Cum am ajuns să-mi las copilul la creşă

cresa-totul-despre-mame

Dacă ezitați între creșă și bonă, citiți povestea de mai jos!

În mintea mea, creșa era ceva comunist, unde bebelușii stau în pătuțuri, iar niște asistente sau îngrijitoate trec pe la ei din când în când, le dau să mănânce și îi schimbă. În rest nici o activitate care să ajute la stimularea dezvoltării copiilor. Ei bine, nici măcar nu știu dacă lucrurile au stat vreodată așa, dar cert este că la creșa copilului meu lucrurile stau cu totul altfel.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

Scrie-ne adresa ta de email

Dar să încep cu începutul. În timpul celei de-a doua sarcini, fiind o mamă activă, cu o carieră solicitantă, bineînțeles că mi-am făcut planuri legate de ceea ce voi face în perioada următoare nașterii copilului.

Am decis că voi sta în concediu de maternitate 6 luni, iar după aceea mă voi reîntoarce la lucru, din două motive majore: sunt genul de mamă care vrea să muncească și să contribuie la întreținerea familiei (mă simt bine dacă e așa); al doilea motiv ne ghideaza pe fiecare dintre noi și anume nevoia de încă un salariu.

Pentru că la primul copil am avut bonă și am găsit persoana ideală în foarte scurt timp și foarte ușor, m-am gândit că și pentru cel mic voi apela la serviciile unei bone.

Așadar, totul era simplu, planificat în detaliu, nu mă gândeam că voi ajunge să întâmpin probleme. Numai că, fostul loc de muncă s-a desființat și acum aveam alta problemă pe cap: să-mi găsesc un job. Astfel, alegerea bonei a trecut pe locul doi. Când în sfârșit mi-am găsit un job, am solicitat să încep lucrul în două săptămâni ca să am timp să găsesc o bonă.

Căutări fără rezultat

A doua zi, am și început să postez anunțuri de angajare pentru bonă și m-am înarmat cu răbdare să răspund la toate telefoanele de solicitare. Au sunat doua bone. Am mai așteptat câteva zile, timp în care am mai sunat vreo cinci. Am tras aer în piept și m-am gândit că asta nu înseamnă nimic. Am mai dat câteva anunțuri. Am reușit să văd vreo 10 bone. Niciuna nu era pe placul meu. Toate voiau bani mai mulți decât le puteam oferi, un program de lucru mai scurt și stabilitate din partea mea. Niciuna nu știa măcar un cântec pentru copii.

Am apelat atunci la o agenție de bone. Primeam numai profiluri de bone trecute de vârsta a doua, în ciuda solicitării mele de a mi se propune o bonă tânără. Nu am avut efectiv de unde alege.

Pentru că timpul mă presa, am ales totuși o bonă care avea foarte multe lipsuri, copilul nu vroia să stea cu ea, nu se ocupa de nimic legat de menajul lui, dar mi-am zis în minte că nimeni nu e perfect și trebuie să am răbdare.

Am început serviciul, încercând să mă liniștesc singură că totul va fi bine.

După trei zile, cu o jumătate de oră înainte să plec la muncă, am primit un sms din partea bonei care spunea că nu mai poate avea grijă de bebelușul meu. Panică totală! Trebuia să plec totuși la muncă și nu aveam cu cine să las copilul. Soțul meu a găsit rezolvarea. A rămas el acasă cu copilul în ziua aceea și următoarele cinci. Era o situație provizorie pe care trebuia să o rezolvăm cumva.

”De ce nu găsim o creșă?”

În ziua aceea am mai dat un anunț sperând să se întâmple un miracol și să găsim o bonă imediat. Nici vorbă. Atunci soțul meu mi-a zis: ”Situația asta nu poate continua. Eu nu pot să stau cu copiii acasa. Ori renunți tu la serviciu, ori hai să găsim o soluție.” Ne-am gândit inclusiv să-i mutăm pe bunicii de la Sfântu Gheorghe în București. Era imposibil de realizat.

Tot soțul meu a întrebat: De ce nu găsim o creșă?

Recomandări



Eu m-am aricit toată și am început să delirez. ”Cum o creșă?! Tu știi ce înseamnă o creșă?! Copiii stau legați în pătuțuri de fier și trece din când în când o asistentă pe la ei. Le dă mâncare și îi schimbă o dată pe zi. Nu vorbește nimeni cu ei, nu le cântă, nu le citesc. Stau și plâng toată ziua. Vrei să se îmbolnăvească copilul?” El a încercat să mă liniștescă și mi-a spus că ar trebui să ne interesăm, căci e imposibil să nu existe și creșe private. În plus, cu siguranță nu este așa nici măcar la o creșă de stat. Totul e doar în mintea mea.

Tot nu voiam să aud de această idee, însă ca să nu zică că sunt încăpățânată, am căutat pe internet și am găsit chiar vreo șapte creșe private numai în apropierea casei noastre. Am făcut programări și am început să le vedem. Situația era cu totul alta decât cea din mintea mea. Aproape că se băteau în condiții excelente pentru bebeluși.

Unele aveau o curte foarte mare, altele aveau supraveghere video iar părinții puteau vedea în timp real ce fac copiii, majoritatea aveau bucătărie proprie unde se gătea special pentru bebeluși, camere curate, mari, aerisite, pătuțuri cu melodii, centre de activități, personal specializat etc.

După ce le-am văzut pe toate, ne-a atras atenția una singură: aici am fost întrebați ce obiceiuri are copilul, iar când am spus că îl legănăm pe picioare ca să adoarmă, mi s-a răspuns că același lucru vor face și îngrijitoarele. Pentru că bebe abia începuse diversificarea, m-au rugat ca pentru o perioadă să îi aducem noi mâncarea de acasă ca să simtă gustul familiar. În celelalte creșe, nici nu se punea problema de adus mâncare din exterior.

Această creșă nu avea supraveghere video, însă am învățat lecția de la primul copil: pentru liniștea mea psihică, trebuie să am înceredere. Câtă vreme copilul era vesel, schimbat, spălat, hrănit, nu aveam de ce să-mi fac griji.

Primele luni la creșă

Copilul meu avea aproape șapte luni când a pășit pentru prima dată pragul creșei. Eram mai emoționată ca niciodată. Dar, cel mai tare, mă încerca un sentiment de teamă și nesiguranță. Eram pe punctul de a renunța chiar în momentul în care am intrat pe ușă. Simțeam că nu sunt o mamă bună, că îmi abandonez copilul și aveam numai gânduri negre.

În prima zi, cred că am sunat de cel puțin șapte ori să văd ce face copilul. Eram conștientă că nu va mânca și nu va dormi bine, cel puțin în primele zile, dar, când primeam confirmarea la telefon, parcă îmi cădea cerul în cap. După prima săptămână, în care am văzut că nu i s-a întâmplat nimic copilului, m-am mai calmat puțin, însă tot nu reușeam să trec peste momentul despărțirii, momentul în care îl lăsam dimineața în brațele îngrijitoarei, iar el țipa ca din gură de șarpe. Încet, încet m-am obișnuit și cu asta și el s-a obișnuit cu ideea că rămâne câteva ore pe zi acolo. Primele probleme cu care ne-am confruntat au fost răcelile luate din colectivitate pe care i le „dăruia” și fratelui său (cred că nu au ratat niciun virus). O alta problemă era că dacă cel mic nu lipsea două săptămâni legate, în aceeași lună, nu beneficiam de o reducere a taxei lunare. Eram cumva și bolnavi și cu banii dați, o frustrare imensă care nu-mi dădea pace. Din fericire am găsit înțelegere de la managerul creșei care ne-a recalculat taxa de școlarizare.

Avantajele mersului la creșă

Acum vine și partea bună. Aproape am uitat chinurile prin care am trecut cu bolile copiilor, căci am început să văd lucrurile bune. După 6 luni de mers la creșă, cu pauze de convalescență cu tot, bebelușul meu s-a dezvoltat foarte bine. A mers repde în picioare, este autonom, descurcăreț și foarte sigur pe el. La 1 an și 4 luni, cât are acum, aleargă, se cațără, mănâncă singur. Da, mănâncă singur, cu multă dexteritate și talent. În plus, mănâncă orice, privilegiu de care nu m-am bucurat la primul copil. Este foarte sociabil și prietenos. Se joacă cu orice copil și nu face iureș dacă trebuie să împartă jucăriile. Nu putem ști dacă pur și simplu asta e firea lui sau daca l-a ajutat și creșa, dar eu tind să cred că și viața printre alți copii a avut un cuvânt de spus în dezvoltarea sa.

În fiecare dimineață, când mergem la creșă, după ce îl schimb, îmi dă un pupic, îi pun rucsacul în spate și merge singur în grupă. Se simte acolo ca acasă.

De la 1 martie până la sfârșitul lui iunie, copilul a mai avut doar de două ori nasul puțin înfundat și o singură dată febră. Cred că am depășit perioada grea și i s-a imunizat organismul. Voi face însă o revenire la acest text, în toamna viitoare, ca să vă spun cum se descurcă cu răcelile. ☺

În concluzie, dragi mame, dacă nu aveți alte soluții, dacă bunicii sunt departe și voi la serviciu, eu vă recomand să alegeți creșa. Nu orice creșă, firește, ci pe aceea pe care v-o permiteți și care îndeplinește condițiile pe care le cereți. Veți simți din prima care e creșa potrivită pentru copiii voștri.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDesert inedit: pâine cu banane
Articolul următorSupă cremă de usturoi
Sunt jurnalist și mama a doi baieței minunați, frumoși, deștepți și devreme acasa. Diferiți ca apa și uleiul, au un singur lucru în comun: legătura strânsă pe care o au cu mama lor. Când scap din mâinile lor, scriu despre ei, despre mine, despre lume.