Primele cuvinte – Cum să încurajăm copiii să vorbească?

Apariția primelor cuvinte la copii este un moment magic pentru fiecare familie și pentru micuțul sau micuța în cauză. Deodată, părinții pot înțelege ce își dorește bebelușul fără procesul de încercare și eroare și fără să mai fie nevoie de plâns sau de încruntături din partea acestuia. Un simplu ”apa” aduce după sine primirea apei, rostirea cuvântului ”mama” o aduce ca prin minune pe mama în preajmă, ”muuu” îi anunță pe părinți că jucăria din mână este o vacă, iar ei se bucură și zâmbesc.

Însă uneori primele cuvinte se lasă așteptate sau dezvoltarea limbajului întârzie, și atunci apare îngrijorarea. În cele ce urmează, vom discuta despre cum putem încuraja limbajul inițial la copii folosind principiile învățării descrise și demonstrate științific de analiza comportamentală aplicată (Applied Behavior Analysis sau ABA).

Comandă acum cartea ”Copii crescuți cu blândețe” de Gill Replay și Tracey Murkett, din care vei afla cum să folosești instinctele și abilitatile naturale ale bebelusului, pentru a-i oferi cel mai bun start in viata. Cartea este disponibilă AICI.

Analiza comportamentală aplicată (ABA) axată pe comportamentul verbal (Verbal Behavior) descrie patru unități de bază ale limbajului:

  • Imitarea – copilul învață cele mai multe abilități prin imitare, este și cazul limbajului. Abilitatea de a potivi sunetele emise de el cu cele emise de părinte este esențială pentru a dobândi apoi abilități mai complexe de comunicare. Exemplu: mama spune ”ba” și bebelușul spune ”ba”. Copilul este motivat de interacțiunea cu interlocutorul.
  • Cererea – înainte de a putea vorbi, copilul plânge, se întinde spre ceea ce dorește sau arată obiectul respectiv. După ce poate pronunța cuvinte, poate cere cu calm ceea ce își dorește, îi este mult mai ușor să se facă înțeles. În cazul cererii, motivația este directă – copilul vorbește pentru a primi ceea ce vrea. Dar să ținem cont că tot o cerere este și a spune ”nu”, motivația fiind de a evita sau de a opri o acțiune neplăcută.
  • Comentariul – foarte des copiii împărtășesc cu adulții familiari ceea ce văd, aud, miros, simt, gustă. Scopul este pur și simplu bucuria interacțiunii, iar acest comportament e menținut de reacțiile de aprobare din partea adulților. Exemplu: copilul vede un câine pe stradă și spune ”ham”, iar tata spune ”Da, tati, este cățelul!” Spre deosebire de cerere, copilul nu își dorește obiectul despre care face comentariul.
  • Răspunsul – are loc atunci când adultul pune o întrebare sau spune ceva și copilul răspunde sau completează. Exemplu: bunica întreabă ”Câți ani ai?”, copilul spune ”doi”. Un alt exemplu: mama cântă ”Rățuștele mele pe apă s-au…” și copilul spune ”…dus”.

    Întârzieri de vorbire – motive și semne pe care să le iei în considerare

Așadar, avem două secvențe de limbaj inițiate de adult (imitarea și răspunsul) și două inițiate de copil (cererea și comentariul).

Având această clasificare în minte, mergem mai departe la modalitățile practice de a încuraja vorbirea la copii:

Denumirea și testarea înțelegerii

Înainte de abilitățile de vorbitor, se formează abilitățile de ascultător, adică mai întâi copilul înțelege limbajul vorbit și apoi începe să se exprime. De aceea, este foarte important să vorbim cu copilul și să îi denumim obiectele pe care le vede, cele cu care interacționează, persoanele familiare.

Până să înceapă să vorbească, copilul poate să privească mingea sau să o arate când adultul întreabă ”Unde e mingea?” sau poate să se uite înspre persoana cerută – ”Îl vezi pe tata?” și copilul își privește tatăl. Dacă părinții nu fac exerciții de denumire și de înțelegere cu copilul, atunci este de așteptat ca limbajul vorbit să întârzie.

Pentru a putea spune că un copil știe care este un obiect sau o persoană este nevoie ca el să demonstreze această abilitate de mai multe ori pe parcursul timpului (adică din numărul de dăți în care îi cerem mingea, predomină situațiile în care arată sau se uită la minge) și să aibă mai multe obiecte/persoane din care să aleagă, adică să facă deosebirea între ele.

Dacă, de exemplu, doar tata este în cameră și mama întreabă unde este tata, iar copilul se uită, nu este o dovadă destul de concludentă că acel copil îl deosebește pe tată de alte persoane. Însă dacă pe lângă mamă, în cameră sunt tata și cei doi bunici, iar mama întreabă ”Unde e tata?” și copilul se uită la tata și zâmbește, atunci este mai probabil ca el chiar să înțeleagă semnificația cuvântului ”tata”.

Când mergem la logoped

La fel dacă îi cerem să aducă mingea și doar mingea este în fața lui, nu putem ști dacă el cunoaște mingea sau pur și simplu aduce obiectul care îi este la îndemână. Însă dacă pe jos sunt mingea, papucul și cubul, iar copilul aduce la cerere mingea, atunci șansele sunt mai mari ca el să asocieze cuvântul cu obiectul la care face referire.

Imitarea copilului de către adult

Ne dorim să dezvoltăm abilitatea copilului de a repeta ce spunem noi, iar ce putem face pentru a-i arăta copilului cât de distractiv este să vorbim împreună este să imităm noi ce spune el. Să spunem că micuța lalalizează, spune ”bababa”, atunci putem să spunem și noi ”bababa”, să o privim și să îi zâmbim, cel mai sigur este că și ea va zâmbi și că va continua să comunice astfel cu noi, până când nu se va mai ști cine imită pe cine (noi pe ea sau ea pe noi). Este foarte bine să încurajăm prin imitare lalalizări variate ”nanana”, ”mamama”, ”dadada”, astfel încât copilul să fie motivat să exerseze pronunția a cât mai multe sunete diferite.

Cererea a ceea ce copilul poate spune

Tot cu scopul de a determina copilul să ne imite vocal, putem să fim noi cei care inițiază sesiunea de vorbire, dar cu ceva ce se numără deja printre lalalizările copilului. Să spunem că micuțul are în ”vocabular”: ”nanana”, ”lalala” și ”bababa”, atunci ne vom juca cu el spunând unul din aceste lucruri. Astfel avem șanse mai mari să ne imite decât dacă îi cerem, de exemplu, ”rerere” sau ”sasasa” pe care copilul nu le poate pronunța.

Folosirea de cuvinte simple/simplificate

Nu întâmplător părinților li se spune ”mama” și ”tata”. Aceste cuvinte sunt formate din silabe duble, fiind foarte ușor de pronunțat pentru copii și putând fi modelate din lalalizările lor spontane, la fel se întâmplă și cu nevoile fiziologice – ”pipi” și ”caca”. Iată că, de-a lungul timpului, adulții au găsit căi să ajute copilul să se facă înțeleși cât mai repede. Cred că orice părinte își dorește ca fiul sau fiica sa să dezvolte un limbaj funcțional – să poată cere, comenta și răspunde (în termenii explicați la începutul articolului). Pentru a-l ajuta pe copil să ajungă acolo, este nevoie să îi ofere variante simplificate ale substantivelor și verbelor uzuale.

Exerciţii de logopedie pentru tratamentul defectelor de vorbire

Înțelepciunea populară oferă astfel de cuvinte precum: ”papa” (mâncare), ”nani” (somn), ”hopa” (sus, în brațe), ”nana” (nașa sau bunica) etc. Părinții pot găsi propriile simplificări pentru a veni în întâmpinarea nevoii de comunicare a copilului. Cu toate acestea, se întâmplă uneori ca părinții să refuze să folosească acest ”baby talk” și să le ofere copiilor doar varianta ”de adulți” a cuvintelor, în aceste cazuri adesea limbajul vorbit se poate lăsa așteptat.

Oferirea de sens

Copilul pre-verbal poate, în lalalizările lui spontane, să spună lucruri care se aseamănă cu cuvintele, noi le putem da sens în context. De exemplu, copilul este la masă și mănâncă banană. În acest timp vocalizează, așa cum face adesea, ”bababa”, mama poate reacționa prompt cu: ”Da, mami, am înțeles, mai vrei banana” și să îi mai dea o bucățică. De asemenea, când copilul spune ”mama” în lalalizările sale, mama se poate duce repede aproape de el și să spună ”Mama, m-ai strigat, pui mic, aici sunt, mama!”. În felul acesta, lalalizările apărute spontan primesc sens de comunicare, sunt încurajate și copilul va începe să folosească mai repede sunetele cu sens.  

Lauda fără a cere repetarea

Copilul mic experimentează cu sunetele, nu are control asupra lor, iar acest joc îi aduce bucurie și îl pregătește pentru etapa următoare – vorbirea. Dată fiind lipsa inițială de control asupra a ceea ce spune, este foarte important ca, atunci când pronunță un cuvânt mult așteptat pentru prima dată, cum este dulcele prim ”mama”, să existe bucurie, pupături, laude, însă să nu i se ceară imediat să îl repete.

De exemplu, în timp ce îi dădeam apă și îi spuneam ”apa”, fiul meu de nouă luni s-a uitat la mine și a spus clar ”apa”, m-am bucurat mult, el a fost mândru, și nu i-am cerut să spună încă o dată, pentru că știam că nici el nu știe cum a reușit să rostească, pur și simplu i-a ieșit și a fost important să ne bucurăm de această reușită.

Încurajarea încercărilor și modelarea

Continuând cu exemplul cu ”apa”, fiul meu încă nu are control să spună ”apa” când vede sticla cu apă, dar spune ”ba” sau ”papa” și uneori mai reușește ”apa”. De fiecare dată când se uită la sticla de apă și spune aceste lucruri, eu mă bucur, iau paharul să i-l dau și îi spun varianta corectă ”Apa, mi-ai cerut, apa”, fără să pun presiune pe el să repete. Când reușește să spună chiar ”apa” bucuria este mai mare și zâmbetul de pe fața lui mai larg.

Este important să încurajăm tentațiile copiilor de a comunica cu noi. Pe măsură ce reușesc cu mai mare ușurință să potrivească cuvintele emise de ei cu cele emise de noi, poate să înceapă procesul de modelare. Din punctul de vedere al analizei comportamentale, modelarea (shaping) presupune a oferi obiectul dorit pentru cel mai bun răspuns pe care copilul poate să îl dea. Adică, odată ce copilul poate să spună cu ușurință ”apa”, îi vom cere să spună ”apa”, ca să primească, și nu vom mai accepta formele anterioare de ”ba” sau ”papa”.

Însă înainte de acest pas este esențial să ne asigurăm că cel mic sau cea mică a dobândit un bun control asupra emisiei acelui cuvânt, altfel nu facem decât să frustrăm copilul și să inhibăm vorbirea. Întăresc faptul că dacă un copil a spus o dată un cuvânt, nu înseamnă că îl poate spune la cerere sau că îl poate spune din nou în același context.

Interjecții și iar interjecții

Adesea printre primele cuvinte ale copiilor se numără o sumedenie de interjecții. De exemplu, faptul că un copil vede trenul de jucărie și spune ”uuu” doar pentru a împărtăși cu părintele, acest ”uuu” este un comentariu.

Dacă observăm copii care se exprimă astfel, înseamnă că persoanele din preajma lor au știut să stimuleze limbajul și, pe lângă denumirea animalelor, obiectelor și verbelor, au asociat și interjecții: ”vaca muuu”, ”mașina tutu”, ”măgarul iha”, ”rața mac mac”, ”cățelul ham ham”, ”plecăm pa pa”, ”mâncăm nmiam nmiam” etc.

Aceasta este o foarte bună modalitate de a crea primele comentarii. Când copilul se va uita pe cărticelele pe care s-a uitat deja de sute de ori cu părinții, va începe să folosească interjecțiile auzite și să împărtășească astfel cunoștințele sale cu cei dragi.

Cântecele cu întreruperi

Fie că sunt în limba română, în engleză, în spaniolă sau în orice altă limbă, cântecelele cântate de cei dragi bucură majoritatea copiilor. Fiind o activitate care le place, ne putem bucura la rândul nostru de această motivație pentru a încuraja limbajul.

Ceea ce recomand este ca în timpul cântecelelor preferate, părinții să se oprească din cântat și să dea șansa copiilor să completeze. Inițial, orice vocalizează copilul în acea pauză este bine să fie recompensat. Iar recompensa este chiar continuarea cântecelului de către părinte, spre încântarea celui mic.

Recomand ca părintele să se oprească din cântat atunci când urmează o parte pe care cel mic ar putea să o aproximeze cu ușurință, de exemplu: părintele cântă ”Azi Grivei e mânios ham…” și copilul spune și el ”ham” (la fel de bine poate să spună ”ha”, ”a” sau ”am”, important este să vocalizeze o aproximare, așa se formează limbajul vorbit, încetul cu încetul).

Ocazii multiple pentru cereri

Pentru a se crea o nouă abilitate, este nevoie de exercițiu. Dacă ne dorim un copil din ce în ce mai independent, capabil de a ne spune ce își dorește, atunci este nevoie să îi oferim ocazia de a cere. Să spunem că ne jucăm ”cucu-bau” și copilul poate să spună ”cucu”. Putem transforma acest ”cucu” în cerere pentru ”cucu-bau”. Iată cum: inițiem jocul, copilul se bucură și este ”prins” de această activitate, este, așadar, motivat ca ea să continue. După ce ne-am ascuns de două-trei ori, ne ascundem și nu mai apărem imediat, așteptăm să spună copilul ceva. Dacă el spune ”cucu” apărem și reluăm jocul. Dacă după câteva secunde nu spune ”cucu” spunem noi în locul lui și reluăm jocul.

Sfaturi de la logoped. Cum se lucrează la cabinet și acasă cu un copil…

E important ca încurajarea limbajului să fie plăcută pentru copil, să nu îl frustrăm și să nu îi cerem mai mult decât poate la momentul respectiv. Pentru a încuraja cererile, putem, de asemenea, să punem obiectele preferate la vedere, dar nu la îndemâna copilului, astfel, el va trebui să vorbească pentru a primi ceea ce vrea. A veni în întâmpinarea tuturor nevoilor copilului fără a-l provoca să vorbească poate întârzia dezvoltarea limbajului.

În timp ce ne jucăm cu copilul, putem să îmbinăm în mod firesc mai multe din procedurile descrise mai sus

Iată un exemplu concret: suntem în spațiul de joacă din casă și copilul explorează jucăriile, părintele îi numește obiectele pe care le atinge – “toba”, “este mașina tutu “, “cubul”, “cățelul ham ham” (denumire, interjecții ). În timp ce copilul se joacă, începe să vocalizeze “aaa „, părintele spune și el “aaa“ (imitare), apoi copilul spune “nana”, părintele spune “nana, da, bunica este la ea acasă, uite o poză cu ea” (oferirea de sens). Apoi copilul ia un cub în mână și îi dă drumul, ia alt cub și îi dă drumul, părintele ia restul de cuburi, îi arată copilului un cub și îi spune “cubul, cu”, copilul spune “ca”, părintele îi dă cubul și îi spune: “caaa, da, mi-ai cerut cubul”, copilul îi dă drumul și se uită spre părinte, care are un alt cub pregătit și care spune ”cubul, cu” și așteaptă, copilul spune ”cu”, părintele se bucură și mai energic și îi dă cubul (ocazii multiple pentru cereri, încurajarea încercărilor și modelare).

Am enumerat aici doar câteva modalități prin care putem încuraja dezvoltarea limbajului la copii folosind principiile și procedurile descrise de analiza comportamentală aplicată (ABA). Aceste exerciții funcționează atât pentru copii cu dezvoltare tipică, cât și pentru copii cu întârzieri în dezvoltarea limbajului sau pentru copii cu tulburări pervazive de dezvoltare (cum este tulburarea de spectru autist).

Putem spune că a dezvolta limbajul copiilor este o artă care implică prezența noastră, atenția oferită lor, momente în care noi vorbim, momente de tăcere, în care le dăm ocazia lor să vorbească, bucuria pentru reușitele lor și apoi, foarte important, ascultarea limbajului lor vorbit pentru ca ei să nu fie nevoiți să apeleze la comportamente problemă pentru a obține ceea ce vor, dar și a rămâne pe poziții dacă am formulat un refuz.

Blândețe, fermitate și exemplu personal, toate sunt ingrediente atât de importante ce însoțesc iubirea pe care le-o purtăm copiilor noștri.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Intră în conversație