Când îi dăm bebeluşului ouă?

oua-diversificare-totul-despre-mame

De la ce vârstă îi putem da bebelușului ouă?

Părinții copiilor din familiile în care sunt cunoscute antecedente de alergii ar trebui să fie foarte atenți atunci când introduc alimente alergice, deoarce alergiile se pot transmite de la părinți. Dacă ambii părinți sunt alergici la unul sau mai multe alimente, atunci există un risc ridicat ca cei mici să fie alergici la acele alimente. Gălbenușul de ou nu conține proteine care cauzează o alergie la ouă. Foarte rar sunt întâlnite persoane care sunt alergice la gălbenușul de ou. Albușurile de ouă, pe de altă parte, conțin 4 proteine, care provoacă alergii ușoare sau mai grave. Cei mai mulți pediatri sunt de părere că albușul de ou / ouăle întregi bine gătite nu ar trebui să fie servite copiilor cu vârsta de sub un an. Gălbenușurile de ouă pot fi introduse în alimentația copiilor în jurul vârstei de 8-10 luni, însă trebuie să fie foarte bine gătite.

 

Beneficiile ouălor

Sursă de proteine

Ouăle au o cantitate mare de proteine în compoziția lor, aproximativ 12 grame de proteine per 100 grame. În plus, proteinele din ouă sunt aproape complete în ceea ce privește aminoacizii esențiali.

Sursă bună de fier

Ouăle au, de asemenea, o compoziție bogată de fier. Fierul este un nutrient important în produsele alimentare care, atunci când nu este consumat în mod regulat, poate duce la anemie. Conținutul de fier din ouă previne anemia la copii.

Bogate în colesterol

Deși se știe că ouăle sunt bogate în colesterol, iar consumul acestora ar trebui să fie unul limitat, acest sfat îi privește pe adulți, însă bebelușii și copii au nevoie de alimente care sunt bogate în grăsimi și colesterol. Acestea ajută la dezvoltarea optimă a creierului copiilor. În afară de grăsimi și colesterol, ouăle au un conținut bogat de colină, care este perfectă tot pentru dezvoltarea creierului.

Întăresc sistemul imunitar

Ouăle conțin seleniu, care este cunoscut pentru proprietățile de întărire a sistemului imunitar. Potrivit unor cercetări, seleniul ajută la producerea radicalilor liberi în interiorul și pe lângă microorganismele care invadează. Ouăle conțin și zinc, care este util pentru controlarea celulelor sistemului imunitar, care luptă împotriva microorganismelor invadatoare.

Ce tip de ouă să alegi?

Mărimile diferite ale ouălor nu au vreo influență asupra gustului acestora. Important este să verificați întotdeauna valabilitatea acestora și să aveți grijă să nu fie spartă coaja. Dacă puteți, încercați să obțineți ouă de la țară, nu de la supermarket, dar aveți grijă să fie întotdeauna bine gătite.

 

Ouăle pot fi adăugate în ghivechiul de legume pentru bebeluși, iar rețeta o puteți găsi aici: Rețetă de ghiveci cu ou pentru bebeluși.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație