5 soluţii de organizare pentru mersul cu copiii la nuntă

cu-copiii-la-nunta-totul-despre-mame

Urmează să mergi cu copiii la nuntă? Iată 5 ponturi pentru a transforma momentul într-o reuşită!

Sezonul nunţilor e la un pas distanţă, iar mulţi dintre părinţii care urmează să ia parte la aceste evenimente vor fi însoţiţi la festivităţi de copiii lor. Dacă şi voi vă număraţi printre cei care vor merge la nunţile la care aţi fost invitaţi alături de prichindeii voştri, iată câteva sfaturi pe care să le puneţi în practică, astfel încât să vă puteţi bucura până la capăt de ieşirea în familie!

Nunţile ideale la care să mergeţi cu copiii sunt cele care au loc în timpul zilei, la care mai iau parte şi alţi copii şi la care micuţii sunt bineveniţi. Asta înseamnă că în restaurant nu se fumează, iar acolo poate exista un spaţiu dedicat lor. Totodată, la nunta child-friendly meniul este măcar parţial adecvat şi pentru micuţii participanţi. Dar, indiferent de locul în care se desfăşoară evenimentul, nu strică să puneţi chiar voi în funcțiune următoarele sfaturi, ca să aveţi o petrecere reuşită!

1. Înarmaţi-vă cu recuzită

Nu vă gândiţi că trebuie să veniţi cu mobilier sau cu mai ştiu eu ce de-acasă. Ci cu acele obiecte care l-ar putea ţine ocupat pe micuţ atât la ceremonie, cât şi la restaurant. Dacă copilaşul este mai mare de 5-6 ani îşi va putea găsi un punct de interes în ceea ce se întâmplă în jurul lui, dar altfel, oricât de frumoase ar fi rochia miresei, aranjamentele florale şi sala de petrecere, plictiseala nu cruță pe nimeni (hmm, nici măcar pe noi, adulţii). De aceea, recomandarea este să luaţi cu voi cărticelele preferate, un joc care îi face plăcere celui mic şi câteva jucării din cele dragi.dragi, cu care copilaşul poate avea parte de propria distracţie pe parcursul evenimentului.

2. Nu uitaţi de gustări şi apă în timpul ceremoniei

Invariabil, oricât de bine hrăniţi şi hidrataţi ar fi copiii atunci când ajung la casa de căsătorii sau la biserică, tot le va fi foame şi sete. Şi chiar dacă geanta elegantă de seară nu vă permite să îndesaţi în ea aşa ceva, puneţi tot ce trebuie pentru astfel de situaţii într-o altă geantă, poate chiar într-una a copilului, şi aveţi grijă să n-o uitaţi în… taxi, cum li s-a întâmplat unor prieteni. Evitaţi gustările cu cremă care se vor întinde temeinic pe mâinile şi hainele celui mic, sucurile din fructe care ajung întotdeauna să coloreze ceea ce se află în apropierea lor, şi fructele zemoase, mult mai potrivite pentru savurat în propria bucătărie.

3. Nu-i lăsaţi prea aproape de coşul cu bomboane sau de cel cu bolduri al domnişoarelor de onoare

Acest lucru trebuie făcut din două motive pe care le enumăr fiindcă suntem păţiţi: a) copilaşul poate să dea iama în bomboanele din coş şi să mănânce o cantitate impresionantă din ele, fix atunci când părinţii îşi suflau nasul şi îşi ştergeau lacrimile emoţionate de pe chip; b) se poate înţepa în boldurile cu care a încercat să-şi pună în piept mai multe cocarde florale, concomitent, plângând la unison cu corul melodios al bisericii cu pricina. Şi, nu în ultimul rând, repetaţi-i chiar cu câteva zile înainte că în acele lumânări de lângă miri nu se suflă! 🙂

4. Luați-vă ajutoare

Dacă aveţi şi un rol important la nuntă, poate că sunteţi naşă sau sora mirelui sau a miresei, cu atât mai mult va prinde bine o mână puternică de ajutor. Indiferent dacă e a soţului, a mamei, soacrei sau a bonei, este mai mult decât salutară în situaţii în care aşteptaţi ca un colac de salvare miraculos să se pogoare asupra voastră şi să vă scoată din impas. Nu-i nicio tragedie dacă cel mic nu asistă la întreagă ceremonie sau dacă la restaurant vă puteţi desprinde pentru puţin timp de el şi îi puteţi acorda soţului vostru un dans sau chiar mai multe.

5. Învăţaţi să vă relaxaţi şi să vă simţiţi bine

Nu în ultimul rând, plecaţi de acasă cu gândul că petrecerea prietenilor sau rudelor voastre poate fi şi pentru voi, cei care luaţi parte la eveniment alături de copilaşi, un prilej de distracţie şi de relaxare. Învăţaţi să vedeţi partea plină a paharului, bucuraţi-vă pe cât puteţi de ieşirea în familie, chiar dacă sunteţi cu copiii la nuntă, şi nu uitaţi că nu va fi în niciun caz ultimul eveniment de gen, aşa că vă puteţi lua revanşa la distracţie data viitoare!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație