Cât trebuie să doarmă copilul până la vârsta de doi ani

Este bine să știi cât trebuie să doarmă copilul până la vârsta de doi ani, și asta pentru că fiecare copil este unic, iar cei mici  au un ritm de somn care variază.

Se spune că un copil crește cu dragoste, somn și mâncare…  Somnul este unul din cele trei elemente esențiale în dezvoltarea copilului și este firesc că părinții să fie adesea preocupați de numărul de ore de somn ale copilului, și să se întrebe dacă cel mic doarme prea mult sau prea puțin.

Înainte de a consulta tabele și cifre cu valori ideale trebuie spus din nou că fiecare copil are un număr ideal de ore de somn.

Unii se mulțumesc cu mai puțin, în timp ce alții au nevoie de mai multe ore de somn. Nici într-un caz, nici în celălalt nu este vreo problemă.

Cel mai des se poate spune despre copilul de până la doi ani că nu doarme suficient, iar lipsa somnului suficient – care deseori devine una cronică, afectează negativ comportamentul, pofta de mâncare, dar și ritmul de creștere. Puțini părinți știu că hormonul de creștere este secretat de organism doar în timpul somnului, iar nivelul concentrației acestui hormon în sânge, care înfluențează ritmul de dezvoltare, depinde esențial de numărul orelor de somn ale celui mic.

Valorile despre care vorbim și care arată cât trebuie să doarmă copilul cu vârsta de până la doi ani sunt orientative și se consideră că variațiile de plus/minus o oră se înscriu în limite normale. Pe de altă parte nu te îngrijora dacă bebelușul tău doarme mult. În general, programul normal de somn al copilului până la șase luni este între 14 și 20 de ore pe zi.

Statistic, se consideră că abia în cursul celei de a treia luni de viață, programul de somn devine ceva mai ordonat, iar numărul orelor de somn poate să scadă sub 17 în 24 de ore. În plus, există variații ale numărului orelor de somn de la o zi la alta, variații în funcție de perioada din an și starea generală a copilului. Abia după vârsta de șase luni se poate vorbi despre o reducere reală a numărului orelor de somn.

Iată datele standard care arată cât trebuie să doarmă copilul până la vârsta de doi ani:

Nou-născutul doarme noaptea circa opt ore, în două-trei reprize de somn, iar ziua alte opt-nouă ore, în trei-patru reprize, cu un total de 16-17 ore de somn în 24 de ore. De regulă nou-născutul doarme circa două-trei ore între mese.

La o lună, copilul doarme circa șase-șapte ore pe noapte în două-trei reprize și opt-nouă ore în cursul zilei, în trei-patru reprize. Crește puțin durata reprizelor de somn și, implicit, crește puțin durata între mese. În total, numărul orelor de somn este de 14-16 ore în 24 de ore.

La trei luni, doarme legat patru-cinci ore noaptea cu două-trei reprize de somn, și circa 10 ore pe parcursul zilei cu trei reprize de somn. Un copil la vârsta de trei luni doarme, în medie, 13-15 ore pe zi.

La șase luni, are circa trei reprize de somn pe noapte, dar sunt cazuri în care copilul poate dormi și șase ore legat, cu un total de 11 ore. În timpul zilei, doarme două-trei reprize de somn de două-trei ore fiecare. În total, este vorba de 13-14 ore de somn, dar orientat din ce în ce mai mult noaptea.

Până la vârsta de un an, modificările nu reflectă numărul de ore în care copilul doarme, dar se modifică durata reprizelor de somn. Cresc orele dormite noaptea și scad cele în care copilul doarme ziua. În total, numărul de ore de somn este undeva între 13-14 în 24 de ore, cu două, chiar trei reprize de somn în cursul zilei. Cert este că, aproape de vârsta de un an, copilul are numai două reprize de somn ziua, perioada de activitate crește mult și poate ajunge, grupat la patru-cinci ore cu reprize de somn de două ore în cursul zilei.

După vârsta de un an, lucrurile se modifică și mai mult. Somnul de noapte devine mai lung și mai legat, copilul având tendința de a dormi legat noaptea chiar și cinci-șase ore. Ziua, copilul mai mare de un an, dar mai ales după un an și jumătate doarme o singură dată pe zi, circa trei-patru ore, iar totalul orelor de somn este undeva în jurul a 12-13 ore din 24.

Sunteți epuizați din cauza trezirilor nocturne ale copilului sau frustrați că adoarme greu? Ați prefera o abordare mai blândă pentru rezolvarea acestor probleme în locul tehnicilor de sleep-training, cum sunt metoda plânsului controlat sau ridicarea și punerea înapoi în pătuț? Noi vă recomandăm cartea  „Soluţii blânde pentru somnul liniştit al bebeluşilor şi copiilor”, scrisă de Sarah Ockwell-Smith. Aceasta poate fi achiziţionată de AICI.

Nu uita să ne dai like pe Facebook pentru a fi la curent cu toate articolele noastre!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație