Toate informaţiile despre kitul de îngrijire a bebeluşului, la Atelierele cu mămici

Liliana-Calapod-totul-despre-mame

Dr. Liliana Calapod a clarificat nelămuririle părinţilor la evenimentul TOTUL DESPRE MAME de la Connect Hub

Multe sunt lucrurile noi şi surprinzătoare pe care le experimentează o proaspătă mămică alături de bebeluşul său, iar la fel de multe sunt necunoscutele care apar de la zi la zi. Medicul pediatru Liliana Calapod a risipit o bună parte dintre grijile şi temerile părinţilor vineri, 13 martie, la ediţia a şaptea a Atelierelor cu mămici TOTUL DESPRE MAME, care a avut loc la Connect Hub din Bucureşti.

O sală spaţioasă în care se aflau mămici, tătici şi bebeluşi zburdalnici a fost locul în care dr. Liliana Calapod a vorbit pe larg despre kitul mamei începătoare. Acesta, un bagaj alcătuit din obiecte de primă necesitate în îngrijirea unui copilaş, dar şi din explicaţii simple şi necesare despre cele mai comune probleme care apar în primele luni de viaţă ale celui mic, a fost atent structurat, nelăsând deoparte niciun subiect fierbinte care le preocupă pe mame.

Medicul pediatru, un prieten al familiei

Prezentarea de la Atelierele cu mămici, care urma să conţină toate informaţiile despre kitul de îngrijire a bebeluşului,  a început cu menţionarea faptului ca bebeluşului i se efectuează un prim examen de rutină în maternitate şi că, ajunsă acasă, familia ar trebui să primească vizita unui medic la 7 zile de la naşterea celui mic, pentru că atunci se poate intensifica icterul şi pentru că atunci cade buricul. Întâlnirile cu doctorul nu trebuie să fie un motiv de panică, iar familia trebuie să ştie că poate apela la el ca la un prieten, atunci când delicateţea situaţiilor o impune.

Mai apoi, dr. Calapod a expus investigaţiile care trebuie făcute în perioada imediat următoare naşterii, în afara vizitelor lunare la pediatru care trebuie efectuate până când cel mic împlineşte şase luni. Pe lista acestor investigaţii se numără screeningul metabolic, extrem de important în depistarea bolilor metabolice, screeningul auditiv, important mai ales pentru că deficienţele se pot depista rapid şi uşor după naştere, dar şi pentru că implantul cohlear are mare succes în primul an. Se va efectua şi o ecografie la şold, mai ales la fete şi mai ales în cazurile în care există deja în famile situaţii similare, şi la 8 luni se face un examen oftalmologic. În situaţii particulare se poate efectua o ecografie de cord, o ecografie tranfontanelară sau o ecografie abdominală.

Zonele delicate necesita toata atenţia

Printre aspectele abordate la eveniment s-au mai numărat îngrijirea pielii bebeluşului, tot ce ţine de epiderma bebeluşului trebuind gestionat cu delicateţe şi atenţie. La capitolul  problemelor posibile se numără milium-ul facial, acneea de nou-născut, eritemul fesier, problemele bontului ombilical, foliculita. O atenţie deosebită pe parcursul prezentării a fost îndreptată către îngrijirea organelor genitale ale nou-născutului, zonă delicată care trebuie tratată cu toată seriozitatea, pentru a preveni apariţia unor probleme grave. De aceea, fimoza, aderenţele balano-prepuţiale şi coalescenţa de labii, adică labii lipite (problemă mai rară, dar care poate avea consecinţe negative mai târziu, în momentul instalării menstruaţiei) trebuie tratate doar cu sfatul medicului pediatru, care va recomanda în funcţie de fiecare caz în parte un tratament corespunzător.

Un alt subiect care a suscitat intersul părinţilor prezenţi a fost dat de fontanele, acele zone delicate ale capului de care părinţii se tem şi pe care nu vor să le atingă, ca să nu-i facă vreun rău bebeluşului. Cele patru fontanele, anterioară, posterioară şi laterale, nu trebuie să ne îngrijoreze mai mult decât este cazul, tot ce trebuie să observăm este dacă îi creşte bebeluşului capul între 0,5 şi 1 cm pe luna, ca să fie totul perfect normal. Părinţii trebuie să mai ştie că închiderea fomntanelelor mai târziu nu e neapărat semn de rahitism, aşa cum se vehicula în trecut.

Mica farmacie şi necesarul de acasă, indispensabile pentru parinţi

Dr. Calapod a mai vorbit şi despre mica farmacie şi necesarul de acasă, care nu sunt complete fără termometru, pompiţa nazală şi aspirator nazal, sterilizator, aparat de aerosoli, blender, cântar, masă de înfăşat, cadă de baie.

Deoarece există şi situaţii mai puţin fericite, acestea au nevoie de mici ajutoare, date de: comprese sterile, soluţie de dezinfectat, ser fiziologic, antitermice (acetaminofen, ibuprofen, metamizol), supozitoare cu glicerină pentru copii.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație