La plimbare în spinare

De ce uneori e o idee bună să iei copilul în spinare

Dacă ai deja un copil, cu siguranță te-ai aflat în una dintre următoarele situații, încercând să ajungi dintr-un loc în altul în orașul în care locuiești:

Pui copilul în cărucior și pornești plină de entuziasm către destinația aleasă. Dar…

Mașinile parcate cu totul pe trotuar te obligă să ieși de nenumărate ori cu căruciorul pe stradă și să faci slalom printre mașini în mișcare care, culmea!, te claxonează pe tine, ca și cum nu tot colegii lor de trafic ar fi blocat trotuarul. OK, probabil că înjuri nițel. Mergem mai departe!

Ai de ales: Slalom printre mașini sau…

Pe trecerea de pietoni, ești nevoită să faci același slalom pentru că intersecția e blocată și mașinile sunt oprite, bară la bară, fix pe trecere. Dacă erai singură poate ai fi putut să faci o săritură elegantă de gazelă, dar cu căruciorul e imposibil. Aștepți să se elibereze trecerea, dar este deja roșu din nou și tu ești în mijlocul intersecției, iar șoferii, evident, te claxonează. Din nou. Nu mai timp să înjuri printre dinți pentru că alergi să-ți salvezi viața, pe a ta și pe a copilului tău.

Ești din nou în siguranță pe trotuar și, deși nu ai ajuns mai departe de o sută de metri de casă, ești oarecum mulțumită. Măcar ai traversat bulevardul (chiar dacă ultima bordură a fost îngrozitor de înaltă). Observi însă că cel mic tușește dubios, deși nu îți aduci ainte să fi dat semne de răceală zilele astea. Îți dai seama, însă, că în ultimele cincisprezece minute el a stat doar printre mașini fix în dreptul țevilor lor de eșapament. Îți amintești cu un nod în gât de mărțișoarele cu copilul-coșar negru de fum și te gândești că nu ai nevoie de așa noroc în viața ta. Decizi brusc să iei transportul în comun. Măcar scapi de țevile de eșapament, de claxoanele șoferilor și de gropile din trotuare, rămase de la ultima acțiune a primăriei de transformare a cablurilor aeriene în cabluri subterane.

… transportul în comun inacesibil?

Primul troleibuz care vine în stație e din acela înalt, cu trepte mari și bară pe mijloc. E parcă făcut special să nu poți urca cu căruțul de copil. Chiar dacă iei căruțul în brațe și îți încordezi mușchii, nu ai cum să te strecori printre ușă și bara de mijloc. Cu tramvaiele e exact la fel, dar știi de mult că sunt un mijloc de transport care nu îți mai e accesibil. Cu troleibuzul e altfel. Știi că dacă ai suficientă răbdare va veni și unul din acela bun, pentru persoanele cu dizabilități, în care te poți urca și tu cu un efort minim. Cum, nu te-ai obișnuit deja cu gândul că o mamă cu un copil mic e practic o persoană cu dizabilități în orașele noastre? Hai, lasă autocompătimirea și împinge-te și tu în coada care s-a format la urcarea în troleibuz. E din ăla bun. Dacă are și scaune libere, toți vor alerga să le ocupe, dacă nu, poate te ajută și pe tine cineva cu căruțul ăsta.

În troleibuz e bine, și, deși nimeni nu te-a ajutat să urci căruțul, oamenii devin brusc prietenoși, foarte prietenoși cu cel mic. Îl ating, îl ciupesc de obraz, îl întreabă cum îl cheamă și îi oferă dulciuri. Nu ai cum să te împotrivești, ești prinsă în spatele căruțului și, deși ai vrea să îi îndeși bomboanele pe gât mătușicii prietenoase, să îi spui că fiul tău are doar un an, nu spune cum îl cheamă și nici nu mănâncă bomboane, zâmbești politicos. Te-ai hotărât deja să cobori la prima și să iei metroul.

La metrou, scările rulante de coborâre nu funcționează. Te rogi ca măcar cele de urcare să meargă, în stația în care tu cobori. Eh, n-ai avut noroc azi, nu funcționau nici la urcare. Între timp, copilul s-a plictisit rău în căruț și cere insistent să fie luat în brațe. Îl iei în brațe și acum trebuie să manevrezi căruțul cu o singură mână și copilul cu cealaltă. Claxoanele șoferilor par că nu se mai aud în fundal, iar tu te întrebi cu năduf dacă orașele nu sunt cumva dispozitive speciale de umilit mamele.

Purtatul copilului: o soluție veche pentru o problemă nouă

Există însă și o veste bună în acest peisaj apocaliptic. Purtatul copilului, în sling, wrap, mei-tai, pouch sau port bebe (Manduca sau Boba) este un obicei vechi de când lumea, dar care e din ce în ce mai potrivit ritmului urban și vieții la oraș. Chiar dacă unora li se pare o modă „africană”, „orientală” sau de-a dreptul „tribală”, purtatul copilului e un obicei cum nu se poate mai modern și mai potrivit secolului 21. Noi ne-am obișnuit să asociem ideea de bebeluș cu cea de cărucior, dar, de fapt, cărucioarele sunt foarte noi în peisaj: au fost inventate undeva în secolul al 18-lea și au devenit foarte răspândite în secolele 19 și 20.

1
2
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație