Cât trebuie să doarmă un bebeluș de 9-12 luni

Marina Rosenfeld

Iată cât trebuie să doarmă un bebeluș de 9-12 luni și cum îl puteți ajuta să aibă un somn sănătos!

Până la acest moment, copilul doarme deja cam 11-12 ore pe noapte şi are două reprize de somn în timpul zilei, cam o oră la fiecare somn. Trebuie să vă asiguraţi că doarme destul, pentru că somnul este crucial pentru dezvoltarea copiilor.

Încercaţi să menţineţi o rutină riguroasă a somnului, pentru că altfel veţi avea probleme în a adormi copilul seara, el va sta până mai târziu treaz şi se va trezi mai des.

Cum să încurajez obiceiurile sănatoase legate de somn? Experţii de la babycenter.com au răspunsurile:

Continuaţi cu tehnicile pe care le cunoasteţi deja de la şase luni și încurajaţi copilul să adoarmă singur. Nu vă îngrijoraţi dacă nu a reuşit încă să facă asta. Aceleaşi principii se aplică la bebeluşii mai mici sau mai mari. Ea include:

  • Un joc liniştit
  • O baie călduţă
  • Schimbatul bebeluşului în pijamale
  • Cititul unei poveşti de noapte bună
  • Cântatul unui cântec de leagăn
  • Un masaj blând
  • Un pupic de noapte bună

Înainte de a începe rutina de pregătire a somnului, încercaţi să induceţi o atmosferă de linişte închizând televizorul şi încetând toate activităţile. Asta îl ajută pe copil să intre în starea de pregătire pentru culcare. Încercaţi să urmaţi aceeaşi rutină zilnic. Copilul se va simţi in siguranţă ştiind la ce să se aştepte.

Dacă urmaţi un program zilnic, culcatul copilului va decurge mult mai uşor. Dacă se joacă, mănâncă şi adoarme în fiecare zi la aceleaşi ore, copilul va adormi fără chin.

Lăsaţi copilului şansa să adoarmă singur! Este o parte firească a dezvoltării unui copilul şi îl puteţi ajuta creând o rutină de culcare şi învăţându-l care e diferenţa între noapte şi zi. Puneţi copilul la culcare când e treaz dar somnoros și nu faceţi greşeala de a-l face dependent de legănat sau de masă când e ora de culcare.

Ce fel de probleme de somn pot surveni la această vârstă?

Copilul e deja destul de mare ca să doarmă toată noaptea, dar s-ar putea să mai sufere ocazional de anxietate de separare. Rutina de somn se va schimba pe măsură ce creşte. Fiţi flexibilă şi pregătită să ajustaţi programul de somn când e nevoie.

Surse:

Davis KF, Parker KP, Montgomery GL. 2004. Sleep in Infants and Young Children: Part One: Normal Sleep. Journal of Pediatric Health Care. 18: 130-7 [Accessed January 2017]

IHV. 2014. Promoting a healthy sleep routine. Institute of Health Visiting. iHV Parent Tips. www.ihv.org.uk. [Accessed January 2017]

Merck Manuals. 2013. Sleeping in infants and children. Professional edition. www.merckmanuals.com [Accessed January 2017]

Mindell JA, Sadeh A, Kwon R et al. 2015. Relationship between child and maternal sleep: a developmental and cross-cultural comparison. J. Pediatr. Psychol. 40 (7): 689-96. [Accessed January 2017]

Mindell JA, Kuhn B, Lewin DS et al. 2006. Behavioral Treatment of Bedtime Problems and Night Wakings in Infants and Young Children. Sleep. 29(10): 1263-1276 [Accessed January 2017]

NHS. 2015. Helping your baby to sleep. NHS Choices, Health A-Z. Pregnancy and baby. www.nhs.uk [Accessed January 2017]

St James-Roberts I, Roberts M, Hovish K et al. 2015. Video evidence that London infants can resettle themselves back to sleep after waking in the night, as well as sleep for long periods, by three months of age. J Dev Behav Pediatr. 36 (5): 324-9. [Accessed January 2017]

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa