O mamă se naște odată cu copilul ei

Îmi amintesc de zilele și săptămânile de după nașterea lui Vlad ca prin ceață. Stăteam în pat mai tot timpul, în pijama, corpul mă durea, sânii mă dureau, dormeam mult, fără să mă odihnesc, bebelușul părea mulțumit, dar eu nu mai simțeam mare lucru.

Știam că trebuie să am grijă de el, că trebuie să îi dau lapte, că trebuie să îl schimb, să îl spăl, dar totul părea atât de greu, de repetitiv, mergea cu încetinitorul. Îmi amintesc cu precizie momentul în care am făcut primul duș acasă, după naștere, și m-am privit în oglinda mare din baie: nu recunoșteam corpul pe care îl vedeam în oglindă, pur și simplu nu era corpul meu. Era urât, era diform, era al altcuiva: să fie femeia asta mama lui Vlad?

Maternitatea, cel mai firesc lucru din lume?

Transformarea femeii în mamă nu este cel mai firesc lucru din lume. Miracolul nașterii e însoțit de durerile nașterii, iar mama se naște odată cu copilul ei. Femeia naște copilul și totodată se naște pe sine, mama.

Cine spune că e ușor? Cine spune că vine de la sine? Instinctul matern pare și el pierdut în graba lumii supermodernizate și mecanizate în care trăim. Femeile merg la cursuri prenatale pentru a reînvăța să își caute și să își asculte instinctul. Femeile sunt poate mai singure acum decât au fost vreodată în odiseea maternității. Dar, oricât suport și susținere ai avea în jurul tău, e o călătorie pe care o faci mereu singură.

Nu cred că devii mamă la naștere. Devii mamă în săptămânile, lunile și anii de după naștere. Devii mamă când ajungi să cunoști nu numai bucuria de a fi mama, ci și tristețea, tristețea de mamă, tristețea de după naștere, neliniștea, îndoielile, necunoscutul.

Ce înseamnă să fiu mama lui Vlad? L-am crescut în corpul meu nouă luni, l-am adus pe lume, iar în urma lui a rămas un gol, un corp care nu mai e nici al lui, nici al meu. Al cui e oare corpul acesta pe care nu îl mai recunosc? Ale cui sunt gândurile acestea care nu mai izvorăsc parcă din mintea mea?

Ce înseamnă să fii mamă?

Ce înseamnă să fiu mama lui Vlad? Cum să îi descifrez plânsul? Cum să știu când vrea să mănânce, când vrea să doarmă, când vrea doar să fie legănat? Cum se face că mă trezesc noaptea de fiecare dată când se întoarce de pe o parte pe alta, cum de începe laptele să curgă când el se apropie scâncind?

Cine e această femeie care îi cântă melodii până atunci neștiute nici de ea? Cine e această femeie care îl leagănă în ritmul care aduce somnul și liniștea? Cine e această femeie care strânge din dinți de durere de fiecare dată când foamea îl aduce la sânii ei deja răniți? De ce suportă toate astea? De ce nu se ridică să plece cum ar fi făcut altădată? Ce o ține aici? Să fie femeia asta mama lui Vlad?

Amintiri cu baby blues

Închid cu blândețe ușa de la baie, să nu trezesc bebelușul abia adormit, și îmi acord cele cinci minute zilnice de singurătate. Plâng și știu că asta îmi face bine. Încerc să îmi dau seama de ce plâng, dar știu că nu s-au inventat încă toate cuvintele necesare pentru a povesti aceste lacrimi.

Cum poți să plângi în același timp de tristețe și de bucurie? Cum poate fi atât de greu să fii mamă? De ce e corpul meu mereu cu un pas înaintea minții mele? Corpul meu știe ce trebuie să facă: el a crescut un copil, s-a deschis să îl nască și acum produce lapte ca să îl hrănească. Nu știu cum a făcut minunile astea.

Dacă m-ar fi întrebat pe mine cum să facă, aș fi ridicat din umeri. De unde să știu eu cum se fac toate astea? Și totuși le fac, din ce în ce mai bine, mai repede, mai eficient. Îmi pare că trebuie să alerg din ce în ce mai tare ca să mă prind din urmă. Să mă concentrez sau să mă relaxez?

Să mă străduiesc mai mult sau să las totul să vină de la sine? Să o chem înapoi pe femeia de dinaintea nașterii copilului sau să o las să doarmă liniștită? Mama lui Vlad, este ea oare femeie, este ea oare iubita cuiva, are prieteni, are cărți preferate, are vise?

***

Știu acum, după aproape 4 ani, răspunsul la mai toate întrebările de mai sus. Știu cine e mama lui Vlad, știu că e o femeie ca oricare alta, știu că iubește, visează și are cărți preferate. Știu că a trecut, ca multe alte mame, prin tristețea de după naștere, tristețea postpartum, sau baby blues, cum i se spune în literatura de specialitate, și mai știu că această tristețe e acum parte din ea, din drumul ei dificil și misterios, din încercările fără de care nu ar fi fost femeia care este astăzi.

Citește ”Cartea Bebelușului”, cel mai important ghid al primilor ani, cartea pe care fiecare proaspătă mămică ar trebui s-o aibă pe noptieră. Aceasta este disponibilă AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație