Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 6

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 6 de viață. În săptămâna 6 de viață, bebelușul stă treaz mai multe ore pe zi, așa că poți profita ca să-l ajuți să-și dezvolte anumite aptitudini. De exemplu, fredonează-i un cântec de leagăn sau pune-i muzică.

Nu trebuie să te limitezi la cântecele pentru copii. Lasă muzica preferată să umple casa și urmărește reacțiile lui: gângureli, zâmbete și mișcări din mânuțe și picioare.

Nu poate vorbi încă, dar fețișoara lui spune multe. Acum experimentează diverse expresii faciale – își strânge buzele, ridică sprâncenele, mărește sau micșorează ochii. Poate că încearcă să-ți spună ceva – trebuie schimbat scutecul – sau poate că doar explorează abilitățile dobândite de curând.

Trebuie să reții că fiecare copil e unic și se dezvoltă în ritmul lui. Dacă bebelușul s-a născut prematur, ține cont de asta și acceptă că are nevoie de puțin mai mult timp față de alți copilași să ajungă la un anumit stadiu de dezvoltare. Dacă ai întrebări legate de dezvoltarea lui, nu ezita să întrebi pediatrul.

Săptămâna 6. Culorile din viața lui

Copilul este intrigat de contrastele puternice (în special negru-alb), în săptămâna 6 de viață. Învaţă şi tu acum ce contează cel mai mult în această perioadă.

Într-o zi observi copilul că priveşte foarte interesat costumul negru al tatei în contrast cu o cămaşa albă şi o cravată în dungi. Altă dată, te surprinde de cât de interesat este de ramele ochelarilor bunicului. În ambele cazuri, există un contrast puternic care îi acaparează atenţia. Copilul încearcă să determine ce anume face parte din corpul cuiva şi ce nu. Este momentul în care învaţă că ochelarii sunt un accesoriu, iar contrastul puternic dintre cămaşa şi sacoul tatălui îl ajută să îi determine exact marginile şi formele.

Este evident că micuţul tău este în căutarea unor forme. Dar ce altceva îi suscită interesul pe lângă feţele celor din jur?

Pentru a studia răspunsurile vizuale ale nou-născuţilor, un cercetător a creat un dispozitiv numit „cameră de privit”, o cutie în care diferite imagini pot fi afişate. Sugarii supuşi studiului au fost întinşi într-un pătuţ şi pregătiţi pentru a privi în această cutie, în timp ce un observator le-a urmărit ochii, consemnând ce anume le menţine atenţia cu fiecare imagine afişată.

Copiilor din acest studiu le-au fost prezentate, pe rând, câte şase imagini diferite. Trei evidenţiau contraste negru-alb, înfăţişând o faţă, mai multe cercuri concentrice şi, respectiv, o secţiune de ziar. Celelalte trei reprezentau culori solide: alb, galben fluorescent şi roşu închis. Cercetătorii au remarcat faptul că toţi copiii au privit de două ori mai mult imaginile care evidenţiau contrastul negru-alb decât cele colorate simplu. Astfel, s-a tras concluzia că cei mici preferă contrastele culorilor. Dar de ce?

Ei bine, vederea unui nou-născut nu este perfect dezvoltată la naştere: ochii săi nu pot încă să se concentreze asupra formelor şi marginilor unui obiect. Tot ce se desfăşoară în mediul lui înconjurător este încă în ceată. Orice obiect colorat într-o singură culoare prezintă mai puţin interes pentru bebeluş, spre deosebire de cele care au mai multe culori care contrastează între ele. Orice model care se poate diferenţia prin contraste puternice (în special alb-negru – buline, dungi, tablă de şah), reţine atenţia vizuală.

Studii mai recente au arătat că bebeluşii nu sunt totuşi atraşi cu adevărat de contrastele alb-negru. Ei sunt capabili să distingă şi alte variaţiuni. Alb-negru reprezintă un contrast 100%, însă nuanţe de gri pot fi la fel de uşor identificabile pentru ei, urmând ca la 8 săptămâni să poată vedea şi alte nuanţe mai subtile.

Cele mai multe medii oferă suficient contrast pentru a stimula şi a ajuta copiii să determine marginile obiectelor din jurul lor. Dacă nu ştii încă ce alegere să faci pentru tapetul din camera lui sau păturica cu care să îl înveleşti noaptea, mergi pe modelele cele mai îndrăzneţe, cu contraste puternice, întrucât acestea îl vor ajută să determine care sunt marginile şi formele modelelor. Bulinele şi dungile sunt cele mai indicate în acest sens.

Până când va începe bebeluşul să meargă de-a buşilea, vederea sa va fi mult mai bună, suficient încât să îşi dea seama care sunt marginile dulapului sau colţurile camerei şi să le evite atunci când le întâlneşte în cale.

Cum e influențată viața ta: Sexul după naștere

Ești de-a dreptul epuizată. Dorința sexuală este aproape de zero (din cauza ajustării nivelului hormonilor și a faptului că alăptezi) și viața alături de un bebeluș este foarte diferită de cea dinainte. Doar pentru că doctorul te-a declarat aptă pentru reluarea vieții sexuale, asta nu înseamnă că e obligatoriu ca tu să te simți pregătită, chiar dacă partenerul tău este.

Indiferent dacă ai sau nu chef să faci dragoste, tu și partenerul puteți găsi multe căi de a vă arăta iubirea. Conform unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Wisconsin, doar 17% dintre femeile care au născut de puțin timp fac sex cu partenerul, restul limitându-se la atingeri intime.

Iată câteva întrebări frecvente legate de contactul sexual după naștere

Contactul sexual va fi dureros?

Dacă ai avut epiziotomie și ai fost cusută sau ai avut o naștere dificilă, atunci e posibil să resimți o oarecare jenă și, e posibil, să fie nevoie de ceva timp să te simți confortabil.

Dacă ai născut prin cezariană, poți simți jenă în partea inferioară a abdomenului, unde ai cicatricea. Poziția misionarului poate pune presiune pe abdomen, așa că nu ar strica să încercați alte poziții.

Dacă alăptezi, schimbările hormonale pot duce la uscăciune în zona vaginului. Dacă e cazul, folosește un lubrifiant.

Vaginul și-a revenit la dimensiunile inițiale?

Vaginul este foarte elastic. El se dilată pentru a adăposti bebelușul și-și revine foarte repede după naștere. Nu e însă neobișnuit să rămână un pic mai mare. Cât de mult, depinde de mai mulți factori: cât de mare a fost copilul, câți copii ai născut înainte și dacă ai făcut exerciții care să mențină un tonus muscular mărit.

Partenerul va mai fi atras de tine din punct de vedere sexual?

Dacă partenerul tău pare distant sau mai puțin interesat de viața sexuală, amintește-ți că și el a trecut prin multe. E posibil să fie extenuat din cauza vieții cu un bebeluș în casă și de schimbarea statului lui. Important e să vorbiți despre sentimentele voastre și despre schimbările prin care treceți. Dacă simțiți că nu e momentul pentru un act sexual, vă puteți îmbrățișa, săruta și provoca plăcere în alte moduri.

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 6. Află mai multe despre febră

E posibil să fii agitată la prima febră a bebelușului tău. Trebuie să ții cont că febra e un semn că sistemul lui imunitar luptă împotriva unei infecții. Când bebelușul se îmbolnăvește din cauza unui virus sau a unei bacterii, trupul lui reacționează prin febră. În realitate, acesta e un lucru mai bun decât afecțiunea care a provocat-o.

Când trebuie să iei legătura cu pediatrul

Până la trei luni, trebuie să iei imediat legătura cu medicul dacă:

  • Bebelușul are temperatura mai mare de 38 de grade Celsius.
  • Dacă e palid și transpirat, e apatic și nu are poftă de mâncare sau comportamentul i s-a schimbat îngrijorător.

Atunci când vorbești cu medicul e important să-i spui ce valoare are temperatura, cum ai măsurat-o și ce alte simptome prezintă copilul. Cu ajutorul acestor informații, el poate determina gravitatea și-ți poate spune dacă poți să-l tratezi acasă.

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 6.Nu-i administra bebelușului medicamente până nu vorbește cu medicul. Din greșeală îi poți da o doză prea mare și medicamentul poate masca simptomele, îngreunând stabilirea unui diagnostic corect. Dacă temperatura este mai mare de 38 de grade Celsius, e posibil să-ți se ceară să mergi cu micuțul la cabinet.

Cum îl poți ajuta să se simtă mai bine

  • Ajută-l să se răcorească, scoțându-i un rând de hăinuțe sau șterge-l, timp de 10 minute, cu un burete înmuiat în apă călduță. Asta îi va reduce febra pe măsură ce apa se elimină prin piele. Evită băile reci, care-i pot cauza frisoane și crește mai mult temperatura.
  • Hrănește-l regulat pentru a evita deshidratarea.
  • Dacă medicul îți recomandă, administrează-i o doză de ibuprofen.
  • Niciodată să nu încerci să-i scazi febra făcându-i frecții cu alcool, pentru că acesta poate fi absorbit prin piele și, odată ajuns în sânge, poate crea probleme serioase.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video