Studiu: de la ce vârstă este bine ca bebeluşul să doarmă singur

Alexandra Constantin
bebeluşul să doarmă singur

Să îl las să doarmă singur în camera lui sau cu noi în dormitor? De la ce vârstă este bine ca bebeluşul să doarmă singur? Răspunsurile la aceste întrebări vin de la oamenii de ştiinţă care au efectuat recent o cercetare.

Bebeluşii şi somnul sunt două aspecte care nu se potrivesc în cele mai multe dintre cazuri. Cu atât mai mult în primele luni după venirea micuţului pe lume. Apoi urmează perioada colicilor, a erupţiei dentare, dar şi multe alte etape ce pot afecta somnului copilului tău, arată www.familyshare.com. Există o modalitate prin care poţi să dormi mai bine pe timpul nopţii atât tu, cât şi bebeluşul, potrivit celui mai recent studiu în domeniu.

Noi îţi recomandăm să citeşti şi una dintre cele mai importante cărţi pentru părinţii de bebeluşi şi copii mici, care tratează cu mare atenţie acest subiect:  „Soluţii blande pentru somnul linistit al bebelusilor si al copiilor”, de Sarah Ockwell-Smith. 

O găseşti DOAR AICI.

De la ce vârstă este bine ca bebeluşul să doarmă singur: care sunt recomandările actuale

Specialiştii de la Academia Americană de Pediatrie recomandă ca bebeluşii să doarmă în aceeaşi cameră cu părinții până la vârsta de un an. În acest fel, mama şi tatăl pot să supravegheze mult mai uşor micuţul pe timpul nopţii (să vadă dacă respiră bine, dacă are febră). De asemenea, pentru mame este mult mai uşor să alăpteze, mai ales că bebeluşul este luat din pătuţ atunci când simte nevoia să mănânce, după care este pus înapoi când adoarme.

În ce a constat studiul

Oamenii de ştiinţă din Statele Unite ale Americii au realizat recent o cercetare la care au participat mai mulţi bebeluşi care aveau 4 luni, 9 luni, 1 an şi 2 ani şi jumătate. Aceştia au dorit să afle unde dorm bebeluşii, cât de des se trezesc şi câte ore dorm pe noapte. Rezultatele obţinute au arătat că la 4 luni bebeluşii care dormeau cu părinţii în cameră aveau acelaşi tipar de somn ca şi cei care dormeau în încăperi separate. În schimb, la vârsta de 9 luni cei care dormeau separat reuşeau să aibă un somn cu 40 de minute mai lung decât cei care împărţeau camera cu părinţii. Mai mult, cei care dormeau în camere separate aveau un somn mai lung şi după vârsta de 1 an sau după 2 ani şi jumătate (aproape cu o oră în plus faţă de cei care dormeau cu părinţii în aceeaşi încăpere).

De la ce vârstă este bine ca bebeluşul să doarmă singur: după 9 luni, perioada ideală

În urma studiului cercetătorii au ajuns la concluzia că bebeluşii care dorm în aceeaşi cameră cu părinţii au un somn cu mai multe întreruperi decât cei care dorm în altă încăpere. ,,Dormitul în aceeaşi cameră cu bebeluşul după vârsta de 4 şi 9 luni este asociat cu mai puţin somn pe timpul nopţii atât pe termen scurt, cât şi lung. Programul de somn al bebeluşului se va consolida mai greu dacă doarme în aceeaşi cameră cu părinţii”, au explicat oamenii de ştiinţă care au participat la cercetare.

De ce este important somnul

Se ştie cât de important este un program de somn odihnitor pentru sănătate. Numeroase cercetări au evidenţiat de-a lungul timpului că lipsa somnului poate favoriza apariţia obezităţii în cazul copiilor, a simptomelor specifice ADHD, a dificultăţilor de atenţie, a tulburărilor emoţionale, a problemelor legate de învăţare, dar şi a celor comportamentale pe perioada adolescenţei. Riscul de apariţia a sindromului morţii subite la bebeluşi se reduce după primele 6 luni de viaţă, aşa că dormitul în camere separate poate să fie luat în calcul, cu atât mai mult cu cât specialiştii susţin că favorizează consolidarea programului de somn pe timpul nopţii.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa