Ramona Bunescu: „Nu am considerat vreodată că alăptând îmi îngrădesc viața”

Alăptare în tandem | Totul despre mame
Alăptarea în tandem este posibilă!

Alăptare imediat după o naştere acasă, alăptare în tandem şi alăptarea unui copil de 5 ani, toate se regăsesc în această poveste extraordinară!

Printre poveştile atât de frumoase despre alăptat se află şi cea a Ramonei Bunescu, mama Andei şi a lui Denis, viitor consilier în alăptare şi autoarea Blogului meu mediocru. Iată mărturia sa!

Nu există mame care nu au lapte!

Drumul către mama relaxată de azi a fost lung și la fel de „ușor” ca al oricărei mame. Mi-amintesc că acum mai bine de cinci ani, când am născut-o pe fetiță, nu știam decât că voi alăpta, fiindcă eu credeam că „nu există mame care nu au lapte”. Pornisem de la „voi alăpta, dacă voi avea lapte”, urma să mă întorc la muncă la 4 luni și mi-am cumpărat și un biberon plus o perie de curățat care acum stă agățată în bucătăria mamei. Între timp, mă montaseră alte mame care născuseră în aceeași perioadă cu mine. Mi-a fost de mare ajutor că am văzut cum decurg lucrurile la ele, dar mi-au rămas multe temeri și necunoscute de rezolvat, iar până spre 6 sau 8 luni am băut zilnic ceai de lactație, într-atât de mult simțeam nevoia să fac și eu ceva concret pentru a alăpta.
Din fericire, am alăptat întotdeauna la cerere, iar asta m-a scutit de probleme notabile. Din nou din fericire, pe internet mi-am rezolvat dilemele privind atașarea la sân și tot pe internet am început să dau mai departe ce învățasem. În prezent, mă pregătesc să devin consilier în alăptare și scriu articole cu tentă personală, dar cu multă documentație în spate, în dorința de a le face mai accesibile, mai puțin medicale.


TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: 
Ghidul pentru alaptare al doctorului Jack Newman – Informatii complete pentru mame

Copiii pot fi alăptaţi peste tot

Mi-am alăptat copiii peste tot: la o expoziție, la restaurant, pe stradă, în magazine, în tren sau aiurea – cu aceeași lejeritate cu care o făceam acasă. Nu am considerat vreodată că alăptând îmi îngrădesc viața. Pe când avea fetița mea trei-patru luni mi-am făcut niște wrapuri. Primul a fost partea de jos a draperiei noastre de proaspăt mutați în casă nouă și cârpa aceea mi-a dat curaj. Iarnă fiind, o băgam în geaca mea și mergeam împreună prin nămeți să-mi aștept soțul de la serviciu, mai mândră decât găina din poveste care a găsit mărgica. Purtând-o aproape de inima mea, mi-a fost foarte ușor să duc o viață normală, mobilă; țin minte că scriam articole sau lucrări plătite cu fetiţa la sân. Am fost independentă.

Dacă este un lucru care să-mi fi ajutat copila să se adapteze la separarea lungă și bruscă de mine, acesta este alăptarea. Alăptarea face reconectarea mamei cu copilul  incredibil de ușoară după o lungă zi de muncă. În absența mamei, un copil alăptat nu plânge după sân și, chiar dacă atunci când are mama lângă el cere să adoarmă la sân sau refuză hrana solidă, când are altcineva grijă de el își găsește alte ritualuri pentru somn și nici mâncarea nu este o problemă.

Breast crawl este începutul inefabil al alăptării

Am simțit bucuria unui breast crawl. Acele momente după o naștere când copilul face cunoștință cu tine, găsește sânul de unul singur și te ajută să îți revii după incredibila experiență prin care tocmai ai trecut sunt unice. Posibilitatea de a avea aceste momente nestingherită m-a determinat să nasc acasă. Breast crawl este începutul inefabil al alăptării, de care enorm de multe mame sunt private. Este momentul când te îndrăgostești de copilul tău. Un copil și o mamă lăsați să se lege în acest fel nu vor avea probleme în alăptare și nici de atașament.

Alăptând în tandem m-a ajutat să mențin o legătură mai strânsă cu primul meu copil

Breast crawl | Totul despre mame
Un nou-născut va şti instinctiv să sugă

Simt o mândrie incredibilă, mă simt de parcă am realizat imposibilul pentru că am alăptat şi alăptez în tandem. Când am auzit-o pe prima mea prietenă care s-a încumetat la asta, îmi venea să-i ridic o statuie grațioasă a maternității. Mi-aș fi dorit un asemenea privilegiu, dar nu eram hotărâți la al doilea bebeluș… până a venit. Așa că delicata, suava, micuța mea a trebuit să mă împartă. Îmbrățișările, vorbele, sânul meu n-au mai fost niciodată doar pentru ea. A trebuit să învețe așteptarea, să se dea la o parte din brațele mele. Să alăptezi în sarcină sau în tandem nu este un lucru ușor, dar nu e uşor nici să îngrijești de una singură doi copii, alăptați ori nu, cu un soț plecat toată ziua la muncă, iar cu rudele mult timp departe.
Cu toate dificultățile ei, alăptarea în tandem m-a ajutat să mențin o legătură mai strânsă cu primul meu copil, chinuit de gelozie. Iar acum sunt pe punctul de a o aduce la o nouă culme: aceea de a se înțărca natural – adică în funcție de propria ei alegere conștientă.

Înţărcarea naturală, soluţia pentru desprinderea de sân

Sunt adepta înțărcării naturale. Cred că fetita mea s-ar fi înțărcat pe la 4 ani, dacă nu apărea fratele ei care i-a trezit o mare dorință de a fi mică. Sau mai devreme, dacă nu mergeam și eu la lucru la doi ani ai ei.
Acum, la cinci ani și jumătate, ne aminteşte zilnic ca e mică. Încă suge, dar rar, trec zile fără să sugă, alternează momente de „mami, eu nu mai sug niciodată” cu „mami vreau țiți” – când răcește puțin, când este anxioasă sau când are altă problemă. Dacă această nevoie persistă, dacă sânul i-o poate împlini atât de simplu, mai ales acum, când mă împarte cu fratele ei, de ce aș înțărca-o? Văd bine, se desprinde singură atât de frumos!
Pentru familia mea a fost mereu important să ne considerăm copiii membri cu drepturi depline, demni de a fi ascultați. Înseamnă mult pentru mine să văd că ea este cea care are suficientă tărie să spună stop și să redefinească, încet, dar sigur, relația cu mine.

Alăptarea prelungită îi ajută pe copii să crească frumos

Alaptat | Totul despre mame
Un copil poate fi alăptat oriunde

Copiii mei nu sunt dependenți de mine sau de alăptare. Fetița mea a stat la bunici recent nu mai puțin de o lună, a fost alegerea ei și, încă de când l-am născut pe cel mic, a vrut să petreacă zile fără mine. Are mulți prieteni, e sociabilă, nu este agresivă, e un copil perfect normal. Alăptarea prelungită nu traumatizează copiii. E doar o perioadă din viața lor, una care-i ajută să crească frumos.
Pentru o mamă, a continua alăptarea până când copilul e pregătit este o lecție de empatie și dragoste. Nu e ușor. Ai de luptat cu tine, cu acele convingeri cu care ai crescut – provenim din niște generații pentru care norma a fost instituționalizarea – și cu presiunea din jur: cu judecăți, cu lipsa de înțelegere și susținere în  situații neașteptate (locuri publice, în spital, la serviciu). Când eram copii, părintele mergea la serviciu, iar copilul era îngrijit de specialiști. Ești pusă adesea să alegi între devenirea ta ca femeie, ca om în societate și rolul fundamental de mamă, de parcă niște copii ar fi piedica. În aceste condiții, e de mirare ca mama să alăpteze cu anii fără să se simtă epuizată sau inadecvată ori chiar stânjenită de acest rol.

Text: Ramona Bunescu; Foto: arhiva personală şi Poze despre fericire.

 

Jack Newman | Totul despre mame
Conferinţele Jack Newman la Bucureşti

 

De ce alăptarea, un proces firesc și natural, pune atâtea probeleme tinerelor mame? Participă la conferințele “Alăptarea pe înțelesul tuturor” cu dr. Jack Newman, medic pediatru și specialist în lactație, pentru a afla nu numai răspunsul la această întrebare, dar și care sunt posibilele soluții.
Conferințele au loc pe 8, 9 și 10 mai, la București, și se adresează atât (viitorilor) părinți, cât și specialiștilor.
Printre temele atinse se numără: importanța primelor ore după naștere, alăptarea copiilor prematuri sau bolnavi, cele mai frecvente mituri care dăunează alăptării, ce e de făcut atunci când copilul alăptat nu ia suficient în greutate.
Află aici mai multe detalii despre program și înscrieri!

Intră în conversație