Muzica a învins ploaia la atelierele Dalcroze

La atelierele Dalcroze la București
La atelierele Dalcroze la București

Atelierele Dalcroze: despre puterea muzicii și a dansului asupra sufletelor copiilor

În weekendul 31 mai – 2 iunie am participat la atelierele Dalcroze, organizate în Bucureşti de asociaţia De dragul Artei, prieteni vechi şi dragi atât ai redacţiei Totul despre mame, dar şi ai mămicilor, tăticilor şi bunicilor din toată urbea.

Încă de când am auzit pentru prima dată de dorinţa lor de a o aduce în ţară pe Anne-Claire Rey-Bellet, profesor la Institutul Jaques-Dalcroze din Geneva, am aşteptat cu nerăbdare ca minunea să se producă. De ce? Pentru că iubesc muzica clasică. Pentru că îmi doresc ca şi copiii mei să o iubească. Pentru că nu cred că Mozart, Berlioz sau Rachmaninoff se pot asculta doar din fotoliul Ateneului. Cred mai degrabă că muzica, de orice gen, trebuie să ne însoţească fiecare activitate (bine, poate şi pentru că mi-am dorit enorm să dansez, dar asta e o altă poveste). Aşa încât, atunci când am aflat că şi în România se vor organiza ateliere de ritmică, ateliere în cadrul cărora părinţi şi copii deopotrivă vor învăţa să asocieze notele muzicale cu mişcarea propriului corp sau a diverselor obiecte, am fost printre primii înscrişi pe listă.

Muzică și joacă în jurul pianului

Chiar dacă în dimineaţa atelierului ploua cu găleata iar tot oraşul era blocat într-un trafic numai bun să te scoată din orice stare sufletească potrivită dansului, muzicii şi întâlnirii cu prieteni dragi, odată ajunsă împreună cu fetiţa mea la Sala Radio, am simţit că mă relaxez şi mă binedispun aproape instantaneu – aici ne aşteptau gazde vesele, primitoare şi emoţionate.

Peste tot prin sală alergau prichindei veseli care învârteau cercuri colorate, băteau mingea sau pur şi simplu socializau gângurind, privind pe furiş din braţele mamei sau făcând schimburi temerare de diverse jucărioare pe care le aduseseră cu ei. Cât timp ne-am împrietenit noi, Anne-Claire făcea ultimele pregătiri pentru distracţia ce urma să înceapă.

În principiu, atelierul nu constă în altceva decât în muzică şi joacă. Dar ce muzică! Dar ce joacă! Muzică adevărată, la un pian adevărat, în jurul cărora copiii s-au strâns ca în jurul unei minuni. Pitica mea nu îşi mai dezlipea urechiuşele de el, ascultând fiecare sunet fascinată, până la ultima vibraţie. Anne ne-a ghidat cu blândeţe printre note, încurajându-ne să ne mişcăm odată cu muzica, îndemnându-ne să ne luăm puii în braţe, să îi strângem la piept, să îi legănăm, să îi ridicăm sus, sus de tot pe notele înalte, să ne jucăm de-a elefantul mare şi lent pe sunetele joase ori să ţopăim precum o minge săltăreaţă pe ritmuri vesele. Joacă!

Copiii râdeau, săreau, mai dădeau o fugă până la pianul cel mare, doar-doar i-or descoperi magia. În stânga mea o mămică mărturisea: „Am venit pentru a învăţa cum să mă joc cu copilul meu”. Pentru că asta a şi fost, o mare joacă pe muzică, o oră în care am avut timp şi am fost încurajate să ne ţinem copiii aproape de corp, să ne închidem cumva într-o lume mică şi înconjurată de sunete frumoase în care eram doar două ființe: mama şi puiul.

Muzica este un limbaj universal

Într-un anume fel, atelierele Dalcroze mi-au amintit de desenele animate: fiecare mişcare pe care copiii erau invitaţi să o facă – fluturarea unei eşarfe, legănatul unui cerc colorat, ridicatul mânuțelor, o săritură – era însoţită de muzică adecvată ritmului mişcării. Corpul era invitat să asculte şi să se mişte pe muzică, iar muzica urma gesturile.

La sfârşitul atelierului, am stat puţin de vorbă cu Anne-Claire Rey-Bellet, profesor la Institutul Jaques-Dalcroze din Geneva şi gazda noastră zâmbăreaţa de la Bucureşti, şi am întrebat-o câte ceva despre felul în care se desfăşoară atelierele Dalcroze în Elveţia. Astfel, am aflat că în Europa există o lungă tradiţie în acest domeniu, că în mod obişnuit copiii participă timp de mai multe săptămâni la ateliere, vreme în care, aşa cum mărturisea o mămică ai cărei copii au frecventat acest tip de activitate pentru mult timp, evoluţia şi achiziţiile copiilor în plan emoţional, intelectual şi chiar fizic sunt evidente şi „absolut minunate”. Am mai aflat şi o veste foarte bună: că astfel de ateliere pot fi organizate nu doar pentru copii şi adulţi tipici, ci şi pentru copiii cu nevoi speciale! Pentru că, nu-i aşa, muzica este un limbaj universal.

Mame, copii și muzică

Nouă ne-a plăcut tare mult la atelierele Dalcroze! Şi nu doar atât, dar de atunci felul acesta de joacă, pe muzica clasică, a devenit unul dintre preferatele fetiţei mele. Cred că se antrenează pentru această toamnă, când De dragul artei îşi doreşte să cheme un specialist Dalcroze din Elveţia, pe care să îl invite să stea un an la noi în ţară, timp în care să poată organiza ateliere pe câteva categorii de vârstă. Deocamdată este doar dorința lor foarte mare (dar și a noastră), dar, dacă le ţinem noi toţi pumnii strânşi, strânşi de tot şi vorbim cu toate zânele şi toţi piticii din poveste, sigur vor reuşi să ducă la îndeplinire un vis așa de frumos!

Rămâneţi pe aproape! Cum aflăm ceva, cum vă dăm de veste!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație