt vibrația. Alteori îi văd sufletul…

Ana şi Măriuca | Totul despre mame
Ana, alături de prima fetiţă, Măriuca

La Iulia, totul a venit parcă în continuarea alăptarii de la Măriuca. Parcă nu ar fi trecut aproape doi ani de când nu mai alăptasem. Iulia a fost hotărâtă de prima oară când am pus-o la sân. Hălpăia tot laptele din ambii sâni. Știa ce are de făcut. Știa că pentru asta se trezește, din când în când. Nu se cuibărea ca Măriuca. Termina de mâncat și se culca la loc. Acum, la șapte luni, la fel. Cu ea mă conectez altfel, parcă la alt nivel. Uneori îi simt vibrația. Alteori îi văd sufletul. Ea mă lasă. Eu nu inițiez nimic. Doar mă las purtată unde mă duce ea. Și toate se întâmplă fie în timp ce o alăptez, fie imediat după, cu câteva secunde înainte să adoarmă.

Pe Iulia nu am cântărit-o niciodată. Nu am făcut proba cântarului. Nici analiza laptelui. Nu mă streses dacă am sau nu lapte, nu îmi calculez mesele, orele, efortul fizic de la sală. Încerc doar să fiu calmă, caldă, iubitoare, darnică, prezentă și curioasă. Restul vine de la sine. La fel ca laptele de mamă.

Aveam acest articol început de mult timp, însă nu m-am încumetat să-l finalizez pentru a nu intra în polemici despre alăptare. La finalul celor câteva paragrafe salvasem un citat din cartea „A Million Miles in a Thousand Years”, de Donald Miller,  care sintetizează tot ce a însemnat pentru mine alăptarea. O încheiere mai bună nici că aș fi putut găsi.

 

Once you live a good story, you get a taste for a kind of meaning in life, and you can’t go back to being normal; you can’t go back to meaningless scenes stitched together by the forgettable thread of wasted time.

 

Text: Ana Nicolescu/http://mamicaurbana.ro
Foto: arhiva personală

 

Dacă vrei să fii pregătită cu adevărat pentru alăptare, achiziționează-ți din vreme “Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman”, de Jack Newman și Teresa Pitman.

 

În acest ghid, cei doi experţi în domeniul alăptării ne oferă informații complete pentru următoarele situații:

• Cum să poziționezi bine copilul la sân;

• Ce poți face când copilul refuză sânul;

• Cum să eviţi ragadele sau iritarea mameloanelor;

• Cum să te asiguri că bebeluşul primeşte suficient lapte;

• Alăptarea unui copil care are colici;

• Alăptarea nou-născuţilor prematuri sau cu nevoi speciale

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație