Vocea ta. Joaca, cel mai bun profesor al copiilor. O lecție despre numere între frați

-”Unu, doi, tei, nouă….te iau cu lopataaaa!”
-”Iar trișezi, Tudor, nici nu am timp să mă ascund! Numără până la zece, cu toate numerele!”
-”Unu, doi, tei, nouă, dece…te iau cu lopataaaa!”
– ”Mamiiiii, Tudor iar trișează! Nu mă mai joc niciodată în viața mea cu el!”

De tentativa aceasta de joc de-a v-ați ascunselea am avut parte o săptămână, zi de zi, dimineața, la prânz și seara, protagoniști fiind cei doi copii, de patru ani și jumătate, respectiv de doi ani și jumătate. Încercările lor de a juca v-ați ascunselea se încheiau cu frustrări și plânsete: cel mare plângea că cel mic ”trișează” pentru că nu numără până la zece cât să se poată ascunde, iar cel mic plângea de frustrare, neînțelegând de ce ”unu, doi, tei, nouă…te iau cu lopata” nu e corect.

S-a produs minunea: a învățat să numere

Soluția a fost să rog copilul cel mare să-l învețe pe cel mic numărătoarea. Au urmat câteva zile în care cel mic stătea pe scăunel la ”lecțiile de la grădiniță”, iar cel mare, în fața unei table magnetice, îl învăța cifrele și ordinea lor. Sinceră să fiu, nu am crezut nici o clipă că cel mic chiar va învăța să numere jucându-se de-a grădinița, însă, după câteva zile, minunea s-a produs. Acum numără aproape corect, mai omite câte un șase și un opt, dar pentru doi ani și jumătate mi se pare excelent.

În joc, totul e simplu

Joaca este cea mai bună metodă de învățare la vârste mici, când creierul este ca o sugativă gata să absoarbă informație. Sunt fascinată de modul în care copilul cel mare, jucându-se, a învățat atât de multe de când merge la grădiniță. A învățat continentele făcând puzzle, a învățat adunarea cu numere mici sărind un fel de șotron cu operații matematice, a învățat fenomenele meteo făcând experimente și picturi pe această temă. Vorbește despre meteoriți cu simplitatea și naturalețea cu care povestește aventurile purcelușei Peppa. În joc, totul pare atât de simplu.

Înainte de a ajunge la această etapă, mă amuzau teribil mamele care se lăudau că puștii lor numără în română și engleză, socotesc, scriu de pe la 5 ani. Eram ferm convinsă că sunt niște copii chinuiți, care nu sunt lăsați să se joace, ci sunt puși să învețe furându-li-se astfel copilăria. M-am lămurit însă că nu e neapărat așa. E suficient să organizezi joaca în jurul unor noțiuni și să le ghidezi celor mici curiozitățile.

De ce să le ignorăm setea de cunoaștere?

E important să știi despre sistemul solar la patru ani? Să știi caracteristicile planetelor, să vorbești despre dinozauri și formarea Pământului? E relevant faptul că știi să numeri la 2 ani? Probabil că nu. Ceea ce contează la vârsta asta este să te joci, să fii fericit și atât. Dar, totuși…Nu putem ignora faptul că acum e momentul în care setea de a cunoaște lumea din jur e imensă. Putem profita de asta arătându-le că a învăța e interesat și poate fi chiar amuzant. E momentul în care li se pot forma atât de ușor deprinderile vizavi de actul de a învăța și o șansă excelentă de a pune bazele fascinației față de informație. E primul pas pe care îl putem face pentru a-i ajuta ca, la școală, să caute ineditul și interesantul în lecții.

Școala și învățarea

Să fim sinceri, școala românească e departe de a-i fascina pe copii. Dimpotrivă, învățarea prin predarea anostă îi va face să stea în bănci, să caște și să tânjească după sunetul clopoțelului. Iar acasă vor toci, ca să ia note bune. Tocmai de aceea e bine să nu pierdem acest tren, cât sunt încă mici și fascinați de învățarea prin joc. Faptul că sunt obișnuiți din timp să perceapă învățarea ca pe ceva natural și interesant e un pas important spre autonomia lor în raport cu școala, cu dascălii și părinții. La școală, ei nu vor învăța pentru că sunt împinși de la spate sau amenințați, ci pentru că așa li se pare firesc. Așa că să nu ne dăm ochii peste cap când vedem copii care numără la doi ani, care socotesc la patru și citesc la cinci. Nu le-a furat nimeni copilăria, ci pur și simplu au fost porniți de mici pe un drum fascinant al cunoașterii. Și asta fără să le interzică nimeni bucuriile copilăriei: săritul în bălți, cățăratul în copaci, joaca de-a v-ați ascunselea cu copiii din vecini.

Personal, am ales să investesc des în jocuri și jucării care facilitează cunoașterea. Unele costă mai mult, altele puțin, dar beneficiile sunt neprețuite. Pentru ca cel mic să învețe să numere până la zece am folosit niște magneți Danonino, cu cifre și animăluțe, deci investiția pentru ca cel mic să învețe numerele a fost o nimica toată. Copiii le-au folosit pe frigider și pe tabla magnetică, au dat nume animalelor și au creat povești în jurul lor. Când s-au săturat, au jucat v-ați ascunselea cu copiii din vecini, mirați că ”ală micu” de doi ani și jumătate a învățat să numere corect până la zece.

Articolul face parte din campania Numără cu DINO

#danonino #spuneda #autonomie

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație