Când e timpul înțărcării?

Asa cum alaptarea trebuie sa se desfasoare in conditii naturale si lipsite de stres pentru a te putea simti confortabil, asa credem si despre intarcare ca trebuie sa se produca firesc si natural, fiind un proces important atat pentru mama cat si pentru copil. Duse sunt vremurile in care mamele noastre erau sfatuite „din popor” sa plece de-a acasa cel putin 2 nopti pentru a-si obisnui copilul cu lipsa sanului.

Ba chiar am auzit de procedee mai barbare decat acesta, in care mamele isi ungeau mameloanele cu usturoi sau alte condimente pentru a-l „alunga” pe bebelus de la sanul lor. Toate aceste tehnici se puneau in practica pana cand copilul implinea un an de zile, la presiunea societatii care lua peste picior un copil inca agatat de sanul mamei lui. O alta presiune pentru mame era si durata scurta a concediului post-natal de maximum 4 luni de zile, durata care o obliga pe femeia de atunci sa-si intarce mai repede copilul.

Din fericire, odata cu recomandarile OMS si UNICEF de alaptare exclusiva 6 luni de zile si de alaptare in paralel cu mancarea solida timp de 2 ani, chiar si peste, procesul de intarcare nu mai este o mare frica. Desigur ca si in zilele noastre exista presiuni sociale si culturale, insa observam o relaxarea din ce in ce mai prezenta la mamele care aleg varianta intarcarii naturale.

Cand intarc si cum o fac?

Roxana Dudus, consultanta in alaptare La Leche League , ne spune ca intarcarea nu este necesara decat in conditii speciale. „Intarcarea ar fi necesara  doar daca mama are nevoie de un tratament urgent medicamentos care sa  nu este compatibil cu alaptarea, dar de cele mai multe ori, mamele ce doresc continuarea alaptarii vor cere un tratament compatibil. Intarcarea este un proces in care optiunea celor doi este importanta, daca mama considera ca este nevoie sa intarce atunci o va face.”

Multe femei se intreaba care este momentul propice pentru a-si intarca copilul sau daca exista unul?  Il intarc atunci cand ma intorc la lucru, adica la un an, la doi sau chiar mai devreme? Il intarc cand imi sugereaza pediatrul? Sau atunci cand sunt presata de cei din jur?

Intarcarea naturala

Intarcarea este un proces si incepe in momentul in care copilul incepe diversificarea. In prima jumatate a primului an alaptarea este exclusiva, dupa care se continua in paralel cu diversificarea, laptele matern ramanand alimentul de baza in primul an, pana cand copilul si-a indeplinit nevoia. Asa cum difera varsta la care ii iese primul dinte sau cand incepe sa mearga sau cand incepe sa faca la toaleta, asa difera si varsta intarcarii naturale. Unii copii se pot intarca inainte de 2 ani, altii o pot face mai tarziu. Sunt multe motive pentru care unii copiii se intarca la varste diferite: unul poate avea o nevoie mai intensa de supt, altul poate avea alergii,  altul are nevoie mai multa de apropiere si contact fizic. Cand aceste nevoi sunt satisfacute ele dispar. Intarcarea treptata permite ca anticorpii din laptele matern, factorul imunitar, sa creasca (ca raspuns la scaderea productiei) astfel copilul va beneficia inca un pic de o protectie mai mare impotriva infectiilor”. (Roxana Dudus)

Majoritatea specialistilor sunt de acord ca procesul de intarcare incepe odata cu diversificarea, si ca reprezinta, de fapt, inlocuirea graduala a alaptarii cu mancare solida sau alte metode de alimentare, si aici ne referim la formula de lapte praf. Totii copii ajung la un prag in care sunt pregatiti sa renunte la san. Pentru unii se intampla mai repede, pana la 6 luni, ori pana la varsta de un an, pentru altii se intampla in jurul varstei de 18 luni, iar altii nu vor fi pregatiti nici macar in jurul varstelor de 2, 3 sau chiar 4 ani.

Confesiuni despre intarcare

Am intrebat si cateva mamici cand si-au intarcat copiii si cum a decurs acest proces atat de plin de controverse.

Mihaela, mama lui Kate de 2 ani: „Nu as mai intarca copilul niciodata, dupa cate am patimit. Nu am trait suferinta mai mare, a fost crunt pentru amandoua. Imi pare rau ca am intarcat-o pentru ca am rupt-o de mine si a fost foarte suparata si a suferit. Plangea ea si plangeam si eu.Si  pentru ce? Pentru ca radea lumea de mine ca ii dau sa suga la 1 an si 6 luni? Sfatul meu este asta: daca mama are lapte, sa ii dea copilului cat poate de mult timp. Copilul se va intarca singur, nu trebuie terorizat si chinuit”.

Raluca, mama lui Matei de 4 ani si a lui Pavel de 11 luni: „Experientele mele intr-ale alaptarii sunt extrem de diferite cu cei doi copii. La primul nu prea stiam mare lucru: nu stiam de alaptarea la cerere, credeam si eu ca dupa un an laptele isi pierde din calitati iar copilul nu mai are asa nevoie de el. Dupa 6 luni am inceput incet, incet sa o raresc cu alaptarea, asa incat in jurul varstei de un an, am ramas doar cu o masa de san, seara. Dupa ce a trecut de un an, fara niciun protest, nicio suparare, am scos din schema alaptatul si am bagat un biberon de lapte praf pana pe la doi ani. Cu al doilea copil lucrurile stau complet diferit. Intre timp am aflat ca laptele nu isi pierde din calitati nicicand. Il alaptez total la cerere, iar el cere des. Spre deosebire de fratele sau, nu se inghesuie chiar deloc la mancare; trece imediat pragul primului an, iar el tot 90 la suta san mananca. Habar nu are ce e aia sticla, biberon, suzeta. Planuri de intarcare? Chiar niciunul. Voi lasa lucrurile sa mearga de la sine. E un progres sau un regres? Depinde cum vrei sa o iei. Eu sigur sunt mai fericita acum de cum merg lucrurile”.

Petruta, insarcinata cu al treilea copil, mama Ecaterinei de 3 ani si a Sofiei de 1 an: „Intarcarea primei fetite s-a petrecut pe la 1 an si 6 luni si am luat-o treptat prin a-i da doar seara inainte de culcare, eventual in timpul noptii cand se mai trezea si dimineata la sculare. Peste zi o pacaleam, initial am vrut s-o las cu maica-mea si eu s-o intind seara in oras la intalnire cu prietenii, dar nu am reusit, asa ca am avut fix doua seri de plansete in care eu am refuzat sa-i mai dau sa suga. A plans prima oara o jumatate de ora dupa care s-a consolat cu gandul si m-a strans de mana sa nu-i dau drumul si a adormit. Apoi a doua zi se tinea scai de mine sa nu o parasesc, ea simtind refuzul sanului ca pe o rejectare. A doua seara, la fel, a plans vreun sfert de ora si s-a linistit. A treia seara nu a mai cerut, dar jur ca o luna si mai mult nu m-a mai parasit o clipa, nu statea deloc cu nimeni, nici cu sotul, asa ca pot spune ca intarcatul a durat mai mult de 3 zile. La Sofia a fost tradare pe fata, ea fiind o lacoma si o mancacioasa m-a parasit dupa cateva serii de biberoane. Am fost nevoita sa-i introduc pe la 9-10 luni si o masa de lapte praf pt ca am ramas insarcinata si in scurt timp m-a parasit pentru biberon”.

Bogdana, mama lui Petru de 5 ani: „Am alaptat 2 ani si aproape 3 luni si am avut marele noroc ca sotul meu ne-a sustinut, pe mine si pe Petru, in aceasta aventura „sfidatoare” fata de perceptele „morale” ale lumii din jur.

Am suferit atunci cand m-am convins ca s-a incheiat acest capitol, mai ales ca am mai avut lapte inca multa vreme dupa. Insa nu am vrut sa ma intorc asupra deciziei, prea se nimerise un moment bun, de comun acord. Mie incepuse sa-mi fie cam greu cu alaptatul (au mai fost perioade, dar am trecut peste, pentru ca Petru nu fusese inca pregatit) si am vrut sa incerc. Surpriza a fost ca Petru a fost foarte cooperant si nu a plins deloc, in afara de citeva smiorcaieli pasagere, fara lacrimi.”

Asadar, in timp ce copilul tau va invata sa manance mancare solida si sa bea din cana, alaptarea va deveni din ce in ce mai mult o metoda de linistire si confort decat o metoda de a se hrani. Adeptii intarcarii naturale sustin ca el va renunta la san gradual si in ritmul sau, atunci cand va fi cu adevarat pregatit sa o faca.

 Dacă vrei totuși să fi pregătită cu adevărat pentru alăptare, achiziționează-ți din vreme “Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman”, de Jack Newman și Teresa Pitman.


DISTRIBUIȚI
Intră în conversație