Ce să facă oare copilul meu după ce iese de la școală: activități la after-school sau joacă liberă pe maidan?
După ora 12.00, în fiecare zi, copilulul meu este liber. Nu și eu, bineînțeles. Până acum a frecventat grădiniță cu program prelungit care avea totul all-inclusiv: fișe, lecții, joacă, mâncare, somnic de după-amiază. Dar din toamna asta am început școala și programul s-a scurtat cu câteva ore bune.
În fiecare zi mă gândesc la un program pentru copilul meu, la o serie de activități care să-l țină ocupat cât timp eu încă am de lucru. Ce-i drept, lucrez de acasă, iar asta îmi dă o mare flexibilitate, având posibilitatea să-l iau la 12.00 de la școală sau să-l duc la diverse activități, etc. Dar totuși nu sunt liberă, iar el mă cheamă într-una la joacă. Ce mă fac?
Cine se joacă cu copilul meu?
Chiar dacă îi pregătesc fișe de colorat, nu le face singurel. Nici cu mașinuțele nu se joacă singur prea mult timp. Uneori mai vine în vizită câte un copil de vârsta lui și se joacă împreună, dar asta nu e planificat iar au am nevoie de o soluție pentru 5 zile pe săptămână. Și uite așa am început să accept variante de compromis: un CD pe calculator cu jocuri educative, desene animate pe youtube sau ieșit în parc cu prietenii lui de-o seamă, care-l chemau la joacă, dar neînsoțiți de un adult.
Niciuna dintre variante nu mă liniștește. Ba dimpotrivă! Să le luăm pe rând: 1. Statul la calculator nu îl stimulează deloc, nu-l ajută în dezvoltarea creativității și de aceea l-am evitat pe cât posibil, mai ales perioadele mai lungi de o oră. 2. Ieșitul afară neînsoțit de un adult este încă periculos. Totuși, copilul meu are doar 6 ani și chiar dacă se joacă în spatele blocului, eu având posibilitatea să arunc un ochi la el de pe balcon, strada este foarte aproape, iar mașinile știm cum circulă.
Ca să nu mai spun că după 20 de minute se plictisește și cere să se ducă în parc: asta înseamnă să meargă cam 200 de metri singur, pe trotuar, iar apoi să traverseze strada. Simt că-mi stă inima-n loc numai când mă gândesc că nu e cineva cu el. Am încredere în copilul meu și vreau să-i arăt asta, dar nu e încă momentul să umble singur pe străzi, chiar dacă îi sunt familiare.
„Surprizele” amărui pe care le aduce calculatorul sau joaca pe maidan, neînsoțit
Atunci când am putut, am ieșit cu el în parc, cu laptopul în brațe și am scris stând pe bancă. Dar evident că și asta este tot o soluție temporară. Și pentru că m-am văzut nevoită să accept aceste variante de compromis, am văzut destul de rapid și urmările.
După ce a stat la calculator, pe jocuri educative, a cerut și desene animate și alte jocuri și tot așa nu mai voia să se dezlipească, oricât de mult încercam să-l tentez cu jucăriile lui sau cu alte activități. Apoi, au fost câteva zile când a ieșit afară cu doi prieteni ai lui, tot de 6 ani și ei, dar a venit acasă cu diverse „surprize”: s-a zgâriat în palmă, curgându-i sânge, altădată plângea pentru că ceilalți doi s-au ascuns de el, apoi o vecină mi-a spus că a dat cu piciorul la baza blocului, distrugând puțin zidăria.
Toate aceste întâmplări mi-au confirmat încă o dată de ce nu eram și nu sunt, în continuare, de acord cu aceste variante de compromis. Asta în ciuda faptului că am întâlnit destui părinți cărora li se par ceva normal, eu fiind cea „cu fițe”.
Consider că ceea ce face copilul meu zi de zi, în acele cinci ore de după-amiază, contează și îl zidesc ca om. Nu sunt dispusă să mă joc cu educația și formarea lui, cu ceea ce va deveni.
Totuși, problema rămâne: el iese la 12.00, eu mai am cel puțin cinci ore de lucru. Nu mai vorbesc de munca de după: vase, mâncare, rufe, puțin curat. „Mami, când ești liberă?”, este întrebarea care îl macină în fiecare zi, iar eu sunt nevoită să-i dau, mâhnită, un răspuns.
În toată această frământare cu care mă confrunt, m-am gândit să-l duc la un after-school, chiar dacă lucrez de acasă. În orășelul în care locuim sunt câteva oferte, dar trebuie să mă mai interesez în detaliu. În clasa 0 nu are lecții, însă mi-ar plăcea ca acolo să facă tot felul de activități interesante, să nu se plictisească, să-i placă, să se joace liber, dar totuși supravegheat și în siguranță.
Citisem undeva însă că nici un program prea încărcat nu e benefic pentru un copil, chiar dacă el cuprinde tot soiul de activități bune. Cel mic are nevoie și de timpul lui, în care să simtă că e liber, că poate face ce vrea, în care stă degeaba în pat sau pur și simplu se relaxează.
Sunt jurnalist și nu-mi place rutina, dar parcă simt nevoia de o stabilitate. Va trebui să mă gândesc bine și să „croiesc” un program variat, flexibil, dar nu de compromis. Voi ce faceți după-amiaza când copilul iese de la școală?
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
