Crize la copii. Cum să rămâi calmă și să faci față furiei celor mici

crize la copii fetiță care plânge
Iată cum să faci față unor crize la copii și cum să rămâi calmă și liniștită.

Crize la copii. Cum să fiți calmi atunci când simțiți că explodați… Mda, mi-aş dori să existe o formulă perfectă de a ne păstra calmul, pe care să o putem învăța cu toții şi care să funcționeze la toți copiii. Mă tem, însă, că e doar un vis care nu va deveni niciodată realitate. Cu toate astea, sunt câteva lucruri care ne ajută să nu preluăm furia copilului şi să nu ne purtăm, la rândul nostru, ca nişte copii gigantici şi furioşi. Iată ce trebuie să știi despre aceste crize la copii.

Iată opt idei care, de regulă, au efect în cazul în care simți că îți explodează capul de nervi din cauza unor crize la copii:

Crize la copii. Amână reacția!

Nu degeaba spun şi psihologii şi yoghinii că respirația face minuni. Copilul se tăvăleşte în magazin urlând după o jucărie pe care nu vrei/nu poți să o cumperi. Oamenii vă privesc. Ignoră-i. Inspiră adânc de 10 ori, pe număratelea. Oxigenează-ți bine creierul şi cere-i să rămână rațional. Caaalm. E greu, dar nu imposibil. Respiră.

Crize la copii. Aminteşte-ți!

Aminteşte-ți un moment când ți-ai enervat peste măsură părinții sau bunicii. Ei ce făceau? La mine urma, clar şi fără excepție, o palmă la fund. Sau mai multe. Nu erau neapărat dureroase, însă foarte, foarte umilitoare. E adevărat că mă opream instantaneu, ca pălită de fulger, apoi fugeam undeva şi plângeam.

Mă linişteam singură, apoi mi-aş fi dorit să ies din camera mea, de exemplu, dar îmi era ruşine. Nu de ceea ce făcusem, ci de oamenii mari care aflaseră încă o dată că n-am nicio putere.

Orice tumult sufletesc al meu, orice nefericire – căci de la asta pornesc tantrumurile – erau anihilate şi dezbrăcate de însemnătate, ca şi cum nu ar fi contat deloc. Palmele alea la fund mă făceau să mă simt ridicolă şi să mi se pară ridicol să simt ceva.

Fii copil!

Nu te sfătuiesc să te trânteşti şi tu în fața raionului cu parfumuri şi să plângi după nu ştiu ce sticluță pe care nu-ți permiți s-o cumperi. Ci să simți cu adevărat cum e să fii mic, să fii frustrat, să nu ai puterea de a-ți împlini o dorință. Fie că e vorba de jucăria de pe raft, de încă o pătrățică de ciocolată sau de mersul la o grădiniță pe care o urăşti în acea zi. N-ai nicio putere să schimbi mersul lucrurilor.

Acum, copilul meu e mare. Şi vă dau un exemplu: sămbătă ieşim în parc. Ne aştepta acasă o masă bună şi sănătoasă. La întoarcere, soțul mă sună şi mă roagă să iau o pâine. În magazin, copilul vede raionul cu foietaje şi mă întreabă dacă îi cumpăr un pateu. Spun, fireşte, că mergem să mâncăm acasă chiar acum. Acceptă, dar rămâne cu ochii pironiți pe pateurile cu brânză şi şopteşte, ca pentru el, “2 lei”. Acei doi lei pe care nu îi are, plus decizia că vom mânca acasă, deşi el vrea un pateu cu brânză. I l-am cumpărat. L-a mâncat cu poftă şi cu mare bucurie, pentru că dorința lui a contat. Am amânat pur şi simplu prânzul cu o oră şi nu a fost nimic dramatic în toată întâmplarea.

Crize la copii. Dacă ar fi bătrâni?!

Chiar aşa, dacă copilul tău plin de energie ar fi un bătrânel neputincios? Cum ai reacționa? Să zicem că ar sta în parc, pe bancă şi ar juca şah cu alți bătrânei. La un moment dat, i-ai spune: “Gataaa, acum trebuie să plecăm.” El ar refuza.

Ai țipa la el, l-ai târî cu forța spre casă, l-ai amenința că nu-l mai laşi niciodată să joace şah în parc? Cum te-ai privi pe tine însăți? Sau dacă ar veni în vizită la voi un pensionar nesuferit care ar ține morțiş să ia undița preferată a bătrânelului tău şi să pescuiască cu ea? Te-ai supăra dacă ar refuza să i-o dea pentru că ține la mulineta aia din ca la ochii din cap? L-ai pedepsi, l-ai închide în camera lui?

I-ai spune că îl trimiți la casa de bătrâni pentru că nu se poartă civilizat? I-ai da o palmă la fund?! Copiii şi bătrânii sunt două categorii de vârstă vulnerabile, cu toane şi fixuri mai accentuate decât cele ale persoanelor de vârstă medie. Dar depind şi unii şi alții de noi în multe privințe şi merită în egală măsură iubire şi respect.

Crize la copii. Foloseşte cuvinte puține

Partea asta îmi sună foarte tare mie. Şi probabil şi altor mame care, la fel ca mine, atunci când se enervează îşi amintesc toate evenimentele din trecutul recent şi îndepărtat. Să zicem că face copilul o prostie sau e în mijlocul unei crize de nervi. În loc să îi spun ferm şi blând, în cuvinte puține, cum ar putea să-și gestioneze starea, în mintea mea dau năvală amintirile clare, limpezi, ale momentelor în care a făcut-o lată și proiecții despre viitorul în care, mai mult ca sigur, copilul tău o va din nou în bară.

Acum m-am autoeducat să încerc să nu mai fac asta. Un copil furios nu are deloc nevoie să i se reamintească de toate momentele în care greşit în trecut, mai ales că, sunt convinsă, chiar în plin tantrum, copiii sunt conştienți că situația le-a scăpat de sub control, dar pur şi simplu nu au abilitatea să iasă singuri din starea respectivă.

Este cel mai nepotrivit moment pentru reproşuri şi cel mai potrivit să spui “înțeleg cum te simți”. Nu critica atunci comportamentul, ci ajută-l să depăşească momentul. Puteți discuta mai târziu despre ce s-a întâmplat  şi îi poți explica de ce e nepotrivit să reacționeze aşa, dar după ce furtuna a trecut.

Crize la copii. Nu îl amenința!

Chiar dacă-ți vine din toți rărunchii să îi spui ce consecințe grave va avea ieşirea lui, ține-ți vorbele în frâu! Nu doar că nu vor ajuta cu nimic, ci vor înrăutăți şi mai mult situația. Un copil frustrat nu are deloc nevoie să adaugi alte posibile viitoare frustrări peste cele deja existente.

Să zicem că eşti pe punctul de a ieşi din birou, la ora 18, iar şeful tău îți spune că mai ai de făcut ceva. Te frustrezi şi-ți priveşti ceasul (mini tantrum de adult). Cum te-ai simți dacă superiorul tău ierarhic ți-ar cere scuze pentru situație, te-ar ruga să înțelegi că este o solicitare pe care nu are cum să o evite şi că apreciază efortul tău? Parcă ceva mai bine… nu?

Dar dacă te-ar privi mustrător şi te-ar amenința că dacă-ți mai priveşti ceasul aşa îți va da şi mai multe de făcut extra-program de acum încolo sau că-ți va înlocui calculatorul cu o maşină de scris? (Ți-aş redacta eu demisia dacă ai avea nevoie!)

Crize la copii. Pleacă de la locul faptei!

Cu copil cu tot! Sunt momente când ştii că orice ai face, copilul nu se va calma. Să îl ții în continuare în locul unde a început criza poate agrava situația. Ştie că este privit şi, implicit, judecat, intuieşte că alți copii râd de el, dar nu se poate opri. Nu ştie cum. În acest caz, pur şi simplu plecați: fie că e un loc de joacă, o petrecere sau o cină cu prietenii. Ieşiți din mediul deja toxic pentru copil.

Eventual, stai cu el 10 minute afară, aşteaptă să se liniştească, vorbeşte-i calm. Dacă doreşte să se întoarcă, dă-i o şansă. Spune-i că toți copiii s-au simțit şi au reacționat aşa cândva, nu e nimic ieşit din comun sau ruşinos. Dacă refuză, acceptă cu grație plecarea şi vedeți-vă de drum.

Mărturiseşte-i adevărul: ți-ar fi plăcut să mai stai la petrecere, însă cel mai important din lume este el. Compania lui contează mai mult decât orice petrecere sau tort ratat. Este exact ceea ce are nevoie să audă o persoană care simte că i-a fugit pământul de sub picioare, iar în acest caz persoana respectivă e chiar copilul tău.

Rețete personalizate în caz de crize la copii

Tu îți ştii cel mai bine copilul, tu poți anticipa cel mai corect ce îl va linişti şi ce te va ajuta cel mai mult să-ți menții calmul. Am văzut copii de vârste mici care se liniştesc dacă sunt ținuți în brațe.

La noi nu a funcționat niciodată. Când Tudor al meu era mic şi supărat pe lume, să-l țin în brațe nu făcea decât să pună paie pe foc. Dorea cu ardoare să scape şi îi era mult mai bine să stea singur. După câteva minute, accepta să stau lângă el, dar fără să vorbesc. Abia apoi puteam comunica. Iar atingerea fizică era semnul clar că i-a trecut supărarea şi că ne putem reconecta.

I-am respectat nevoia de spațiu, deşi mi-aş fi dorit să nu aibă nevoie de ea. Fiecare copil e diferit, însă cu toții au în comun un lucru: o mamă mai nervoasă decât ei înşişi nu îi ajută cu nimic. Iubirea, calmul (fie el şi forțat) și înțelegerea fac minuni.

Citește și sfaturile practice ale lui Mary Sheedy Kurcinka pentru situațiile în care copilul are o criză de nervi. Descarcă acum capitolul ”Crizele de furie”, din cartea ”Cum să crești un copil energic”. Acesta este disponibil AICI, iar cartea o puteți găsi în SHOP Totul despre mame.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație