De ce e bine să-ţi facă alţii program…

conferinta-totul-despre-mame

… pe 6 iunie 2015, când au loc Conferințele TOTUL DESPRE PARENTING!

Nicio altă perioadă din viaţa mea n-a fost mai plină de taine, de controverse şi de nelămuriri ca perioada primilor ani ai copiilor mei. Pe lângă surâsuri, scâncete, gangureli, îmbrăţişări moi şi respiraţie parfumată, copiii şi-au mai marcat prezenţa din anii de început ai vieţii prin două subiecte discutate și răsdiscutate: somnul şi hrana.

Poate că veţi spune că doar la primul copil aş fi avut motive să fiu cuprinsă de mistere şi de temeri. Ei bine, nu. Fiecare copil a venit pe lume cu o înfăţişare diferită, dar şi cu alt temperament, alte dispoziţii şi alte obiceiuri de mâncare şi de dormit. Ar fi fost perfect dacă aş fi ştiut încă de la început că diferenţele sunt cât se poate de normale şi n-aş mai fi făcut un capăt de ţară din lucrurile care nu mergeau ca la crte.

Dar, pentru că noutatea vine la pachet cu incertitudini, pentru că experienţa mamelor din jur pare să fie mai relevantă decât experiența ta, din moment ce lucrurile nu se întâmplă după program, ca la alţii, am uitat esenţialul. Am uitat că bebeluşii mei erau doar nişte bebeluşi, că n-aveau nicio legătură cu jucăriile chinezeşti cu cheiţă care se duc întotdeauna în direcţia trasata şi am avut nişte pretenţii exagerate de la ei, nişte mogâldeţe la fel de temătoare ca şi mine.

Conferinţa TOTUL DESPRE PARENTING, răspunsul la întrebările mamelor

Astăzi, după atâţia ani de trăiri părinteşti, confruntări cu situaţii nemaivăzute şi după ce m-am lovit rău de pragul de sus al limitelor mele fizice şi psihice, ştiu foarte clar ce aş mai face acum, dacă aş fi mama unui al patrulea copil. Şi unul dintre lucrurile pe care le-aş face fără să clipesc ar fi să-mi încercuiesc mare în calendar data de 6 iunie, când are loc conferinţa TOTUL DESPRE PARENTING, ca să mă întâlnesc cu nişte doamne pe care le-am căutat foarte mult în urmă cu 9, 7 şi 4 ani, nişte specialişti de la care orice proaspăt părinte va primi exact răspunsurile pe care le aşteaptă în ceea ce privește mâncarea și somnul.

Urăsc somnul!

… îmi ziceam la început, disperată că nu reuşesc să-mi fac copiii să doarmă. Ştiu sigur că şi azi sunt mame care strigă prin casă acelaşi lucru, iar ăsta e şi motivul pentru care unele dintre răspunsurile pe care le poate afla un părinte care merge la conferinţă sunt axate pe somn. Somnul, problema de mare magnitudine, poate fi principalul motiv de stres care umbreşte bucuria maternităţii. Somn în reprize, somn haotic, somn cu plânsete, somn doar cu sânul sau suzeta în gură şi niciodată în absenţa mamei, somn doar în condiţii maxime de linişte, nesomn, ce părinte nu le-a încercat pe toate şi ce părinte n-a simţit că limitele îi sunt testate la maxim de momentele de adormire a celui mic?

Sarah Ockwell-Smith, expert pe probleme de somn, va risipi grijile părinţilor şi le va spune nu numai că au un bebeluş perfect normal, ci şi că există soluţii blânde ca el şi restul familiei să se odihnească. Par doar vorbe, dar experienţa sa şi sutele de copii pe care i-a ajutat să intre lin în lumea celor mai frumoase vise sunt o mărturie că da, se poate. Somnul nu va mai fi, astfel, un duşman al copiilor, iar părinţii vor scăpa de o mare piatră de pe inimă ştiind că există metode blajine şi uşor de pus în practică pentru ameliorarea somnului bebeluşului lor.

Copiii pot iubi mâncarea

Perioada diversificării este încă un motiv de stres pentru orice mamă sau tată. Mulţi părinţi o amână din frica de a nu se izbi de un refuz categoric şi pe termen lung al copilului, iar când se hotărăsc că e vremea încercării unor noi gusturi, în peisaj mai apare ceva. Părinţii intră în hora iritantă a piureurilor inspide pe care cel mic le refuză cu obstinaţie, a avioanelor şi a giumbuşlucurilor menite să-i distragă copilului atenţia şi să manânce, a stresului alcătuirii unui meniu complicat la care se gândesc cu nopatea-n cap şi a nervilor uriaşi că cel mic nu iubeşte mâncarea, nu mănâncă nimic şi iată, nu creşte deloc ca alţi copii.

Aceste nelinişti au şansele să fie şterse ca prin minune pe 6 iunie de Gill Rapley şi Tracey Murkett, pionierii diversificării naturale, dacă le lăsaţi să vă explice de ce acest fel de diversificare poate aduce lumină în bucătăria voastră. Bebeluşul nu se va mai feri de lucrurile comestibile din faţa lui, va putea merge cu voi în cât mai multe locuri, fără stresul preparării dinainte a unor adevărate capodopere culinare, se va bucura de viaţă.

Iar voi, aplicând sfaturile lor, veţi şti că aveţi lângă voi un copil ce se dezvoltă frumos, veţi fi nişte părinţi relaxaţi şi cu poftă de a trăi şi de a petrece cât mai mult timp cu minunea voastră şi veţi putea înţelege că aceşti ani nu se mai întorc niciodată. De ce să nu fie savuraţi până la ultima picătură?

solutii-blande-pentru-somnul-linistit-al-bebelusilor-si-al-copiilor~8094986

Volumul „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și al copiilor” de Sarah Ockwell Smith propune soluții cu adevărat blânde care să asigure odihna copiilor și a părinților lor și care nu contrazic nevoile de bază ale celor mici. Volumul este disponibil aici.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație