Transpirația la bebeluși. De ce apare și ce afecțiuni poate indica

transpiratia

Transpirația reprezintă modalitatea prin care organismul își reglează temperatura corpului. Bebelușii transpiră adesea în zona palmelor, a  tălpilor și a capului, însă nu ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare pentru părinți.

Dacă ești îngrijorată că bebelușul tău transpiră în mod constant, ar putea fi de ajutor informația că transpirația este un proces normal până în jurul vârstei de 4 ani. Transpirația la cap, mai ales în timpul somnului, este extrem de des întâlnită printre copii. De asemenea, este o situație comun transpirația tălpilor și a palmelor în situații stresante sau atunci când cei mici stau încălțați prea mult timp. Transpirația sub brațului poate fi întâlnită în situații anxioase sau poate fi cauzate de un mediu supra încălzit.

De ce transpiră bebelușii?

Bebelușii transpiră deoarece sistemul lor nervos este imatur, iar acesta este responsabil de reglarea temperaturii corporale. Din cauza acestei imaturități a sistemului nervos, bebelușii nu își pot regla temperatura corpului ca și adulții. În plus, unii bebeluși transpiră în mod natural mai mult decât alții, la fel cum se întâmplă și în cazul adulților.

Unii nou născuți pot transpira abundent în timpul nopții, atunci când somnul lor este foarte profund. Deoarece bebelușii dorm mai mult decât copiii mai mari și decât adulții, ei au perioade mai lungi de somn foarte adânc și acesta este motivul pentru care transpiră des abundent.

Cum previi transpirația la bebeluși?

1. Evită supra încălzirea

Dacă în casa ta e foarte cald, bebelușul poate transpira excesiv. Pediatrii recomandă ca temperatura în care dorm bebelușii să fie scăzută, chiar 18 grade Celsius. Trebuie știut că supraîncălzirea poate fi legată de Sindromul morții subite a sugarului.

2. Evită să-ți îmbraci prea gros bebelușul

Dr. Simona Pecec, medic specialist pediatru , recomandă să îmbrăcăm copilul subțire în timpul nopții și să evităm folosirea pilotelor care îl pot supraîncălzi. Ideal este sacul de dormit, care îi oferă copilului căldura și confortul necesare somnului liniștit.

Când poate fi transpirația motiv de îngrijorare?

Uneori, transpirația abundentă poate fi legată de ceva mult mai serios, precum probleme ale inimii, hiperhidroză, o anomalie a sistemului nervos, probleme de respirație, o anomalie genetică sau hiper activitate a glandei tiroide.

Dacă copilul tău transpiră excesiv în timpul activităților obișnuite precum atunci când mănâncă, cere sfatul pediatrului. Ar putea fi semnul unei probleme la inimă congenitale, mai ales dacă pare că i se învinețește pielea în timpul plânsului sau al mesei, sau dacă nu câștigă în greutate. Bebelușii cu probleme la inimă transpiră constant, deoarece inima lor trebuie să lucreze din greu pentru a pompa sângele eficient.

Hiperhidroza- este diagnosticul care arată că bebelușul transpiră mai mult decât are nevoie organismul pentru a-și regla temperatura. Persoanele care au mai mereu mâinile și picioarele transpirate suferă de această afecțiune.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Intră în conversație