Cum îi schimbă pe copii activitățile caritabile – declarații audio

activitățile caritabile

Activitățile caritabile fac bine la suflet. Lasați copiii să participe și, mai mult decât atât, încurajați-i și inspirați-i. Au nevoie de asta pentru a se face oameni mari! Nu trebuie să mă credeți pe mine pe cuvânt, ci ascultați declarațiile audio date chiar de către ei.

În Săptămâna Mare, copiii din școala unde învață băiețelul meu, au organizat o serie de activități caritabile, îndrumați de doamnele lor învățătoare.

„Prin acțiunea caritabilă „De Paște să ne bucurăm împreună”, din cadrul proiectului educațional „Români mici cu suflet mare”, organizată în preajma sărbătorilor pascale, ne-am gândit să aducem în sufletele unor familii cu probleme sociale și de sănătate din orașul nostru, un strop de bucurie și fericire. Am fost motivați de faptul că beneficiarii direcți ai proiectului vor avea un Paște mai frumos datorită muncii noastre”, a declarat prof. inv. primar Magdalena Șerban.

activitățile caritabile

Sunt copii de 10-11 ani care au pus suflet în realizarea unor produse handmade pe care apoi le-au vândut chiar ei, în școală. Obiectele au avut tematică pascală: sticle înfășurate în sfoară, felicitări simpatice, ouă de ciocolată, iepurași dulci și coșulețe multicolore. Apoi cei mici le-au aranjat cu grijă pe mai multe mese ce au fost transformate în tarabe, iar elevii în… comercianți.

Și uite așa au pus la cale un mini-târg de obiecte handmade, iar la final au depus banii, conștiincioși, într-o cutie cu donații. Bănuții au avut menirea de a aduce zâmbete pe chipul altor copii care nu au condiții așa de bune acasă. De fapt, acești bani au făcut mai mult de atât! Le-au dat o perspectivă asupra vieții, i-au făcut să înțeleagă pe pielea lor empatia și s-o aplice, i-au schimbat pe micii școlari, dar într-un sens pozitiv.

activitățile caritabile

Copiii s-au simțit bine să fie de ajutor altor copii. Și-au dat seama că pe lume există oameni care nu se bucură la fel ca ei de Paște, care poate nu au pantofi sau un acoperiș deasupra capului. Am fost martora acestei schimbări. Am văzut sclipirea din ochii copiilor și bucuria lor de a fi de ajutor, iar asta m-a făcut să zâmbesc la rândul meu, instantaneu.

Așa că, dragi părinți, mă repet, lăsați copiii să participe la activitățile caritabile! Încurajați-i! Inspirați-i! Cu toții avem nevoie de asta!

Declarații audio ale copiilor care au participat la activitățile caritabile – H2

Vă invit să citiți declarațiile copiilor despre care am vorbit. Sau puteți să-i ascultați. Atunci o să vă convingeți și voi!

Interviu cu Ștefan

–         Ce a însemnat pentru tine această activitate, făcută la școală, împreună cu colegii, cu doamna?

–         Păi, a fost o activitate caritabilă prin care am ajutat o familie nevoiașă prin realizarea unor lucruri handmade și după proiect m-am simțit foarte bine cu ceea ce am făcut.

–         Ce ai făcut tu cu mânuța ta?

–         Am făcut o sticlă înfășurată în sfoară, un ou care se deschidea și se închidea și alte lucrușoare mai micuțe.

–         Cum a fost pentru tine să participi și la vânzarea lor?

–         Cu colegii mei m-am simțit foarte bine când am făcut acest lucru și simțeam o emoție așa în mine de parca voiam să explodez și să spun „Am vândut tot!”.

Interviu cu Ianis:

–         Ce a însemnat pentru tine să participi la această acțiune împreună cu colegii, cu doamna?

–         Pentru mine a însemnat mult pentru că am putut să ajut foarte multe familii care nu puteau să se bucure de Paște la fel ca noi, unii care plecăm în vacanță, iar ei care nici nu au casă și nici nu pot să meargă pe stradă pentru că nu au pantofi și șosete.

–         Și ce ai făcut tu astăzi?

–         Am făcut exact același lucru ca și colegii mei.

–         Adică?

–         Sticle înfășurate în sfoară, iepurași, pui care iese dintr-un ou.

–         Cine te-a învățat?

–         Doamna mea.

–         Ai participat la vânzare?

–         Da.

–         Și cum a fost?

–         Foarte frumos, aș vrea să mai vând lucruri.

Interviu cu Delia R.:

–         Prin ce ai participat tu la această acțiune?

–         Prin comercializarea produselor handmade strângem bani pe care îi vom dona unor familii cu probleme sociale sau de sănătate.

–         Și tu ce ai făcut?

–         La fel ca Ștefan, o sticlă înfășurată în sfoară, un coșulet mic din quiling, două coșulete din carton și am pictat ouă.

Interviu cu Ana:

–         Ce a însemnat pentru tine să participi la o acțiune caritabilă?

–         A însemnat să pot să ajut mai mulți oameni fără casă sau cu probleme de sănătate.

–         Ce ai făcut?

–         O sticlă înfășurată în sfoară, un ou care se închide și se deschide, un coșuleț din carton și un iepuraș.

–         Ai participat la vânzare?

–         Da.

–         Și cum a fost?

–         Foarte emoționant și foarte frumos!

–         Mai vrei să faci așa ceva?

–         Da, de foarte multe ori!

Interviu cu Delia I.:

–         Ce a însemnat pentru tine sa participi la această acțiune?

–         A însemnat să ajut oameni care nu au posibilitatea de a cumpăra și să primească și ei bani, obiecte, ca noi.

–         Ce ai făcut?

–         La fel ca și colegii mei, o sticlă înfășurată cu sfoară, un iepure cu bomboane și un puișor.

–         Ai participat la vânzare?

–         Da, am participat.

–         Cum a fost?

–         A fost foarte frumos să văd toți oamenii cum vin să ne cumpere obiectele și noi să mergem la ei.

Interviu cu Iulia:

–         Ce a însemnat pentru tine să participi la această acțiune caritabilă?

–         A însemnat multe prin faptul că am putut să ajut oameni care nu au posibilitatea materială de a-și cumpăra lucruri sau bunătăți de Paște.

–         Și ce ai făcut tu astăzi (n.r. Joia Mare)?

–         Obiecte făcute de mine: felicitări, un iepuraș cu bomboane în el, un ou din care iese un puișor și o sticlă înfășurată în sfoară.

–         Ai participat și la vânzare?

–         Da.

–         Și cum a fost?

–         A fost foarte frumos, lumea se îmbulzea să vadă toate obiectele și aș mai face asta.

Interviu cu Alexandru:

–         Ce ai făcut pentru această acțiune caritabilă?

–         Am făcut acadele în formă de ou, de ciocolată, împreuna cu mama mea.

–         De ce acadele?

–         Pentru a îndulci pe toată lumea de Paște.

Ei bine, sper că ați avut și voi un Paște îndulcit!

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Alexandra Irimiea
Mă numesc Alexandra și am 30 de ani. Sunt mamă. Sunt jurnalist. De fapt, mai degrabă sunt un copil cu copil. Iustin, băiețelul meu, este cel mai drag partener de joacă. …

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație