„Cum devenim părinţi mai buni”, o carte care ne scoate din impas

Cum devenim parinti mai buni | Totul despre mame
"Cum devenim parinti mai buni", o carte plină de soluţii usor de pus in practica
Cum devenim parinti mai buni | Totul despre mame
„Cum devenim parinti mai buni”, o carte plină de soluţii usor de pus in practica

„Cum devenim părinţi mai buni” este cartea pe care trebuie s-o avem mereu la îndemână!

N-am întâlnit, încă părinți care să nu fi trecut prin vreun moment de ceartă, supărare sau nemulţumire în legătură cu fiul sau fiica lor. Chiar dacă unele dintre aceste momente poate că şi-ar găsi o justificare, este bine de ştiut că există nişte soluţii prin care părinţii să se poată adapta situaţiei, să rezolve problema şi chiar să transforme acel episod neplăcut într-unul care să le consolideze relaţia dintre ei şi copii. Cartea „Cum devenim părinţi mai buni”, de Stanley Shapiro şi Karen Skinulis (cu colaborarea lui Richard Skinulis), tradusă de Luana Schidu şi publicată la Editura Humanitas Bucureşti, este un ghid practic, uşor de citit şi revelator în ceea ce priveşte relaţia dintre părinţi şi copii.

O carte de ţinut cât mai aproape

Concepută ca un manual intensiv şi uşor de folosit, ce poate fi scos din geantă sau din raft de fiecare dată când simţim că nu ştim cum să abordăm o anumită situaţie, cartea ne prezintă foarte multe variante de gestionare a unei game extrem de variate de probleme. De la cele care apar în urma interacţiunii fireşti dintre membrii familiei, la problemele ce se ivesc în relaţia copilului cu prietenii, colegii, şcoala şi până la stimulii neaşteptaţi din cadrul unor interacţiuni sociale.

Cele 11 capitole ale cărţii sunt precedate de o introducere care trasează contextul general al relaţiei părinte – copil şi care încearcă să ne plaseze într-un fundal de calmitate şi relaxare, ce ne va ajuta să înţelegem resorturile care-l fac pe copil să se poarte într-un anume fel la un moment dat. Volumul marşează de la început şi până la final pentru respect, eliminarea pedepselor, a recompenselor şi a agresiunii fizice şi verbale asupra copiilor, oferind nu doar soluţii concrete menite să repare ceea ce nu funcţionează cum trebuie în relaţia dintre părinţi şi copii, ci şi mici trucuri salvatoare. Acestea pot fi folosite atunci când avem impresia că nimic nu mai funcţionează, iar noi suntem pe punctul de a ne da o notă mică de tot la capitolul competenţe parentale.

Nicio o problemă nu este de nerezolvat

Comportamentele nepotrivite, printre care se află lenea, minciuna, răspunsurile obraznice, actele de teribilism, crizele de nervi şi dependenţa de televizor sau de alte gadgeturi moderne de ocupare a timpului liber sunt atent explicate de autorii cărţii. Aceştia ne dau nu numai ponturi pentru depăşirea lor şi exemple de aşa da şi aşa nu, cât şi explicaţii menite să ne clarifice acest tip de comportament. Ni se prezintă şi metode de a duce pe drumul cel bun sau al acceptării obiceiuri ale copiilor care tind să-i ducă la exasperare pe părinţi. Aici includem igiena personală, dezordinea din cameră, accidentele legate de mersul la wc sau eternele certuri ce apar între părinţi şi copii la capitolul vestimentaţie. Nu sunt neglijate nici spaimele şi neliniştile care pot să-i provoace reale tulburări de comportament copilului, aspecte pe care părintele trebuie să le înţeleagă şi să nu le ironizeze sub nicio formă, pentru a nu le transforma în reale probleme la nivel psihic sau în frici ce-l vor bântui toată viaţa.

Neliniştile copilului în relaţia cu şcoala şi în viaţa publică

O atenţie specială este îndreptată către relaţia copilului cu şcoala, bunele maniere şi comportamentul furtunos al copilului în public. Pentru că şcoală este un domeniu care aduce probleme pe mai multe planuri (comportamentul faţă de profesori şi colegi, lupta cu temele, refuzul de a merge la şcoală sau poznele pe care copilul le face acolo), şi atenţia autorilor a fost pe măsură în acest domeniu. Ei au încercat să elucideze pentru părinţi câteva dintre misterele comportamentului copilului lor o dată ce intră pe poarta şcolii şi să găsească posibilităţi de rezolvare a părţilor negative ce rezultă din acesta.
Nu a fost neglijată nici zona referitoare la interacţiunea copilului cu alimentaţia şi conduita la masă, dar nici cea a exprimării unui anumit comportament în public.

Copilul şi problemele ce apar în afara familiei de bază

Un loc aparte în cadrul volumului îl ocupă şi capitolul dedicat modului în care se poartă copilul în afara familiei de bază. Aici au fost date ca exemple relaţia copilului cu rudele apropiate atât de prezente în viaţa celui mic, de genul bunicilor, dar şi cu vecinii, personaje care ne învaţă să convieţuim pe bază de respect, de la care putem învăța tot felul de lucruri utile, dar care, la rândul lor, pot deprinde anumite principii sănătoase de coabitare de la noi.
Autorii au acordat atenţie şi situaţiei în care în familie există un singur părinte sau când copiii au părinţi vitregi, iar aceştia din urmă sunt într-o situaţie delicată şi nu ştiu exact ce rol pot şi trebuie să ocupe în viaţa copilului.

Volumul nu se încheie fără a ne aduce aminte tuturor că, din nefericire, iubirea nu poate să rezolve singură toate problemele ce apar pe parcursul vieţii, deşi ea este motorul ce ne pune mereu în mişcare. Cu puţină luciditate şi asumarea concepţiei că oricine poate greşi, oricine poate repara greşelile şi poate deveni un om mai bun, toţi părinţii pot avea relaţii fericite cu copiii lor. Iar volumul „Cum devenim părinţi mai buni” este unul dintre ajutoarele lor de preţ!

Cartea „Cum devenim părinţi mai buni”, de Stanley Shapiro şi Karen Skinulis, poate fi cumpărată din librăria virtuală TOTUL DESPRE MAME.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație