Când îi dăm bebeluşului pepene?

pepene-diversificare-totul-despre-mame

De la ce vârstă îi putem da bebelușului pepene?

Îi puteți da bebelușului pepene, fie că este vorba despre pepene galben sau pepene roșu, începând cu vârsta de 8 luni.

Dacă bebelușul are o erupție cutanată care este corelată cu pepenele, acest lucru este posibil din cauza acidității pepenilor, fără să indice neapărat prezența unei alergii alimentare. Ca întotdeauna, vă încurajăm să consultați medicul pediatru în legătură cu introducerea noilor alimente în diversificarea alimentației celor mici.

Beneficiile pepenilor

Ajută la menținerea nivelului de hidratare

Menținerea nivelurilor adecvate de hidratare din organism este esențială în timpul verii. Temperaturile ridicate reduc nivelul de hidratare din organism. Pepenele roșu servit în timpul orelor de vârf din timpul zilei sau chiar și după-amiaza este foarte util pentru restabilirea conținutului de apă din organism. Pepenele roșu este un fruct ideal în timpul verii datorită faptului că acesta conține 93% apă.

Bogat în vitamina C

Vitamina C este una dintre vitaminele esențiale din dieta noastră. Această vitamină ajută la întărirea sistemului imunitar, la creșterea numărului de celule roșii din sânge și a hemoglobinei prin absorbția de fier.

Conținut ridicat de vitamina A

Vitamina A este o altă vitamină foarte importantă. Știm cu toții că aceasta este recomandată pentru vedere. În afară de ochi, vitamina A este utilă pentru dinți sănătoși, piele frumoasă și pentru țesuturile moi și membranele mucoase.

Bun pentru dezvoltarea osoasă

Consumul de pepene roșu pentru copii este util pentru dezvoltarea oaselor, de asemenea. Pepenele conține calciu și magneziu, calciul fiind important pentru secreția hormonilor din organism, iar magneziul pentru susținerea sistemului muscular.

Diverse beneficii oferite de complexul de vitamina B

Complexul de vitamina B include un set de vitamine, cu varii beneficii. Unele dintre ele includ susținerea celulelor roșii din sânge, dezvoltarea sistemului nervos, întărirea sistemului imunitar.

Ce tip de pepene să alegi?

Pepenele galben se află pe lista celor mai sănătoase legume și fructe, fiind cel mai puțin contaminat cu pesticide. Este recomandat să cumpărați pepeni organici, de fiecare dată când aveți posibilitatea, fie că este vorba de pepene roșu sau pepene galben. La selectarea oricărui tip de pepene, alegeți un pepene care sună puțin a gol. Pepenele galben trebuie să fie aromat, iar ambele tipuri de pepene (roșu / galben) trebuie verificate de tăieturi, vânătăi și alte semne care pot indica putrezirea sau supra-maturitatea.

Atunci când introduceți pepenele în diversificarea alimentației copiilor, asigurați-vă că îl spălați foarte bine înainte și că este tăiat în bucăți foarte mici și curățat de sâmburi.

diversificarea-naturala-cel-mai-bine-pastrat-secret-al-parintilor~8094979

Pentru o diversificare fără stres, îți recomandăm cartea “Diversificarea naturală – Cel mai bine păstrat secret al părinţilor relaxaţi”, de Gill Rapely şi Tracey Murkett, pionierii diversificării naturale. Volumul poate fi achiziţionat din librăria virtuală TOTUL DESPRE MAME, dar şi din reţeaua librăriilor Humanitas.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație