Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 12

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 12 de viață. Copilașul te poate recunoaște încă din primele zile de viață, dar abia acum îți poate arăta asta. Aproape jumătate dintre sugarii de trei luni încep să arate că-și recunosc părinții.

Poate că bebelușul tău va continua să le zâmbească străinilor, mai ales dacă-l privesc fix în ochi și le vorbesc pe „limba bebelușilor”. Cu toate acestea, acum învață să facă diferența între străini și persoanele din viața lui și e clar că vă preferă pe tine, pe partenerul tău și poate alte câteva persoane apropiate.

Dovadă este faptul că se va calma atunci când te vede, că te caută cu privirea prin cameră, își agită mânuțele și zâmbește atunci când te zărește. De cele mai multe ori, chiar și mirosul tău îl relaxează, făcându-l să se simtă bine.

Această schimbare de comportament se datorează dezvoltării creierului. Acum, copilașul este mai receptiv la lume și mai sensibil la schimbările de mediu.

Partea creierului care controlează coordonarea mână-ochi îi permite să recunoască mai ușor obiectele. Auzul, limbajul și mirosul s-au dezvoltat și ele și, de aceea, atunci când îți aude vocea se uită direct la tine și gângurește, încercând să-ți „vorbească”.

Studiile arată că micuții ai căror părinți le vorbesc, au un IQ mult mai mare și un vocabular mai dezvoltat atunci când cresc, prin comparație cu ceilalți copii, așadar interacțiunea este foarte importantă la această vârstă.

Vorbește despre orice, expunându-l la multe cuvinte. De exemplu, atunci când vă plimbați, prezintă-i zonă, indicându-i și identificând obiectele despre care vorbești, chiar dacă ești în magazin. Micuțul nu poate repeta acum acesta cuvinte, dar el stochează informațiile.

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 12. Cum e influențată viața ta: Tristețea de după naștere va trece

Ești anxioasă și capricioasă? Pe măsură ce trec săptămânile, partenerul tău sau prietena cea mai bună se întreabă dacă această tristețe nu reprezintă ceva mai serios? Nu lăsa jena sau mândria sau te controleze, ci mergi la medic. Între 10 și 15% dintre femei suferă de depresie și anxietate după naștere.

Dacă tot ai senzația că nu ți-ai revenit la normal după trei luni după naștere, pune-ți următoarele întrebări:

  • Ai probleme cu somnul?
  • Te simți epuizată tot timpul?
  • Ți-a scăzut apetitul?
  • Îți faci griji din cauza unor lucruri cărora înainte nici nu le dădeai atenție?
  • Te gândești că micuțului tău i-ar fi mai bine fără tine?
  • Te întrebi dacă vei mai avea vreodată timp pentru tine?
  • Te temi că partenerul se va plictisi să te vadă în starea asta?
  • Ridici frecvent tonul la copil sau la partener?
  • Crezi că alte mame sunt mai bune decât tine?
  • Plângi din cauza unor nimicuri?
  • Nu te mai bucuri de lucrurile care-ți făceau plăcere?
  • Te izolezi de prieteni și vecini?
  • Ți-e teamă să rămâi singură acasă?
  • Ai atacuri de panică, crize de furie inexplicabilă?
  • Ai probleme de concentrare?
  • Crezi că e ceva în neregulă cu tine?
  • Ai impresia că așa te-ai simțit mereu și că nu-ți va fi niciodată mai bine?

Dacă răspunsul e pozitiv la trei sau mai multe întrebări, atunci e cazul să cauți ajutor specializat.

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 12. Află despre: Iritația de scutec

Ce cauzează iritația de scutec?

Petele roșii și aspre de pe piele sunt cauzate de cele mai multe ori de umezeală și frecare. Urina sau excrementele ținute mai mult timp în scutec pot cauza iritații și apariția bacteriilor. Uneori, pot rezulta dermatite – infecții ale pielii. Mai rar se întâmplă să fie de vină chiar scutecul sau șervețelele umede.

Cum poți trata iritația de scutec?

Schimbă-i des scutecul bebelușului. Aplică o cremă specială care să creeze o barieră între piele și excrementele care-i pot provoca iritații sau chiar infecții. Folosește o cremă care are oxid de zinc, care e groasă, rezistă mai mult pe piele, protejează și nu trebuie aplicată de fiecare dată când schimbi scutecul.

În locul șervețelelor umede, folosește apă călduță cu care să-l speli fără să-i freci pielea. Atunci când e necesară o curățire mai aprofundată, folosește o cârpă din bumbac și șterge cu blândețe zona. Poți încerca să-l lași pe micuț în fundulețul gol pentru un timp.

În cazul în care iritația este severă, poți folosi o cremă împotriva candidozei, dar ideal ar fi sa ceri sfatul pediatrului. Ia legătura cu acesta dacă iritația se agravează, dacă persistă mai mult de câteva zile sau este însoțită de inflamații.

Cum poți preveni iritația de scutec?

Cea mai simplă metodă e să te asiguri că bebelușul nu stă mult timp cu scutecul murdar. Schimbă-l de câte ori este cazul și curăță cu atenție zona genitală, fără să exagerezi. Asigură-te că scutecul nu este prea strâns și poate lăsa aerul să circule.

Dacă-l alăptezi, continuă asta cât de poate de mult deoarece laptele matern schimbă valoarea PH-ului din urina lui și din excremente, micșorând riscul apariției iritației de scutec. Studiile au demonstrat că sugarii hrăniți la sân au mai puține riscuri să aibă iritații de scutec.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video