Știu, o să vi se pară devreme, dar numai mâine nu-i poimâine și numai luna asta și cealaltă nu e decembrie. Sunt alții (cunosc eu!) care și-au plănuit Revelionul din iulie. Nici nu-ți revii bine din chef că, practic, trebuie să te ocupi de următorul. Mă rog, asta era prin iulie. Acum, dacă îi întrebi pe unii, este deja târziu.
Îmi amintesc de 2015, an în care am decis să scap de jugul oricărui angajator și să fiu pe cont propriu. Așa se face că m-am băgat prin tot felul de proiecte, cu tot felul deadline-uri, astfel încât, când mă mai întreba cineva ce fac în data de… pur și simplu mă înverzeam la față. Nu mai suportam niciun plan, cu atât mai mult în viața personală.
”Ce faci de Crăciun? Ce faci de Revelion?”
Se apropiau Sărbătorile și eram stoarsă de toată energia. Nu mai suportam nici măcar o discuție pe subiect și la întrebările prietenilor cu ”Ce faci de Crăciun?/ Ce faci de Revelion?” obișnuiam să răspund cu ”O să văd, am prea multe oferte de analizat.”
Cum am analizat ofertele?
M-am afundat în prima librărie și am ieșit de acolo cu un braț de cărți. Nu aveam chef de nimic, decât de citit și de stat în pat. Așa au venit Sărbătorile peste mine! Așa m-au găsit. Se auzeau colinde de peste tot, mirosea a sarmale și a cozonaci în tot blocul, toată lumea alerga în toate părțile. Ce fac? Ce fac? De Crăciun, am plecat la țară și am avut un Crăciun, cel puțin tradițional, că liniștit n-aș putea spune că a fost. Știți și voi reuniunile de familie, în jurul mesei, când de la subiecte benigne se ajunge la neajunsurile moștenite peste generații și alte frustrări colective, care te fac să cauți un loc de refugiu și să pleci cu prima ocazie înapoi spre casa ta.
De Revelion, în schimb, cu lecția învățată, am tăiat de pe listă varianta unei petreceri în familie
Mi-am luat o carte (altă carte) și am citit. Am citit și a doua carte. Cele câteva zile dintre Crăciun și Anul Nou au fost cu cărți și somn. Pe 31 decembrie, dimineața, mi-am plănuit să petrec noaptea dintre ani în cadă, tot cu o carte.
Zis și făcut. Adică de făcut, practic, n-am făcut nimic, doar mi-am păstrat ideea. Spre seară, în schimb, când au început să se audă pocnitorile prin cartier, lucrurile n-au mai stat chiar așa. Parcă mă luase și pe mine pofta de distracție cu oameni mulți.
M-a sunat un prieten
M-a sunat să-mi facă urările clasice mai devreme, că urma să facă Revelionul într-un club și luase în calcul că nu va mai fi capabil să dea telefoane:
-Și tu? Unde petreci la noapte?
-În cadă.
-Bravo! Perfect! Ziceam să te invit în club, dar văd că ai planuri.
I-am zis că aș vrea să vin, m-a invitat oficial:
-Să vin să te și iau de acasă?
-Da, normal!
Am schimbat imediat planul, m-am apucat să-mi caut ținută, unghiuțe, machiaj, păr aranjat, pregătit, tot, tot, tot. Se apropia miezul nopții. A trecut miezul nopții. Nu puteam să sun. Nu se conecta. Rețeaua era prea încărcată. Mult după miezul nopții, când rețeaua s-a eliberat, am reușit să dau de el:
-Poftiiiim? Chiar voiai să trec să te iau? Pe bune? Am crezut că glumești? Cine mai stă fără plan până-n ultima clipă?
Mă rog, ca să scurtez povestea, am ajuns în vestitul club undeva spre ora 3. Toată lumea era veselă.
Înțelepții nu fac ca mine
De ce v-am povestit asta? Pentru că, de curând, am dat peste oferta pentru petrecerea Crăciunului la RIN Grand Hotel și, deși recunosc că am stat un pic pe gânduri să-mi dau seama că suntem în octombrie, tot mi se pare o idee bună.
Mi se pare o idee și mai bună pentru organizarea petrecerilor pentru copii cu clasa de la școală sau grupa de la grădiniță. Mereu mi s-a părut complicat ca serbările să fie organizate la școală, în clasă, iar la final toată lumea să-și strângă ”jucăriile” și să plece acasă.
Copiii ar merita și un fel de ”teambuilding”, o distracție pe cinste, cu colegii, măcar o dată pe an
Prețul este foarte accesibil, iar oferta este mai mult decât generoasă. În plus, pot asigura toate cele necesare pentru o serbare de Crăciun foarte reușită: cu scenă, cu vizita moșului, cu lumini, cu muzică, cu videoproiector, cu mâncare etc. Mai multe despre ofertă găsiți AICI.
E octombrie, știu, dar credeți-mă, știți cum e să aștepți până în al 13-lea și să nu-ți pregătești nimic din timp? Vă mai povestesc o dată?
