Vocea ta: Cum nu am dormit 8 luni de zile

Experiența mea de mamă a debutat cu dreptul în privința somnului copiilor. Pe parcurs însă, ceva s-a schimbat și am ajuns pe la vreo 8 luni să adorm în picioare în magazin din cauza oboselii cronice acumulate în timp ce încercam să-mi conving copilul să doarmă singur în pătuțul lui.

Încă din timpul sarcinii, avea câteva teorii foarte stricte legate de cum îmi voi educa copilul. Mi se părea că acei părinți care se plâng că au probleme cu odraslele lor nu sunt în stare să-i educe, nu sunt suficient de fermi, iar eu nu voi ajunge niciodată în situația lor. Eu îl conduc pe copil, eu îi arăt cum stau lucrurile, iar el nu va avea alternativă decât să facă așa cum vreau eu.

Printre aceste teorii era profund înrădăcinată și cea legată de somnul copilului. Am spus mereu că bebelușul meu va dormi în pătuțul lui, în camera lui, iar eu în patul matrimonial așa cum este orânduit să fie. Buuun.

Somnul bebelușului – de la teorie la faptă

Primele luni au decurs aproape conform planului.

I-am făcut copilului rutina de somn, îi culcam mereu la aproximativ aceeași oră, după băiță, masaj, lăptic și un pupic de noapte bună. Peste noapte mă trezeam când plângea de foame, pe întuneric îii dădeam laptele, nu vorbeam niciodată cu el, nu aprindeam lumina, nu făceam zgomote inutile ca să înțeleagă că așa este noaptea și că ar face bine să folosească acest timp pentru somn și odihnă.

Eram foarte mândră de mine pentru că îmi reușise acest lucru.

Pe la șase luni, pediatrul a văzut copilul și mi-a spus că e cam ”umflățel” și ar fi bine, dacă se poate, să încercăm să renunțăm la masa de noapte. Pentru mine a fost literă de lege, deși acum mi se pare un sfat cel puțin discutabil. Chiar din ziua aceea am început baletul. Am început să-i combin laptele de noapte cu ceai, sperând că în curând va renunța.

Și așa s-a declanșat haosul…

Bineînțeles că atunci nu știam, abia ulterior m-am documentat și am aflat că, după vârsta de șase luni, apare anxietatea de separare la bebeluși. Este un moment în care țin cu dinții de prezența mamei, le e teamă să nu o piardă și vor să o aibă numai pentru ei, în special noapte.

Această anxietate, împreună cu intenția mea de a-l face să renunțe la ceva atât de drag lui precum lăpticul călduț și sățios care îl liniștea și îi crea un confort minunat în burtică, au declanșat haosul.

A băut combinația mea de lapte cu ceai și a început să se trezească din oră în oră. Uneori, se trezea și la 30 de minute. Și la 15 minute.

Nu puteam să-i dau să sugă tot timpul și încercam să-l mai mângâi puțin pe creștet, să-l iau puțin în brațe să-l liniștesc. Cum îl puneam în pătuț, urla ca din gură de șarpe de parcă îl puneam pe jăratec încins.

Două luni am dormit în picioare

Așa s-au scurs următoarele două luni din viața mea. Dormeam mai mult pe drum între dormitorul matrimonial și camera lui.

Am ajuns la medic, un doctor specializat în somnologie. Mi-a spus că e normal, să încerc să aplic metoda Ferber, să-i pun în pătuț un animăluț de pluș care să devină obiectul său de atașament în timpul somnului. Și dacă se trezește, am întrebat eu. Atunci, ar fi trebuit să merg la copil și să vorbesc cu animăluțul de pluș, să-l cert ușor și să-l rog să aibă grijă să nu-mi mai trezească copilul. Am făcut și asta, dar păream ușor scăpată de la spitalul de nebuni. Îmi era mie rușine de mine și îmi imaginam cum mă văd din exterior. Nu mă vedea nimeni în afară de copilul meu, dar și el era de ajuns.

Într-o noapte, după ce m-am trezit în ziua precedentă că am ațipit în magazin, am decis să-l iau puțin cu mine în pat să ne odihnim amândoi. M-am trezit dimineața alături de copilul meu, amândoi fericiți, mulțumiți și odihniți. De atunci, adică de aproape patru ani dormim împreună. Suntem mai fericiți ca oricând, mai ales că oricum îi lipsesc foarte mult în timpul zilei, așa că e dreptul copilului să se bucure de prezența mea măcar noaptea.

Cu al doilea copil a fost mai simplu. A dormit în pătuț cât a vrut, apoi s-a mutat pe nesimțite în patul mare alături de noi. Pe el l-am lăsat să face ce vrea. A vrut să doarmă cu mine, l-am lăsat să doarmă cu mine. A vrut să mănânce noaptea, i-am dat lapte noaptea până s-a săturat el. Totul ca să dorm și eu și să fim fericiți cu toții.

Sunt convinsă ca va veni un moment în care nu vor mai vrea ei să doarmă cu mine și sigur voi suferii cumplit. Iar cât privește somnul în patul matrimonial, am o viață pentru asta. Cu copiii voi mai dormi doar câțiva ani.

Voi în ce formulă dormiți?

Volumul „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și al copiilor” de Sarah Ockwell Smith propune soluții cu adevărat blânde care să asigure odihna copiilor și a părinților lor, care nu contrazic nevoile de bază ale celor mici. Volumul este disponibil aici.

Intră în conversație