Pot să mănânc ciocolată dacă alăptez?

ciocolată în timpul alăptării

Ciocolata se găseşte pe lista produselor excluse din dietă de către mama care alăptează. Este justificat sau nu acest lucru? Vom explica mai jos dacă o femeie care alăptează poate mânca ciocolată.

Ciocolată în timpul alăptării, posibile alergii la mamă şi copil

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

sau
Înscrie-te cu Facebook

Dintre bunătăţile dulci, ciocolata este cea mai populară şi mai iubită. Nu numai datorită gustului său unic, dar şi datorită altor avantaje. Ciocolata are un impact pozitiv asupra sănătăţii şi stării noastre de bine. Din păcate, aceasta poate provoca şi alergii. De aceea tânăra mama trebuie să consume ciocolata cu atenţie.

Alergia la ciocolată o poate afecta atât pe mamă, cât şi pe bebeluşul alăptat. Alergenii, care provoacă erupţii cutanate, mâncărimi sau chiar febra fânului pot trece în laptele matern. În cazul în care copilul tău este predispus la alergii, este foarte posibil să fie alergic şi la ciocolata pe care tu o mănânci.

Alăptare de succes? 12 reguli de urmat

Deci, înainte de a te întinde după un o pătrăţică de ciocolată, gândeşte-te dacă cineva din familia ta este alergic la cacao. Dacă da, introdu treptat acest produs în dieta ta, observând cu atenţie comportamentul copilului.

Dacă, după ce ai mâncat câteva bomboane cu ciocolată, bebeluşul nu are nimic, înseamnă că nu este alergic. Poţi mânca ciocolată în timpul alăptării fără teamă, dar aminteşte-ţi că aceasta poate duce la constipaţie, are foarte multe calorii şi conţine cantităţi mici de cofeină.

Dacă se dovedeşte că cel mic reacţionează prost la ciocolată şi dulciuri cu ciocolată, este mai bine să renunţi la ea sau să încerci să mănânci ciocolată albă, care rareori cauzează alergii. De asemenea, este bine să verifici dacă nu cumva cauza unei erupţii cutanate la copil nu este de altă natură. Dulciurile din ciocolată conţin si alţi alergeni: nuci, conservanţi, coloranţi etc.

Recomandări



Ciocolata neagră este o alegere mai bună în perioada alăptării?

Ciocolata, în afară de faptul că este delicioasă, este, de asemenea, şi sănătoasă. Potrivit medicilor, cel mai bun sortiment în acest sens este ciocolata neagră. În primul rând ea este mai puţin calorică decât ciocolata cu lapte, iar pe de altă parte conţine constituenţi valoroşi: magneziu, fier, potasiu, cupru, vitaminele A,B, E şi antioxidanţi sau substanţe pentru combaterea radicalilor liberi. Astfel ciocolata neagră are un rol în prevenirea cancerului şi a îmbătrânirii.

38 de lucruri pe care (poate) nu le știi despre alăptat

Ciocolata este. în prezent, considerată o desfătare, dar, în trecut, era un leac. Ea are proprietăţi uimitoare în tratarea diareei şi îţi dă energie. De asemenea este cunoscut faptul că ciocolata îmbunătăţeşte starea de spirit. Asta pentru că ea conţine acele substanţe necesare producerii de serotonină – hormonul natural al fericirii.

Medicii susţin, de asemenea, că ciocolata protejează sistemul cardiovascular (datorită prezenţei magneziului, cuprului şi flavonoidelor). Întăreşte memoria, are efect anti-îmbătrânire, anti-inflamator şi îmbunătăţeşte concentrarea.

Ciocolata cu lapte conţine nu doar lapte, ci şi zahăr. Prin urmare, nutriţioniştii nu încurajează consumul acesteia din cauza valorii sale calorice. În plus, consumul ridicat de dulciuri cu ciocolată poate duce la carii dentare şi probleme cu pielea, de exemplu acneea.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.