Mi-a fost greu să-i fac primului copil program comun cu al meu, însă în momentul în care a apărut și copilul numărul doi, lucrurile s-au complicat și mai tare.
În momentul în care a apărut primul copil, am simțit cum timpul meu a intrat la apă și cum nu mai reușeam să-mi mai ofer aproape nici una dintre micile mele plăceri sau momente de relaxare. Mi-a luat mai bine de un an până am reușit să-mi culc copilul doar o dată pe zi, imediat după masa de prânz, ca să mă bucur și eu de două ore de liniște și eventual să dorm. Doar că m-am bucurat doar un an de acest privilegiu până ce am născut al doilea copil. În primele luni după a doua naștere a fost haos și nu reușeam deloc să ne așezăm cumva în aceeași linie.
Totul pleacă de la programul de seară
Încă de la primul copil, o prietenă mi-a spus să fiu cât pot de consecventă în menținerea unei rutine înainte de culcare. M-a sfătuit să-mi aleg ora la care aș vrea să se culce seara copilul și cu o oră înainte să încep să-i fac băiță, apoi să-l îmbrac în pijamale, să îi dau ultima masă și să sting lumina. Am aplicat acest lucru cu amândoi copiii și pot să vă spun că rutina de seară a funcționat la noi de minune. Eu fiind o fire foarte matinală, al cărei organism funcționează foarte bine dimineața, iar seara după ora 20.00 hibernează, i-am băgat pe amândoi copiii la somnul de noapte în jurul orei 20.00. astfel, după ce s-a născut și al doilea copil, amândoi se culcau la ora stabilită și se sculau foarte devreme.
Am spus că sunt matinală, dar prin asta înțeleg să ne trezim la ora 7 dimineața, nu la 5.45 cum au făcut multă vreme copiii mei. Cred că m-au simțit și cred că s-au simțit unul pe altul, căci încă din prima zi acasă, în formula de patru persoane, asta a fost programul de somn pe timpul nopții. Uneori se trezeau și la 6.30, ceea ce mă făcea să cred că e duminică în ziua respectivă, dar nu era. Duminica se trezeau tot la 5.45, maxim 6. Poate că a constat și acest aspect, i-am culcat pe amândoi în aceeași cameră de la bun început. Cred că și dacă unul ar fi vrut să mai doarmă, nu ar fi avut cum din cauza celuilalt.
Având aceeași oră de trezire și fiind o diferență de numai 2,5 ani între ei, mesele din 3 în 3 ore au picat cam la aceleași intervale și le-am reglat cu timpul, după introducerea diversificării, astfel încât să pun masa o singură dată pentru toată lumea.
Cu somnul de după amiază a fost puțin mai greu. Cât cel de-al doilea copil era bebeluș, reușeam să dormim toți la prânz cam la aceeași oră. Apoi, după ce a trecut la două reprize de somn pe zi, trezindu-se atât de devreme, adormea pe la 9.30, dar nu-l lăsam să doarmă mai mult de 30 de minute. Nu vă imaginați că trăgeam de el și chinuiam copilul! Nuuu, făceam puțin zgomot prin casă și se trezea imediat cu și mai mult chef de joacă. Apoi am împins puțin mai târziu ora de culcare a celui mare, de la 13.30 la 14.30 (cel mare avea aproape 4 ani și vârsta lui îmi permitea asta) astfel încât să se potrivească cu a doua repriză de somn a copilului mare. Iar de această dată dormeau amândoi mai bine de două ore, ceea ce pentru mine era minunat.
Programul de distracție este diferit
Dacă totuși am reușit să stabilesc un ritm comun, am în continuare o problemă cu programul de distracție. Cel mic are doar 1,8 ani și nu e interesat de aceleași lucruri ca fratele lui. Atunci când cel mare vrea la un film, la teatru sau la muzeu, unul dintre părinți merge cu el, iar celălalt rămâne cu cel mic. Cel puțin un an de aici înainte vom mai face asta. Nici în parc nu pot avea aceleași preocupări. Cel mic este fericit la un loc de joacă, în timp ce copilul cel mare adoră să se plimbe cu bicicleta cu tatăl lui.
Acasă este oarecum la fel. Cel mic nu se uită încă la televizor, la desene și pentru a nu-l deranja pe cel mare, trebuie să-i găsim altă activitate. Cel mic nu are răbdare să desenăm, să decupăm, să lipim și să construim, așa că din nou, noi părinții ne împărțim copiii între noi. Însă știu că foarte repede se vor schimba lucrurile și în curând vom fi toți pe aceeași lungime de undă.
La voi cum a fost, mămici de doi copii?
