Cum să-ți asiguri o alăptare cu succes în primele 24 de ore de la naștere. Opt recomandări

Deși alăptatul este un proces cât se poate de natural, nu vine chiar de la sine și multe proaspete mame îl găsesc dificil. Pentru a veni în ajutorul mamelor, motherly.com a întocmit o listă de opt recomandări care să asigure o alăptare cu succes încă din primele 24 de ore.

1. Propune-ți să reușești
Alăptarea este asemeni unui dans în care ambii parteneri învață pașii în același timp, fără să fi dansat vreodată înainte. Cu exercițiu și sprijin, veți reuși împreună. Mai ales dacă ai încredere că vei avea succes (și la dans, și la alăptat).

2. Asigură-ți un grup de sprijin
Anunță-i pe cei care îți sunt aproape că ai nevoie de tot sprijinul pentru a reuși să alăptezi. Soțul, familia, prietenii și personalul din spital îți vor fi de mare folos dacă vor ști ce îți dorești.
Poți chiar să le sugerezi în ce mod te pot ajuta: gătitul, curățenia pot fi delegate celor din casă, care, în această situație vor fi mai mult decât încântați să facă parte din echipa ta de suport.

3. Alăptează cât de repede după naștere
Bebelușul își petrece prima oră din viață într-un ritm foarte alert și este gata să mănânce la 20-45 minute de la naștere. Atunci el va primi colostru, numit și ”aur lichid”, deoarece are niște beneficii miraculoase pentru copil.


TE-AR PUTEA INTERESA ȘI:
Ghidul pentru alaptare al doctorului Jack Newman – Informatii complete pentru mame

De fiecare dată când îți pui copilul la sân în organismul tău se eliberează un hormon numit oxitocină care te ajută să creezi o legătură afectivă puternică cu bebelușul și, în plus, ajută la contractarea uterului către forma lui de dinainte de sarcină. Așadar alăptatul are la fel de multe beneficii pentru copil pe cât are și pentru mamă. Natura s-a gândit bine la toate astpectele în acest caz.

4. Piele-pe-piele cât mai curând și cât mai mult
Să ții copilul dezbrăcat pe propria piele este mai mult decât nemaipomenit de plăcut, este chiar recomandat și demonstrat științific că ajută la alăptare. Mai mult decât atât, contactul piele-pe-piele ajută la reglarea temperaturii nou-născutului, echilibrarea bătăilor inimii și a ritmului de respirație și chiar la reglarea nivelului de glucoză în sânge. Deci solicită să primești bebelușul cât de repede după naștere pentru a-l pune la piept.

5. Alege să-ți aducă bebelușul în salon imediat după naștere.
Încă sunt spitale care încurajează mamele să fie separate de bebelușii lor. Când, de fapt, corect ar fi ca bebelușul să doarmă în aceeași camera cu mama în primele 6-12 luni de viață. De ce? Pentru că astfel este facilitată alăptarea. Mama poate reacționa mult mai repede dacă are copilul aproape.

6. Ceasul nu există
E adevărat că odată cu apariția copilului tot ce era previzibil în viața femeii dispare brusc, iar această schimbare este cu adevărat o provocare pentru proaspăta mamă. Însă, nenumărate cercetări au demonstrat că alăptarea la cerere (de fiecare dată când copilului îi este foame) mărește considerabil șansele de reușită în alăptare.

Laptele matern se digeră foarte repede, iar stomacul unui bebeluș este extrem de mic, așa că ei mănâncă des și puțin. În același timp, corpul mamei produce lapte atunci când este solicitat. Cu cât bebelușul cere mai des să mănânce, cu atât sânii produc mai mult. După ce se reglează cererea cu oferta programul de alăptare se va stabiliza de la sine.

7. Discută cu un specialist în alăptare
Te va ajuta să depășești momentele dificile care sunt inevitabile la început de drum. Dar nu aștepta să apelezi la un asemenea specialist atunci când chiar ai o problemĂ. Poți să soliciți o vizită chiar din prima zi, pentru a te asigura că totul merge perfect. În acest fel specialistul în alăptare va putea să îți dea niște sugestii valoroase care să te ajute pe parcurs.

8. Ai grijă de tine
După ce te-ai îngrijit atât de bine pe parcursul sarcinii, nu uita că încă ai nevoie de mult ajutor din partea corpului tău și de acum încolo, căci crești un bebeluș doar din laptele tău. Mamele care alăptează exclusiv ard 500 de calorii pe zi, cam cât ai arde dacă ai merge opt km zilnic. Alimentează-te cât mai bine și sănătos, hidratează-te, odihnește-te în măsura posibilității și ai răbdare cu tine însăți.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Veronica Guzun
Sunt mama-caracatiță. Jonglez copil, grădiniță, casă, serviciu. Mai scap din mâini farfurii și căni când învârt multe în același timp. Când doarme copilul la prânz,…

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație