Alimentele interzise copilului sub 1 an

Ramona Dinescu
alimente-interzise-totul-despre-mame

Părinţii ar trebui să ştie care sunt alimentele interzise pentru copiii mai mici de un an

Alimentele interzise copilului până la vârsta de 1 an ar trebui notate cu litere mari afișate într-un loc cât mai vizibil pentru ca nici o mamă să nu se abată de la regulă. Principalul motiv este acela că aceste alimente îi pot face rău copilului.

Diversificarea reprezintă o grea încercare pentru majoritatea mamelor, iar alegerea alimentelor potrivite pentru bebeluși este o provocare foarte mare. Personal, cu primul copil am ratat diversificarea în sensul că bebelușul meu nu voia să mănânce mai nimic în afară de fructe și lapte. Orice rețetă aș fi încercat, nu accepta nimic. Eram în stare să-i dau orice, numai să-l văd că mănâncă mai mult de 3 lingurițe, însă niciodată nu am apelat la alimentele despre care știam că sunt interzise.

Am urmat schema de diversificare pe care mi-a dat-o medicul pediatru și cu cel de-al doilea copil, diferența fiind că nu am mai fost chiar atât de implicată în subiect, lăsându-l pe cel mic să mănânce ce, cât și cum a avut chef, mai puțin nuci, semințe, lapte de vacă sau miere până la vârsta de 1 an. El mănâncă și acum foarte bine, spre deosebire de fratele lui mai mare, care a rămas și acum un mare mofturos.

Singurul lucru pe care l-am făcut identic în ambele cazuri a fost să le ofer doar alimentele permise, iar pe cele interzise le-am pus pe masă abia atunci când au împlinit vârsta potrivită.

Alimente alergenice

La categoria alimente interzise din cauza faptului că au un mare potențial alergenic sau pentru că sistemul digestiv al copilului nu este suficient de matur pentru a le digera, pot fi enumerate: laptele de vacă, albușul de ou, mierea, fructele cu semințe mici precum căpșunele, zmeura, strugurii sau kiwi, nucile, alunele, carnea de porc, carnea grasă de oaie, ciocolata, alimentele ce conțin cofeină, mezelurile, produsele afumate, murăturile, condimentele, legumele uscate (fasole, mazăre), varza, apa minerală sau băuturile acidulate (interzise până la cel puțin 3 ani), sarea, prăjelile.

Alimente cu care se poate îneca bebelușul

Există și alte alimente care ar trebui evitate, nu numai pentru că unele dintre ele au potenţial alergen, ci şi pentru că pot să-l facă pe copil să se înece: nucile, alunele, semințele, bomboanele, acadelele, bucățele de alimente tari, lipicioase. Chiar și unele fructe precum merele, dacă nu sunt răzuite sau pasate, prezintă risc de sufocare. Taie fructele și legumele fâșii, nu cubulețe, pentru a evita riscul de înecare și niciodată nu-ți lăsa nesupravegheat copilul la masă.

În plus, este recomandat ca cel puțin până la vârsta de 1 an să excluzi sau să reduci la maxim zahărul și sarea din alimentația copilului.

Unii specialiști recomandă a nu i se da copilului pește înainte de vârsta de 1 an, în timp ce alți medici îl recomandă după vârsta de 10 luni.

Probabil știi deja, dar nu strică să repetăm că fiecare aliment trebuie introdus treptat în dieta copilului, câte un singur aliment nou o dată și într-o cantitate mică pentru a putea observa o posibilă reacție alergică.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa