Cine are un copil care face mofturi la mâncare, mâna sus? Bun venit în club!
Practic, un copil care să accepte tot ce-i oferi în perioade de diversificare, fără să facă mofturi, nu există. Secretul stă în abilitatea părintelui de a adopta cea mai bună strategie pentru a avea un copil care mănâncă de toate – formarea gustului.
Formarea gustului nu este o treabă simplă
Nici nu se petrece de pe o zi pe alta! Necesită puțină strategie, răbdare și perseverență, dar este singura cale prin care vei avea un copil care nu va strâmba din nas dacă vede în farfurie broccoli, pește, avocado, carne, roșii, spanac și altele asemenea.
Barry Sears în ”Cartea bebelusului: alimentatia bebelusului, de la nastere pana la doi ani” vine cu câteva trucuri geniale pe care le poate folosi orice părinte din momentul în care începe diversificarea. Strategia funcționează perfect, și în etapa a doua a diversificării, dar și după un an, și după doi ani, până când, pe la trei-cinci ani vei avea un copil care nu va face niciodată mofturi la mâncare și care va prefera alimentele sănătoase în defavoarea celor dăunătoare și pline de chimicale și aditivi.
Nu uitați: modul în care se formeaza deprinderile alimentare se fixează în primii trei-patru ani de viață și astea rămân literă de lege în stilul alimentar al copilului mai mare, al adolescentului și al adultului de mai târziu.
Trei gusturi de bază, temelia pentru formarea gustului
Cea mai bună strategie de formare a gustului pleacă de la faptul că bebelușii acceptă cu maximă plăcere și sunt obișnuiți cu gustul dulce, care este și gustul laptelui matern, dar și al preparatelor din lapte speciale pentru sugari.
Al doilea gust familiar bebelușului înainte de diversificare este cel al grăsimilor (laptele matern și preparatele din lapte pentru sugari având un aport mare de grăsimi).
Al treilea gust cunoscut copilului este cel sărat pe care îl cunosc tot ca urmare a alăptarii. La finalul reprizelor de supt laptele matern devine dens, consistent și are o tentă sărată.
Alimentele care se bazează pe aceste trei senzații gustative de bază sunt cele pe care bebeluși, aflați în faza diversificării, le vor accepta cel mai ușor.
Iată o scută poveste din ”Cartea bebelușului”, unde Barry Sears povestește propriile experiențe cu copiii săi: ”Cu ani în urmă, ne-am gândit că dacă papilele gustative ale copiilor și sistemul lor digestiv vor avea parte numai de mâncăruri sănătoase în primii trei ani de viață, există șanse ca, mai târziu, să refuze alimentele de tip junk food. Credeți că e doar un vis irealizabil?
Am încercat acest experiment cu propriii noștri copii. În primii trei ani de viață, le-am dat copiilor numai alimente sănătoase. Cel de-al șaselea copil al nostru, Matthew, a fost ținut cel mai din scurt în privința mâncării. Ce s-a întâmplat când a pătruns în lumea petrecerilor cu torturi învelite în pastă de zahăr și bomboane? Bineînțeles că la final avea mâinile lipicioase și glazură întinsă pe toată fața, dar niciodată nu a exagerat cu aceste dulciuri. Aceasta a fost diferența. În mijlocul ospățului cu glazură sau ciocolată, Matthew se oprea singur din mâncat, recunoscând că burtica lui „nu se simte bine“. Astăzi, toți copiii noștri dau deoparte pasta de zahăr și mănâncă doar blatul tortului”.
Concluzia este evidentă. Educația alimentară din primii ani de viață și efotul de formare a gustului sunt esențiale pentru deprinderea unui stil de viață sănătos.
Iață câteva trucuri bune, simple, practice și, mai ales, eficiente pentru formarea gustului:
Folosește condimente – ajută la formarea gustului. De exemplu, combinația de turmeric și piper negru are un rol antiinflamator, astfel că merită introduse în alimentația celui mic. Evident, în cantități mici.
Bazează-te pe alimentul preferat. Este ideal dacă acesta este un sos, pentru că toate celelelate alimente pot fi înmuiate în sosul lui preferat.
Amestecă în alimentele preferate ale bebelușului. Supa de carne este mediul ideal pentru a oferi alimente noi (carne, peste, oua, legume fierte).
Îndulcește. Uneori o variantă dulce a unui fel de mâncare poate fi preferată de cel mic în locul uneia sărate. Mierea este îndulcitorul perfect (după un an), sau siropul de arțar (înainte de un an).
Aceiași formă, conținut diferit. Îi plac pastele. Foarte bine! Oferă-i atunci în locul pastelor din grâu pe cele de orez, sau pe cele din legume. Forma va fi cea care îl va convinge să le accepte. Evident trebuie preparate în modul în care cel mic le agreează.
Este neapărat necesar ca alimentele nesănătoase să fie evitate. Astfel, nu trebuie acceptați în dieta copilului îndulcitori artificiali sau preparatele cu foarte mult zahăr și sirop de porumb. Trebuie excluse grăsimile hidrogenate, conservele, dar și alimentele care au coloranți și aditivi. Aici intră sucurile din comerț, bomboanele și prăjiturile din magazine. Cele mai bune sucuri și dulciuri se fac acasă, din fructe și legume, cu făina integrală și grăsimi veritabile, cu puțin zahăr și arome naturale.
În loc de final un detaliu: copiii mici iubesc gustul și aroma de vanilie, pe cea de lămâie și portocală, dar și aroma scorțișoarei. Tot ceea ce trebuie să faci este să le folosești. Folosind arome în preparatele dulci va fi nevoie de mult mai puțin zahăr.
Vrei să afli mai multe despre diversificare? Citește ”Cartea bebelușului”, de Dr. Sears, pe care o poți comanda de AICI.