10 lucruri periculoase pentru bebeluş

lucruri-periculoase-bebelus-totul-despre-mame

Un bebeluș plecat de-a bușilea în expediția vieții lui se poate întâlni cu anumite lucruri periculoase. Iată care sunt acestea:

Încă de când învață mersul de-a bușilea, bebelușul pornește în explorarea întregii case și îl vei găsi în locuri în care te aștepti mai puțin: lângă prize, cu mopul în mână sau încercând să ajungă la cutia cu detergent. Nu trebuie să te panichezi și nici să limitezi spațiul de plimbare al celui mic, dar cel mai bine este să îți iei câteva măsuri de siguranță astfel încât această mică aventură a lui să nu se lase cu consecințe grave.

1. Patul și pernele

N-ai crede că tocmai patul este unul dintre cele mai periculoase lucruri pentru un bebeluș, dar din păcate realitatea ne demonstrează asta. Patul matrimonial este pe primul loc la acest capitol. Pe lângă faptul că un bebeluș se poate rostogoli și poate cădea ușor din el, pernele, jucăriile din pluș sau păturile pot provoca accidente prin sufocare.

2. Obiecte ascuțite

Când sunt mici, copiii sunt atrași de orice este nou și nu se vor sfii să apuce cu mânuțele lor o forfecuță de unghii sau un… cuțit. Ai mare grijă atunci când folosești obiecte ascuțite! Nu le lăsa pe pat sau pe vreo măsuță joasă, la îndemână.

3. Obiecte mici, ușor de… înghițit

La fel de periculoase pentru un bebeluș sunt și obiectele mici, spre exemplu nasturii, monezile, agrafele, șuruburile, mărgelele sau… roțile de la mașinuțe. Așadar, chiar dacă copilul este mai măricel, fiți mereu atentă la jucăriile sale, dacă se pot rupe ușor sau dacă au părți ce pot fi înghițite.

4. Obiecte casante

Pentru un bebeluș poate fi periculos și un simplu pahar de sticlă, dacă este pus la marginea mesei sau în apropierea lui. Așadar, manevrează cu grijă obiectele care se pot sparge astfel încât să nu-i dai motiv copilului să ajungă la ele și să se joace.

5. Produsele de curățat

Poate îți este mai ușor să depozitezi produsele de curățat în baie, în masca de la chiuvetă sau într-un dulap, dar dacă ai un bebe, trebuie să le găsești un loc cât mai… sus, astfel încât să nu ajungă la ele. Atenție mai ales la pesticide și la spray-urile împotriva insectelor! Iar acesta nu este singurul pericol care vine la pachet cu astfel de produse. Gândește-te că un bebeluș petrece foarte mult timp cu mânuțele pe jos, mergând de-a bușilea, așa că încearcă să cumperi detergenți care sunt siguri.

6. Mobila

Obiectele de mobilier pot fi periculoase dacă nu sunt stabile. Micuțul nu are forță prea mare, dar din curiozitate va mișca tot ce poate, așa că verifică atent mobila. Inclusiv televizorul sau alte electronice se încadrează în această listă cu lucruri periculoase pentru un bebeluș.

7. Veioza

Lumina este un alt punct de maxim interes pentru bebeluși. Când vor vedea o lampă, vor fi tentați s-o atingă, dar riscă să se ardă, mai ales că au pielea foarte sensibilă. Nu mai spunem de faptul că poate da jos, cu ușurință, un lampadar așezat pe podea, putând să îl spargă.

8. Pastilele

În orice casă există o mică „farmacie”. Ai grijă ce loc alegi pentru depozitarea medicamentelor, astfel încât bebelușul să nu ajungă la ele. Chiar dacă siropurile au un capac ce se deschide mai greu, pastilele sunt accesibile și foarte periculoase dacă sunt înghițite.

9. Premergătoarele

Chiar dacă au fost realizate special pentru bebeluși, premergătoarele pot fi periculoase. Pediatrii, în general, nu recomandă folosirea lor, dar dacă ai deja așa ceva, verifică să fie stabil. Cel mic se poate răsturna ușor într-un premergător, așa că nu-l lăsa nesupravegheat.

10. Plantele

Da, înfrumusețează casa și ne oferă o gură de oxigen, însă unele plante sunt toxice, mai ales dacă sunt ingerate. Bebelușii n-au cum să știe asta, așa că cel mai bine este să le găsești un loc în afara zonei lor de activități. Iată câteva nume de plante de apartament populare, dar periculoase: aloe, cala, amaryllis, ciclama, craciunița, ficusul sau mușcata.

12. Priza

Fără îndoială, priza reprezintă inamicul numărul unu al părinților cu copii mici fiind un punct de maximă atracție pentru ei. Chiar dacă merg de bușilea sau sunt mai mari, ei vor fi mereu tentați să vadă ce intră în micile găuri. Iusti, băiețelul meu, mi-a oferit de câteva ori chiar și explicații. Deși știa că nu are voie să umble la priză, îmi spunea senin că mă ajută, că bagă aspiratorul în priză.

Ce alte lucruri din casă consideri că sunt periculoase pentru un bebeluş?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație