Cauți o activitate relaxantă pentru copil? Ce zici de relaxare prin joacă cu yoga?

Ramona Dinescu
copil care face miscare

Ce înseamnă yoga pentru copii? Cine mai bine decât un instructor de yoga pentru copii putea răspunde la această întrebare?

Acum câțiva ani, prin activitățile extrașcolare ale copiilor se numărau unele sporturi precum karate sau balet. Unii băieți mergeau la fotbal, unele fetițe voiau să se facă dansatoare. Din ce în ce mai mulți copii merg azi la clase de yoga. Poate și pentru că părinții lor au început să descopere și să se descopere prin yoga. Este o practică extraordinară de relaxare, meditație și conștientizare a întregului: minte, corp, spirit. Dar ce înseamnă yoga pentru copii? Cine mai bine decât un instructor de yoga pentru copii putea răspunde la această întrebare?

Am stat de vorba cu Liliana Olescu, instructor calificat de yoga pentru copii. Predă yoga de cinci ani. Înainte era beauty editor la o revistă glossy. A lăsat tot și a luat-o de la început, la o vârstă la care multora dintre noi ne e frică să facem schimbări și să ne redescoperim.

TDM: Cum caracterizezi tu yoga?

Instructor Liliana Olescu: Să îți spun ce înseamnă pentru mine. Cumva, înseamnă adevărul meu. Eu. Ființa mea. Înseamnă că ceea ce am simțit dintotdeauna înlăuntrul meu este adevărat. Mereu am simțit că am un trup, un suflet și o minte. Le-am simțit separat și le-am simțit împreună. Din copilărie. Am fost aproape întotdeauna în contact cu mine, ca un întreg. Mi-am ascultat emoțiile, gândurile, corpul. Spun aproape întotdeauna, pentru că la un moment dat, am cedat vorbelor spuse în jurul meu, și m-am lăsat influențată de simplitatea ideii că suntem doar trup. Că emoțiile nu fac bine, că sufletul este o invenție, că intuiția mea este o prostie și altele asemenea. Într-o perioadă foarte dificilă din viața mea, m-am redescoperit ca ființă completă, suflet, minte, trup. Și yoga a fost cea care m-a readus în centrul meu.

TDM: De ce crezi că se potrivește copiilor? Până acum câțiva ani, băieții mergeau la forbal sau la karate și fetele la balet. Acum, unii merg la yoga…

Instructor Liliana Olescu: Yoga nu este un sport, nicio religie, nici nimic asemenea, să se potrivească cuiva sau nu. Yoga este o practică de viață. Mereu am spus că este ceea ce fac oamenii de la țară. Viața lor simplă și centrată în inimă. Onorează corpul prin munca fizică, mintea și sufletul prin claritatea și curățenia gândurilor, a sentimentelor, și Universul, prin respectul pentru natură și lumea înconjurătoare. Poate părea ciudat, dar pentru mine asta înseamnă yoga, dincolo de asane, mantre și meditație pe saltea. Iar copiii sunt puri, sinceri, cu inima plină de iubire. Pentru ei a onora toate acestea vine natural. Iar acum, avem nevoie de yoga mai mult ca niciodată, poate de aceea și este această explozie de instructori și studio-uri de yoga, pentru că omul modern este aproape total deconectat de toate cele de mai sus.

Yoga este o practică holistică, se adresează întregului, nu doar formei fizice, ca celelalte sporturi. Nu este o practică ce presupune competiție, ca toate celelalte. Copiii sunt yoghini înnăscuți. Dacă o să fii atentă la bebelușii care încep să meargă de-a bușilea, o să-i vezi foarte des în postura câinelui cu fața în jos sau cu fața în sus. Ei respiră corect, sunt conectați la emoțiile lor, etc. Yoga vine în viața lor natural.

TDM: Yoga îi ajută pe copii să se relaxeze, să-și gestioneze emoțiile?

Instructor Liliana Olescu: Da, yoga îi ajută să se relaxeze și să-și gestioneze emoțiile. Îi ajută să-și conștientizeze propria persoană, spațiul din jurul lor.  Stimulează conștientizarea de sine, dar și conștientizarea celor din jur, dezvoltă disciplina de sine și auto-controlul. Învață să coopereze, să se ajute unul pe celălalt, să își aștepte rândul, să se concentreze, să-și adune energia și să n-o mai risipească. Învață să se coordoneze. O mulțime de lucruri învață. Să se asculte și să se ajute unul pe celălalt, să lucreze împreună. Înțeleg că toți suntem construiți din același ,,material’’, doar formele de manifestare sunt diferite. Stimulează creativitatea și imaginația, îmbunătățește flexibilitatea și rezistența corpului, ajută la dobândirea echilibrului corp-minte-spirit, învață cum să se accepte pe sine și să se iubească așa cum sunt.  Postura se îmbunătățește, toate sistemele organismului: osos, nervos, circulator, digestiv, respirator, hormonal și muscular, devin mai puternice. Ajută la înțelegerea anatomiei și modului în care funcționăm.

Toți copiii se simt acceptați pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce au.

TDM: Ce faci cu copiii la cursurile de yoga?

Instructor Liliana Olescu: Mă joc. De aceea copiii vin râzând și cu bucurie la clasele mele de yoga. Totul se desfășoară ca o poveste, fie povestită de mine, fie inventată împreună cu ei. Asanele (posturile) reprezintă animale, plante, insecte sau diverse obiecte, iar pe cele care nu există, le inventăm 🙂 Salutăm Soarele sau Luna, suntem copaci sau broscuțe, câini veseli sau pisici înfoiate. Dansăm, râdem, ne distrăm. Joaca este cel mai bună metodă de învățare, nu doar pentru copii, dar și pentru adulți.

Facem exerciții de repirație, tot sub formă de joacă, respirația dragonului sau a albinuței, umflăm baloane imaginare și ne transformăm în vântul năpraznic de pe vârfurile de munte. Ne cresc rădăcini sau la relaxare, devenim ușori ca fulgii de nea, aparent identici, dar totuși unici, la fel ca și noi, fiecare în parte. Surprinzător pentru majoritatea adulților este faptul că relaxarea este partea preferată a copiilor. Întinși pe salteluțe, cu ochii închiși și atenția la respirație, facem împreună călătorii magice prin culorile curcubeului sau deasupra mării.

TDM: Cu câți copii lucrezi?

Instructor Liliana Olescu: Cu mulți 🙂 Nu i-am numărat niciodată, dar pot să spun că de 5 ani cred că s-au adunat câteva zeci. Și mai pot să spun că, am început cu o clasă pe săptămână, cu 2 copii, și au fost perioade când am avut și 5 clase, cu câte 10-12 copii. Iar asta înseamnă că lumea se deschide, se schimbă, și copiii care acum fac yoga, vor deveni adulții de mâine și chiar dacă nu vor mai practica, nu au cum să nu aplice în viața lor măcar ceva ce-au învățat la clasele de yoga. Am copii care când simt nevoia de relaxare, sau atunci când se simt rău, se retrag în camera lor și fac câteva posturi de yoga. Copii care au dus practica yoga în școala sau în grădinița lor, copii care își „obligă” părinții să facă seara yoga și relaxare, sau care au integrat unele jocuri de respirație pe care le facem și le folosesc atunci când nu mai pot gestiona emoțiile sau gândurile.

Ideal, o clasă ar trebui să se desfășoare cu maximum 12 copii, pentru a putea să le fie acordată atenție în mod egal, fiecăruia. Dar, am lucrat și cu mult mai mulți. Iar la clasele de family Yoga, copil-părinte în parteneriat, recordul personal este de 46 persoane.

De ce de la media (beauty editor) la yoga? Mai exact: cum ai descoperit yoga, cum te-ai școlit/antrenat, etc astfel încât să ajungi instructor de yoga?

Instructor Liliana Olescu: Cine știe de ce? Probabil că așa era scris în stele. Cum spuneam, yoga am descoperit-o într-o perioadă foarte dificilă din viața mea. Apoi, într-o dimineață, lucram ca beauty editor la Tabu, am deschis laptop-ul și în loc să deschis folder-ul cu texte, am scris în fereastra de google curs instructor yoga pentru copii. Nu mă întreba de unde a venit, a venit pur și simplu în mintea mea în acea dimineață. Am căutat școli în România, și cu greu, după luni de căutare, am găsit-o pe Szuszana Serenciuc, de la Timișoara, și am fost în a doua generație de instructori Joga Moga, să zic așa. Trei fete am făcut atunci cursul. Primul anunțat de Szuszana nu s-a ținut pentru că nu au fost doritori. Apoi s-a amânat din nou, apoi nu am ajuns la primul care a avut loc pentru că m-am înzăpezit. Mi-a luat ceva vreme să ajung să-l fac. Acum știu că l-am făcut la momentul potrivit, atunci când eram pregătită să primesc tot ce mi-a oferit.

Szuszana m-a încurajat să predau imediat după curs, deși mă temeam și îmi tot găseam motive să nu o fac.

După acest curs, am început un proces continuu de învățare. Am absolvit un alt curs pentru copii, Rainbow Kids Yoga, cu certificare Yoga Alliance, apoi unul de Pilates, altul de aerobic-fitness, și anul acesta am devenit și instructor yoga 200h, certificat Yoga Alliance, cu Daanasana School of Yoga. Plus, tot felul de workshop-uri. Încă am pe listă multe cursuri și workshop-uri.

Exista anumite poziții de yoga pe care le pot face copiii acasă și care îi ajută să se relaxeze?

Instructor Liliana Olescu: Pot face Salutul Lunii simplificat, o secvență de posturi care-i ajută să se relaxeze și să se calmeze, și elimină agitația de peste zi. Child’s pose sau poziția copilului este foarte relaxantă, întinde musculatura spatelui, detensionează coapsele și șoldurile, și calmează sistemul nervos central. Lumânarea este o postură inversată, circulația sângelui este inversă, place foarte mult copiilor, este foarte relaxantă și combate insomnia. Fluturașul detensionează șoldurile, îmbunătățește flexibilitatea și îi ajută să doarmă mai bine. Visătorul, de departe preferata lor, sau Shavasana, întinși pe spate, cu ochii închiși și corpul relaxat, pot călători pe un nor pufos, în care se afundă cu fiecare respirație calmă, pot pluti printre alți norișori, iar când revin din această călătorie, toate supărările și grijile lor rămân la norișor. Am copii care la această parte adorm 🙂

Am creat un set de carduri cu posturi de yoga pentru copii, se numește YogaJOC, și conține 25 de posturi în care se regăsesc și cele de mai sus, plus Luna și Visătorul, dintre cele relaxante. Pachetul conține și două variante de jocuri cu cardurile, explicații privind execuția și beneficiile posturilor.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa