Claudia Sofronie a participat la primul concurs de șah pentru copii când avea doar 5 ani, iar partidele pe care le juca durau șase ore. La 10 ani a obținut titlul de vicecampioană mondială, iar la 13 ani- titlul de maestru al Federației Internaționale de Șah. Și-a petrecut copilăria printre iubitori de șah, tatăl fiind foarte pasionat de acest sport, iar acum deține un club de șah în Brașov, împreună cu soțul, maestru internațional la șah.
Mămică și antrenor de șah pentru copii, ea militează pentru studierea șahului încă de la patru- cinci ani. Într-un interviu acordat totuldespremame.ro, Claudia Sofronie vorbește despre modul în care poate ajunge acest sport la inima copilului mai rapid decât orice gadget sau joc pe calculator și despre felul în care îi dezvoltă celui mic gândirea logică și îl ajută să gestioneze stresul și frustrarea.
Care este vârsta potrivită pentru a învăța șah?
Eu lucrez cu copii de 5 ani sau mai mari, în grupe de 8-12 copii. Cursul ține de la 30 de minute la 2 ore, depinde de vârstă. Se poate lucra și cu copii mai mici, începând de la vârsta de 4 ani, dar în grupe mai mici, pentru a se lucra eficient, de maxim 4 copii.
Care sunt avantajele acestui joc la vârste mici?
Copilul învață cu ajutorul șahului să ia decizii, să își analizeze singur mutările, să tragă concluzii. După ce copiii își însușesc regulile de joc, trebuie să aleagă o anumită mutare în poziția creată…să caute mutarea potrivită, alegând din foarte multe posibilități. Cum alege? Trebuie să compare, să elimine mutările care din start sunt greșite, etc. Fiecare mutare trebuie să facă parte dintr-un plan. Uneori, planul ales se dovedește, după câteva mutări, a nu mai fi bun, și atunci trebuie să renunțe la respectivul plan și să aleagă alt plan în noua poziție creată. La început, copilul nu va reuși să aleagă cea mai bună mutare, însă în timpul efortului depus la partidă, în timpul acestui proces se dezvoltă logica copilului. Copilul învață să facă alegeri, să le pună în aplicare și să și le asume, învață că poziția îți oferă indicii legat de mutările pe care trebuie să le aleagă în continuare. De obicei, la sfârșitul partidei, copilul își dă singur seama de greșelile pe care le-a făcut în timpul partidei și cum ar putea face mai bine data viitoare în aceeași situație…trage deci concluzii, analizează.
Șahul formează caracterul copilului, învățându-l să fie onest, să respecte regula: “piesă atinsă, piesă mutată”, să pună bine în balanță lucrurile înainte de a atinge vreo piesă, să verifice înainte de a atinge piesa, fiindcă dacă mutarea este greșită (de exemplu, atrage după sine pierderea damei) și își dă seama după ce a atins-o, nu se mai poate răzgândi. Deci să nu ia decizii pripite.
Ce șanse are jocul de șah să ajungă la inimile copiilor dat fiind faptul că el concurează cu aplicații, jocuri pe calculator, gadgeturi?
Cred că șahul ajunge ușor la inimile copiilor fiindcă la șah, copilul construiește jocul pas cu pas, fiecare mutare este o decizie, fiecare plan/idee poate fi pusă în aplicare…încerci să ghicești planul adversarului și să nu îl lași să îl pună în aplicare, în timp ce îți construiești propriul plan. Construiești partida de la zero. Felul în care joaca fiecare copil partida, planul pe care îl alege, reflectă personalitatea fiecăruia (Va alege un plan tactic sau unul strategic? Alege să își îmbunătățească poziția pieselor sau pornește un atac? Riscă să rămână cu regele în centru pentru a porni un atac pe flanc sau face rocada și alege alt plan?).
La aplicații, jocuri pe calculator, jocurile se joacă numai într-un anumit fel, totul este deja construit, parțial prestabilit.
Așa văd eu lucrurile. Însă eu nu prea m-am jucat pe calculator, fiindcă nu îmi place. Primul calculator l-am avut la vârsta de 14 ani, dar jocurile pe calculator, altele decât șahul, nu m-au atras deloc nici atunci. L-am folosit dintotdeauna numai pentru a juca șah.
Șahul înseamnă competiție. Cum trebuie ajutați cei mici să accepte înfrângerea?
Competiție există mereu, peste tot….până și pentru atenția educatoarei la grădiniță. A evita competiția nu cred că este soluția potrivită. La fel este și cu frica. Trebuie să îți învingi frica, nu să eviți lucrurile care te sperie. Eu cred că șahul (competiția, căci da, la șah unul pierde şi celălalt câștigă, rar se termina remiză) îi învață pe copii să își gestioneze eșecul, deoarece atunci când sunt mici, sunt foarte multe lucruri pe care încă nu știu sau nu pot să le facă așa cum și-ar dori, și asta este frustrant.
Ce fel de copii consideri că sunt potriviți pentru șah? Căror părinți le recomanzi să își ducă micuții la șah?
Șahul este foarte potrivit pentru toți copiii. Bineînțeles, cei care au calitățile necesare pentru șahul de performanță vor fi mai atrași de șah și vor înțelege mai în profunzime toate subtilitățile șahului, să zic așa. Șahul dezvoltă multe calități la orice nivel dar, bineînțeles, cu cât este practicat pentru mai mult timp, înțelegând mai în profunzime lucrurile, cu atât va dezvolta mai multe calități.
După ce au învățat regulile de bază, copiii înțeleg teoretic că trebuie să dea mat regelui, dar nu își dau prea bine seama cum să facă asta. Nici nu se apropie de rege, mută piesele de colo-colo, eventual urmăresc să captureze cât mai multe din piesele adversarului. Dacă apare un mat, este posibil să îl observe, dar nu urmăresc matul la început. În primă fază, sunt atenți doar la ce vor ei să facă, de parcă joacă singuri, fără adversar. Nu urmăresc deloc planul adversarului, nu țin cont deloc de ce vrea să facă el. Primul care amenință mat, îl și dă, fiindcă niciunul nu încearcă să se apere. De obicei, nici nu observă că adversarul amenință mat. Asta este prima fază. Depinde de fiecare copil când va trece la faza următoare.
În următoarea fază, copilul începe să construiască matul, să facă planuri, să fie mereu atent la planul adversarului, pe care să încerce să îl oprească; să fie mereu atent la regele adversarului și siguranța regelui propriu în același timp. În faza aceasta, încep să se dezvolte deja mult mai multe calități.
Unii specialiști în parenting consideră competiția ca fiind nepotrivită pentru copii. Ce înseamnă, de fapt, competiția în șah?
Părinții se tem să supună copilul la stresul din competiții, le e frică să nu fie copilul dezamăgit dacă va pierde și să nu își piardă încrederea în sine. Văd însă atât de mulți copii care nu au participat niciodată la vreo competiție sportivă, dar clachează la un test nesemnificativ dat la școală, din cauza stresului, pe care nu știu cum să îl gestioneze. Nu își mai amintesc nimic din ce știu și intră în panică. Elevii mei se descurcă cu brio la orice examen școlar, fiindcă au învățat să gestioneze acest stres. Nereușita de moment nu o consideră un eșec personal, ci un pas necesar pentru a evolua. Copilul învață să se concentreze pe ce are de făcut în acel moment, nu își pune probleme de genul „Dacă nu o să știu nimic? Dacă voi fi cel mai slab, ultimul?, etc”. Nu intră în panică, se concentrează pe ce are de făcut atunci și vede el apoi ce va fi. Lucrurile acestea învață să le facă nu evitând stresul, ci învățând să îl gestioneze, învățând să aibă autocontrol și să vadă eșecul de moment ca un pas necesar, temporar, în drumul spre succes.
În ce fel îi schimbă șahul pe copiii pe care îi antrenezi? Care este evoluția lor cognitivă și emoțională?
Ați văzut cât de multă încredere prinde copilul mic atunci când reușește să se încalțe singur, să meargă prima oară cu bicicleta fără pedale? Să vedeți cât de multă încredere prinde copilul în forțele proprii atunci când descoperă ce lucruri extraordinare poate construi cu puterea minții!
Cred că șahul îi ajută să vadă lucrurile mai în profunzime…să încerce să înțeleagă lucrurile…Un copil care a făcut mai mulți ani de șah reușește, în pauza de la școală, să învețe pentru un test în 10 minute ceea ce colegii săi nu reușesc să învețe într-o săptămână, probabil fiindcă încearcă să și înțeleagă ceea ce vrea să învețe.
Șahul le dă copiilor încredere în forțele proprii, încredere în faptul că sunt capabili să ia singuri decizii și curaj să facă așa cum simt și să își asume deciziile. Îi învață să fie foarte conștienți unde se poziționează în fiecare moment, ce mai au de învățat și ce au lăsat în urmă.
Primul lucru pe care îl spun elevilor mei când intru la oră este că avem voie să greșim. Fiecare greșeală este o lecție pe care trebuia să o învățăm. De fiecare dată vom încerca să greșim mai puțin. La început vom greși mai mult, apoi mai puțin, încetul cu încetul…așa învățăm.
8. Ce cărți/ povești/ aplicații recomanzi pentru deschiderea apetitului pentru șah?
Recomand două cărți pentru începători: ”Ghid pentru învățarea jocului de șah” și Șah- Manual pentru clasa I”.
De la ce vârstă joci șah și cum ți-a marcat el copilăria?
Joc șah parcă dintotdeauna. Nu știu exact de la ce vârstă…de pe la 4 ani. De la 5 ani participam la concursuri unde îmi scriam singură partidele, pe vremea aceea o partidă de șah dura 6 ore. Îmi amintesc că părinții mei își făceau griji că mă voi plictisi la școală, deoarece știam deja să scriu și să citesc la nici 5 ani. Nu știu cum ar fi fost viața mea fără șah…nici nu vreau să știu. Cred că viața ca sportiv de performanță în general (nu doar ca șahist de performanță) este extraordinară. Copil fiind, indiferent dacă vei face șah de performanță pentru 5 ani sau 20, viața ca sportiv de performanță, junior, te pregătește cel mai bine pentru viață din toate punctele de vedere. Eu am simțit că această copilărie mi-a dat în primul rând LIBERTATE. Deși jocul de șah are o mulțime de reguli, ai libertatea să faci foarte multe alegeri în cadrul acestor reguli. În al doilea rând, ÎNCREDERE în forțele proprii. Nu a trebuit să mă trezesc zilnic să merg 4 ore la aceeași școală, făcând aceleași teme, mers la culcare și a doua zi să o iau de la capăt. Nici o zi nu a fost la fel cu alta.
Ce oportunități ți-a adus șahul cât ai fost copil?
Am călătorit în toată lumea cât am fost mică, la concursuri și cantonamente de șah. Am cunoscut oameni extraordinari, am văzut cum este lumea dincolo de orășelul meu și de cercul de prieteni al părinților mei. Ce poate fi mai extraordinar decât asta? Am învățat de la lumea din jur mai mult decât din manuale.
Șahul m-a învățat să mă cunosc pe mine, să îmi cunosc calitățile, defectele, limitările și să le accept. M-a învățat să aleg, să fac cei mai buni pași în viață pentru mine.
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
