Când e cu adevărat periculos să scoți un copil afară? Cum trebuie îmbrăcat?

copil imbracat gros

Aerul curat este benefic organismului, însă sunt situații în care nu este indicat să scoți afară un copil. Iată recomandările medicului pediatru.

Orice proaspătă mămică abia așteaptă momentul în care va ieși la plimbare cu bebelușul ei. Aerul curat face foarte bine, dar nu orice zi este potrivită pentru ieșiri. Și atunci, în mintea mămicii apar tot felul de întrebări: Când pot scoate pentru prima dată nou-născutul afară? Cât timp este indicat? Iarna am voie? Se schimbă regulile pe măsură ce copilul crește? La toate aceste neliniști ne răspunde dr. Nicoleta Simona Brânzea, medic pediatru.

Cum și când scoți afară un nou-născut

S-a împământenit ideea că un bebeluș este foarte sensibil și atunci nu ai voie să-i faci multe lucruri în primele zile de viață, nici chiar să-l scoți afară. Nimic mai greșit! Este permis și chiar indicat să ia contact cu aerul curat, însă în anumite condiții.

„Nou-născutul poate fi scos afară din prima zi de viață, dar cu condiția să fie o vreme blândă. Nu trebuie să fie ploaie, vânt și nici temperaturi cu minus”, ne spune medicul pediatru Nicoleta Simona Brânzea.

De reținut că ieșirea afară se face treptat pentru un nou-născut. Prima dată este indicată baia de aer la fereastră, 5-10 minute, iar apoi se crește treptat intervalul. Ulterior, când este cald, copilul poate fi dus afară, la plimbare. Însă trebuie să rezistăm tentației de a-l scoate din casă atunci când sunt zile geroase. Mai bine facem câteva ieșiri la fereastră și așteptăm altă ocazie.

Iată câteva sfaturi utile de la medicul pediatru cu privire la cum facem plimbările în funcție de sezon pentru copii:

Iarna: Se scoate copilul afară la prânz, când este perioada cea mai caldă al zilei. De evitat dimineața și seara, când este mai frig.

Vara: Se scoate copilul afară dimineața și seara, când este mai răcoare și evităm astfel expunerea la soare, cel mai periculos interval fiind la prânz.

Cum se îmbracă un bebeluș atunci când îl scoți afară?

Nu de puține ori am văzut bebeluși înfofoliți și mame la tricou! Nu e normal ca un copil să aibă căciulă în cap, iar adultul să fie îmbrăcat lejer. Da, sugarul poate fi mai sensibil, dar și el resimte temperatura la fel ca și noi. Scuza că poartă căciulă pentru că bate vântul nu este una viabilă. Mai bine nu-l scoatem afară deloc în astfel de condiții și așteptăm un moment mai prielnic.

Acest lucru este confimat și de medicul pediatru: „Copilul se îmbracă corespunzător – cum este mama, așa și nou-născutul. Nu se îmbracă excesiv! Singura protecție de care trebuie să ținem cont este la cărucior, să avem grijă să aibă lateralele acoperite ca să nu intre vântul întrucât bebelușii suportă mai greu variațiile de temperatură.”

O atenție deosebită o acordăm prematurilor, adaugă medicul Nicoleta Simona Brânzea. Aceștia au nevoie de o hăinuță în plus, dar numai în prima lună de viață, apoi vor fi tratați normal.

Atenție la diferența de temperatură interior-exterior

Cu cât este mai frig afară, cu atât suntem mai tentați să aducem vara în case și să dăm drumul la calorifere la maximum. Dar medicul pediatru ne atrage atenția că procedăm greșit.

„Iarna nu faci căldură excesivă în casă, temperatura optimă fiind de 20-21 de grade Celsius. Este important ca atunci când ieși afară să nu fie o diferență foarte mare de temperatură. Copilul suportă optim 10-15 grade Celsius diferență interior-exterior.”

Iată, așadar, care sunt situațiile în care nu este recomandat să scoți un copil afară:

• Când bate vântul foarte tare
• Când este foarte frig, sub -10 grade Celsius, sau foarte cald, peste 35 grade Celsius (nu sunt indicate diferențele mari de temperatură interior-exterior)
• Când are o boală contagioasă
• Când are temperatură (organismul e slăbit și nu se simte confortabil)

Beneficii pentru un copil expus la aer curat:

• Îi crește imunitatea
• Își oxigenează creierul
• Este stimulat de tot ce se întâmplă și astfel descoperă lumea

Informațiile date de medicul pediatru sunt utile, dar țineți cont și de instinctul vostru de mamă atunci când hotârâți să scoteți copilul afară. Vouă când vă place să ieșiți cel mai mult la plimbare?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație