Grafic de creștere la copii, de la 0 la 8 ani

Alexandra Constantin
bebelus masurat medic

Oare copilul meu a luat în greutate cât trebuie? S-a dezvoltat corespunzător vârste? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care şi le pun deseori părinţii. Pe lângă consultul pediatric, de ajutor în acest caz îți poate fi și celebrul grafic de creștere la copii.

Nu degeaba se spune că meseria de părinte este cea mai grea din lume. Emoţiile, grijile legate de sănătatea celui mic sunt ,,încercări” prin care părinţii trec zi de zi, iar ele sunt cu atât mai mari la primul copil. Una dintre aceste temeri este şi cea legată de dezvoltarea celui mic. Înainte de toate este bine să ştii că fiecare copil creşte în ritmul lui, iar faptul că este mai mic sau mai mare decât alţii de vârsta lui nu reprezintă neapărat un semn de îngrijorare.

Pe lângă măsurătorile pe care le face medicul pediatru la fiecare consult (când obişnuieşte să măsoare înălţimea şi să cântărească copilul), de ajutor sunt şi graficele de creştere copii, potrivit www.babycenter.com. Astfel poţi să urmăreşti de acasă dacă cel mic se încadrează în tiparul de creştere specific vârstei lui.

Oricum, trebuie să ții cont de faptul că fiecare copil crește în ritmul lui și, din acest motiv, pot exista varianții mari atât la înălțime, cât și la greutate, la micuți de aceeași vârstă. Cel mai important este să crească în mod constant.

Noi îţi venim în întâmpinare cu un grafic de creştere la copii, de la 0 la 3 ani. Datele provin de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (cele pentru copiii cu vârsta mai mică de 2 ani) şi de la Centrul de Control şi Prevenire a Bolilor din Statele Unite ale Americii (pentru cei mai mari de 2 ani). Trebuie să ții cont de faptul că aceste grafice de creștere sunt orientative, cifrele arătând o medie în care se încadrează majoritatea copiilor.

Grafic de creștere la copii. Greutatea și înălțimea de la naștere la 3 ani

grafic creștere copii

Înălțimea și greutatea de la 3 la 8 ani

grafic creștere copii

Grafic de creștere la copii. Care sunt factorii care influențează greutatea și înălțimea copiilor?

Perioada de gestație. Bebelușii care s-u născut după 40 de săptămâni au șanse mari să aibă mai multe kilograme și mai mulți centimetri decât media. De asemenea, cei născuți prematuri, dar și cei din sarcini gemelare sunt ceva mai micuți ca înălțime și greutate.

Starea de sănătate a mamei în timpul sarcinii. Femeile care au fumat sau au avut o alimentație săracă din punct de vedere nutritiv riscă să aducă pe lume copii sub media de înălțime și greutate. De cealaltă parte sunt gravidele care au avut diabet gestațional care, potrivit statisticilor, nasc bebelușii cu mai multe kilograme.

Genul bebelușului. De obicei, la naștere, fetele sunt mai micuțe decât băieții.

Modul de hrănire. În primul an de viață, bebelușii hrăniți la sân vor acumula mai greu kilograme decât cei care primesc lapte praf. Totuși, după vârsta de doi se observă că nu mai există nicio diferență din punct de vedere al greutății între copiii alăptați și cei hrăniți cu lapte formula.

Somnul. Nu este nicio glumă: copiii cresc în somn! Cu cât se odihnesc mai bine, cu atât cresc mai repede.

Factori genetici. Înălțimea părinților reprezintă un factor care influențează într-o oarecare măsură modul în care se va dezvolta copilul în viitor.

Ca punct de referinţă – în medie jumătate dintre copii se încadrează în valorile prezentate în grafic, în timp ce 25% sunt mai mari, iar ceilalţi 25% mai mici.  De aceea, dacă observați discrepanțe, cel mai bine este să vorbiți cu pediatrul care vă poate lămuri cu privire la felul în care se dezvoltă copilul vostru.

Dacă acest articol ți s-a părut interesant îți mai recomandăm să citești și altele pe același subiect:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa