Povești românești pentru (și despre) schimbarea scutecului – ediția anii 50

Aveam vreo 12-13 ani, ale tinereţii valuri… nu mă familiarizasem prea bine cu absorbantele, când bunica mea m-a tras deoparte și m-a întrebat ce sunt alea și cum se folosesc. Am luat unul și i-am explicat în 30 de secunde tot ce trebuia să știe.

– Dar pe timpul tău ce se folosea?
– Ce să se folosească? Ne puneam cârpe… Bine, ne puneam când ne prindea p-acasă, că dacă te prindea pe deal pe la secerat, stăteam așa. Ne mai ștergeam cu o bucată de șort, mai cu paie, mai o frunză de lipan.

Discuția mi-a făcut pielea de găină. Ani mai târziu, după ce am devenit mamă, bunica a cerut să-i explic și cum funcționează scutecul de unică folosință. Tutorialul a fost urmat de o lungă discuție despre creșterea copiilor în vremurile în care mașina de spălat nu era văzută nici măcar în filme pentru că nici filmele nu existau pentru ei.

Foloseau tot cârpe. Le fierbeau, le uscau, le călcau și le foloseau iar.
-Iarna nu le spălam mereu. Păi cine punea albia să spele pe ger? O puneam, dar nu ca vara. Se opăreau bieții copii, vai de pielea lor…

La propriu, da. Vai de pielea lor! Ce făceau când se confruntau cu”iritația de cârpă” (numele este: ”de scutec”, dar pe atunci nu existau…)?
-Ce făceam… Stăteam să treacă. Îl țineam în fundul gol dacă era vară și dădeam cu ulei fiert și răcit. Nici nu mai țin minte prea bine. Nu mai știu… Ne chinuiam, aia făceam. Nu era ca acum. Voi acum aveți de toate!

Și chiar avem! Spune-i unei femei care a devenit mamă prin anii 50, că e greu să crești un copil…Bunicii mele i se pare floare la ureche să îngrijești un copil în zilele noastre. Urmărindu-mă cum îi schimbam scutecul copilului meu și văzând că avem un întreg ritual: îl spăl cu una, în șterg cu alta, îl tratez cu altceva – mă rog – spălat cu gel de duș special pentru bebeluși, șters cu prosopul lui, dat cu cremă la funduleț și abia apoi scutec, bunica a zis că ei i se pare greu și să țină minte să facă toate astea.

Mi-am amintit de poveștile ei când am urmărit hipnotizată desenele în oxid de zinc, din campania Cutaden Bebe (oxidul de zinc se regăsește în compoziția lui) Povești românești pentru schimbatul scutecului”.

Povestea bunicii mele nu este “pentru”, ci “despre” schimbatul scutecului în vremurile în care abia începuseră câțiva să testeze marea cu degetul și să inventeze ”strămoșii” scutecului de unică folosință de azi.

Bunica mea nu s-a bucurat de ceea ce avem noi acum. Schimbarea scutecului nu era deloc floare la ureche, așa cum este pentru noi azi. Nu era ușor nici pentru mame și nici pentru copii. Copiii erau, de fapt, cei care sufereau cel mai mult; iritațiile ”de cârpă” – ”opăreala” era ceva de care cu greu scăpau, cu ulei fiert și răcit, după cum povestea ea, nici vorbă de Cutaden Bebe, de exemplu. 

Intră în conversație