Nu tip la copilul meu!

Nu tip la copilul meu. Poate este încă prea mic ( 1 an și 7 luni) să mă aducă în starea de a țipa la el. Este drept ca mi-am pierdut răbdarea de câteva ori, nu am țipat, nu l-am bruscat, și în niciun caz nu am dat niciodată în el. Sinceră să fiu, reușesc să mă controlez și se pare ca reușesc, pentru ca mi-l imaginez plângând dacă aș țipa și imediat mă abțin. ( sunt foarte sensibilă la plânsetul unui copil, orice copil, cu atât mai mult ca e vorbă de copilul meu). Reușesc în acel moment ( nu am ajuns niciodată în asemenea stare în care să nu mă pot controla și sper să nu ajung niciodată) să mă gândesc la impactul pe care l-ar avea țipetele mele asupra lui și mă controlez. De asemenea, mi s-a întâmplat de două ori să stau 2-3 minute deoparte, pe canapea, pur și simplu ( copilul fiind în continuare sub supravegherea mea), ca să pot să ies din starea tensionata, care se ” termina” câteodată printr-un plânset scurt și eliberator. Pot să spun ca eu nu știu să tip la copilul meu!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație