Cele mai des întâlnite afecţiuni ORL în primul an de viaţă

afecțiuni ORL

Cele mai des întâlnite afecţiuni ORL din primul an de viaţă sunt, în general, cele contagioase, transmisibile pe cale aeriană. Asta când nu avem de-a face cu boli congenitale.

Primul an de viaţă al bebeluşului este plin de incertitudini pentru părinţi, în special din punct de vedere al sănătăţii celui mic. La ieşirea din maternitate s-au exclus deja cele mai importante afecţiuni congenitale şi malformaţii care îi pot pune bebeluşului viaţa în pericol. Însă un bebeluş sănătos la ieşirea din maternitate poate să aibă diferite probleme de sănătate până la împlinirea primului an de viaţă.

Dintre toate etapele bebeluşului de până la un an, perioada de nou născut este cea mai liniştită. În primele trei luni nou-născutul este în general sănătos, fiind ferit de multitudinea de boli contagioase din jur prin imunitatea moştenită de la mamă din perioada intra-uterină şi apoi prin alăptare.

În această perioadă este bine de ştiut faptul că nou-născutul are o capacitate scăzută de curăţare a secreţiilor nazale. Din acest motiv poate părea că are nasul înfundat, respiră zgomotos, mai ales în timpul somnului şi uneori are dificultăţi minore la supt. Nu va face febră, va creşte normal în greutate şi cel mai adesea toaleta foselor nazale cu ser fiziologic si aspirarea cu o pompiţă vor fi de ajuns pentru o respiraţie mai facilă.

Totuşi, nou născuţii sunt vulnerabili în faţa bolilor. Trebuie anunţat pediatrul dacă apare febră peste 38,5°C, este iritabil, nu se alimentează corespunzător sau nu câştigă în greutate, este palid sau dimpotrivă congestionat.

Răceala comună

După primele trei luni de viaţă bebeluşul poate începe să răcească. Este modul în care sistemul imunitar începe să se maturizeze. Maturarea sistemului imunitar este un proces îndelungat care ajunge aproape de adolescenţă şi se realizează prin boală. Fiecare întâlnire cu un germene care provoacă infecţii respiratorii mai întâi se va solda cu o boală mai mult sau mai puţin manifestă. În general este vorba de infecţii virale care provoacă secreţii nazale, tuse, febră de mică intensitate. Frecvenţa poate fi de la un episod la câteva luni la câteva episoade pe lună şi creşte odată ce copilul este introdus în comunitate.

Fiind infecţii virale, antibioticele nu sunt necesare. De cele mai multe ori evoluţia este limitată la 3-5 zile. Cel mai important este să asigurăm confortul celui mic. Nasul înfundat poate fi ajutat să respire prin instilarea de ser fiziologic şi aspiraţia cu para de cauciuc înainte de somn sau înaintea meselor. Umidificarea aerului din cameră poate fi de un real ajutor în timpul somnului. În caz că apare febra se pot utiliza antitermice obişnuite cum sunt acetaminofenul sau ibuprofenul şi copilul trebuie bine hidratat.

Când să contactăm medicul? Dacă simptomele se prelungesc peste durata obişnuită de 3-5 zile, dacă apare febră mare, dificultăţi la respirat, erupţii pe piele sau stare somnolenţă prelungită.

Amigdalita

Ca şi răceala comună majoritatea amigdalitelor sunt virale. Pot chiar să însoţească semnele acesteia şi de obicei trec tot în 3-5 zile fără administrare de antibiotice. Semnul cel mai frecvent al amigdalitei este refuzul alimentelor. Un copil care până atunci se alimentează normal începe să plângă atunci când este hrănit, refuzând vehement alimentele. Pe lângă aceasta pot să mai apară şi febră şi inflamaţia ganglionilor de la nivelul gâtului.

De ajutor pentru ameliorarea simptomelor pot fi hidratarea corectă, analgezicele, băuturile călduţe cu miere, decongestionantele locale.

Chiar dacă majoritatea amigdalitelor sunt virale se poate întâmpla ca un procent de sub 10% să fie cauzate de o bacterie. Dintre toate, deşi nu cea mai frecventă, bacteria Streptococcus piogenes de grup A este cea mai de temut. Sunt mai multe tipuri de streptococi, dar grupul A este cunoscut ca fiind responsabil atât pentru scarlatină cât şi pentru apariţia reumatismului articular acut, a glomerulonefritei sau endocarditei.

Este mai rar în primul an de viaţă, dar trebuie bănuit dacă este vorba despre un copil introdus rapid în comunitate sau dacă are contact casnic cu alţi copii care sunt în comunitate.

Diagnosticul se pune prin efectuarea unui test rapid şi a culturilor din secreţiile faringiene. Tratamentul este întotdeauna antibiotic. Fiind atât de agresiv, se recomandă inclusiv tratamentul purtătorilor sănătoşi dacă aceştia sunt depistaţi.

Dacă apare febră mare care nu cedează la antitermice sau se suspectează o infecţie cu streptococ trebuie contactat medicul pediatru.

Otita – una dintre cele mai frecvente afecțiuni ORL

Una din cele mai frecvente cauze de prezentare la pediatru este reprezentată de otită. Mai devreme sau mai târziu orice copil va face şi o otită. La copiii aflaţi în primul an de viaţă apar cel mai adesea otitele medii. Acest termen semnifică o inflamaţie a spaţiului aflat în spatele timpanului. Acesta este de obicei plin cu aer. Odată cu apariţia inflamaţiei începe să se acumuleze lichid în acest spaţiu. În mod normal aerul pătrunde printr-un conduct care se deschide în spatele nasului şi care se numeşte Trompa lui Eustachio. Tot pe aici ar trebui să se dreneze şi lichidul acumulat în spatele timpanului însă inflamaţia împiedică acest lucru. Stagnarea lichidului la nivelul spaţiului din spatele timpanului poate favoriza contaminarea acestuia cu bacterii şi infecţiile.

Majoritatea otitelor medii însoţesc răcelile comune la bebeluşi şi copii mici. Aceştia sunt iritabili, fac febră, se trag de urechiuşă sau au dificultăţi de a dormi. Diagnosticul poate fi pus numai de un medic şi tratamentul poate include pe lângă antialgice şi antibiotice dacă lichidul din ureche are risc de a se infecta bacterian.

Erupţia dentară

Deşi nu este o afecţiune ci o etapă absolut normală a dezvoltării, uneori, mai ales la primii dinţi, îi poate speria pe părinţi. Copilul salivează abundent, face febră uneori peste 38 °C, uneori se alimentează mai greu sau chiar refuză alimentele, are somnul agitat. Chiar dacă face febră starea copilului este bună. Acesta nu are semne de răceală sau alte afecţiuni.

Îl putem ajuta pe cel mic cu jucării pentru mestecat, eventual uşor răcite, cu geluri speciale pentru creşterea dinţilor care alină durerile sau chiar cu antitermice dacă febra creşte prea mult.

În caz că simptomele persistă, chiar dacă bănuim că este vorba despre o erupţie dentară, o vizită la pediatru poate fi binevenită pentru a putea exclude alte afecţiuni.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Intră în conversație