Sunt temele pentru acasă secretul succesului? Alfie Kohn spune că nu!

Maria Tănăsescu

Ce am aflat din volumul „Mitul temei pentru acasă – De ce copiii noștri primesc prea multe sarcini inutile” de Alfie Kohn și aș vrea să afle și toți cei care sunt implicați în educația copiilor mei

Orice poveste frumoasă sau proiect curajos par să aibă în comun același sâmbure misterios: un „ce-ar fi dacă?” răspicat, coerent, care încet-încet, prinde viață și se transformă în realitate. Ei bine, Alfie Kohn „recidivează” în acest volum și în stilul său plin de curaj, dar în egală măsură riguros documentat pune sub lupă chestiunea temelor pentru acasă.

Așadar, ce-ar fi dacă n-ar mai exista temele pentru acasă? Cum ar arăta universul academic în lipsa acestor atât de împovărătoare și adesea lipsite de sens unelte ? Cum le evităm, cum le mai ciuntim din importanță și mai ales, ce punem în loc?

Alfie Kohn analizează cu minuțiozitate și atenție literatura de cercetare – citează zeci de studii unde caută o corelație între teme și performanță, excelență, profunzimea învățării. Concluzia aproape unanimă este că nu există o utilitate a temelor pentru acasă, fie ea dovedită științific sau observată empiric.

Două sunt resorturile, premisele care par că duc mai departe această construcție profund artificială, prin care se sacrifică sistematic timpul liber și pasiunile copiilor:

  1. Temele pentru acasă conturează un adult responsabil (Însă nu cumva tocmai a-i lăsa pe copii să decidă dacă fac sau nu teme, care sunt acelea sau cum să își împartă eficient timpul îi responsabilizează mai curând?)
  1. Temele pentru acasă sporesc spiritul de independență al copilului. (Dar ce se întâmplă cu lucrul împreună, colaborarea, spiritul comunității, în această ecuație? În plus, în problema temelor, rezultatul aproape inevitabil e că adulții din familie vor oscila frustrant între o implicare excesivă și o contemplare anxioasă de la distanță, prin urmare nici vorbă de autonomie.)

Alfie Kohn nu pledează pentru soluții radicale, însă încearcă să imagineze o lume mai bună pentru noi toți – copii, părinți, educatori – și vorbește pe larg, cu calm și elocvență despre pașii mici pe care putem deja începe să îi facem:

  1. Negocierea. Copiii au fără doar și poate un cuvânt de spus: de ce, cât, cum, când.
  2. Alternativele. Aici mărturisesc că mi-a crescut un pic inima la sugestia autorului de a înlocui temele cu… lectura de fiecare seară. Da, cititul liber, orientat de pasiune, ritualul, dragostea pentru literatură, iată în sfârșit ceva plin de sens.
  3. Implicarea părinților. Da, alături de copii și părinții trebuie să aibă o voce în croirea unor teme personalizate pentru copiii lor.
  4. Lipsa notării. Temele care iau forma unor proiecte pentru acasă au un rost în măsura în care nu primesc apoi note, pentru că astfel accentul se mută de pe motivația interioară către cea exterioară.
  5. Mai puțină cantitate, mai multă calitate. Dar de multe ori, asta înseamnă și mai mult somn, mai mult timp pentru joacă și pasiuni, mai puține conflicte în familie (există și aici studii serioase care arată că momentul temelor pentru acasă are un mare potențial de conflict între părinți și copii.)

În fine, autorul nu încheie într-o notă pesimistă, cidimpotrivă. Ne lasă cu lista celor (câțiva) curajoși care au ales fie să renunțe la teme cu totul (cel puțin la ciclul primar, chiar și mai departe), fie să le convertească în proiecte care continuă munca de la școală, pe care însă copiii le îmbrățișează din proprie voință. Unele din aceste școli au măsurat schimbările, iar ele s-au tradus în note mai mari la admitere sau motivație crescută.

Ce am apreciat enorm la această carte e că explorează, dincolo de chestiunea temelor, întreaga arhitectură culturală și educațională a vremurilor noastre: cui servește un copil docil, care e obișnuit de la vârste foarte mici să parcurgă activități mecanice, fără nicio noimă? Care mai este etica muncii și a angajatorului? Cum facem să nu adâncim decalajele sociale încă și mai mult prin mijlocirea temelor? Și mai ales, rostește esențiala, dar dureroasa întrebare: oare acordăm suficient respect copilului și opiniilor sale? Probabil că exact acest miez dureros ar putea genera schimbarea de care avem atâta nevoie cu toții.

Într-un sistem de învățământ în care aproape toate practicile au un discret parfum de absurd, lectura acestei cărți e un exercițiu de gândire critică aproape revoluționar.

Volumul „Mitul temei pentru acasă – De ce copiii noștri primesc prea multe sarcini inutile” de Alfie Kohn se găsește pe rafturile librăriei virtuale TOTUL DESPRE MAME.

Citește și:
Să nu ne mai temem de lacrimile şi crizele de furie ale copiilor!
Creştem împreună!
Părinţi liniştiţi, copii fericiţi
Parentaj sensibil şi inteligent
“Copii crescuţi cu blândeţe”, cartea părinţilor fericiţi

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa