Personalitatea imatură, o nouă tulburare psihică ce îi așteaptă pe copii?

Simona are 13 ani şi este în clasa a şaptea. Este bine dezvoltată fizic şi este foarte preocupată de felul în care arată. Pentru cine nu o cunoaşte, pare o tânără de 16-17 ani, cu părul bine aranjat, manichiura impecabilă şi ţinuta foarte sexy. Mai mult, gândeşte destul de matur pentru vârsta ei şi îi place compania adulţilor şi conversaţiile cu aceştia. O domnişoară în toată regula, care la prima vedere s-a desprins de copilărie.

Cu toate acestea, Simona este încă ataşată de jucăriile ei de pluş. Ba mai mult, nu poate adormi seara decât cu o păpuşă în braţe. Chiar şi atunci când pleacă de acasă peste noapte, fata îşi ia cu ea una dintre păpuşile preferate. E ceva în neregulă cu Simona? Cât de adevărată este maturitatea ei?

De ce par copiii mai maturi decât sunt în realitate

Cercetările au arătat că unii copii se maturizează mai repede decât alţii, pe anumite zone de dezvoltare: de exemplu, unii se maturizează mai întâi fizic, alţii, intelectual. Dar maturitatea într-o zonă de dezvoltare nu înseamnă atingerea maturizării în toate ariile de dezvoltare. De fapt este o falsă maturitate.

Care sunt factorii care conduc la o falsă maturitate? Creşterea fizică poate da impresia că un copil este mai matur. Unii copii au la 12-13 ani trupuri de adulţi: sunt înalţi, bine dezvoltaţi, li s-a schimbat vocea, iar aceste elemente exterioare pot induce în eroare. Apariţia comportamentelor mature poate şi ea contribui la impresia falsei maturităţi.

Spre exemplu, în anumite situaţii pre-adolescenţii şi adolescenţii pot face alegeri înţelepte, pot interacţiona cu străinii arătând încredere de sine, ca nişte adulţi. Inteligenţa sau cunoştinţele pe care copiii le au într-un anumit domeniu pot fi de nivelul unui adult, iar acest lucru îi face să pară mai maturi decât sunt de fapt.

Imaturitate sau deficit de atenţie?

Dacă în cazul pre-dolescenţilor şi adolescenţilor există riscul să cădem în capcana falsei maturităţi, în cazul preşcolarilor şi şcolarilor dificultatea este aceea de a face distincţia între imaturitate şi deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD).

Faptul că un copil nu este atent, nu poate sta în bancă, simte nevoia să se mişte, nu are răbdare să îşi aştepte rândul arată o lipsă de maturitate sau sunt semne ale ADHD-ului?

O serie de studii au arătat că acei copii care sunt printre cei mai mici dintr-o clasă sunt diagnosticaţi cu ADHD mult mai des decât colegii lor mai mari. Totodată, băieţii primesc acest diagnostic mai des comparativ cu fetele. Şi de aici a apărut întrebarea dacă în cazul acestor copii este vorba despre deficit de atenţie real sau despre imaturitate. Când ai cinci ani este firesc să ai mai multe dificultăţi în a sta prea mult timp pe scaun sau a face o sarcină fară întrerupere, comparativ cu toţi ceilaţi copii din grupă care au şase ani!

Pentru un diagnostic corect de ADHD, comportamentul unui copil trebuie urmărit şi în afara şcolii (sau grădiniţei) şi e nevoie să fie raportat la comportamentul altor copii de aceeaşi vârstă.

Ce blochează adevarata maturizare a copiilor

Ce duce la falsa maturitate sau la catalogarea imaturitaţii drept deficit de atenţie? Gordon Neufeld și Gabor Maté, în cartea “Cum să ne păstrăm copiii aproape”, sunt de părere că unul dintre motivele pentru care copiii se maturizează tot mai greu în ziua de azi este faptul că petrec foarte mult timp cu egalii lor (adică colegii de grădiniţă sau de şcoală), în detrimentul timpului petrecut alături de părinţi.

În momentul în care un copil petrece foarte mult timp cu egalii săi, iar cu părinţii se vede foarte puţin, colegii şi tovarăşii de şcoală ajung să înlocuiască părinţii. Practic, copilul va crea o relaţie de ataşament cu persoane la fel de imature ca şi el, ceea ce îi blochează procesul de dezvoltare şi maturizare.

“Cheia stimulării maturității este grija pentru nevoile de atașament ale copilului. Pentru a sprijini independența trebuie să întreținem întâi dependența; pentru a promova individualizarea trebuie să oferim sentimentul de apartenență și unitate; pentru a-l ajuta pe copil să se separe trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a-l ține aproape.

Ajutăm copilul să facă față separării atunci când merge la culcare sau la școală satisfăcându-i nevoia de apropiere. Astfel, povestea maturizării este una paradoxală: dependența și atașamentul favorizează independența și separarea autentică”, apreciază cei doi specialişti.

Personalitatea imatură, o nouă tulburare psihică?

Ataşamentul faţă de egali pare să saboteze adevărata maturizare a copiilor. Iar în ultima vreme se discută destul de mult despre imaturitate ca o tulburare de personalitate, deşi nu a fost inclusă oficial printre tulburările psihice.

Cum se manifestă ea? Simptomele personalităţii imature sunt: persoana trăieşte în lumea imaginaţiei, nu este capabilă să facă faţă stresului cotidian, îşi pierde cumpătul repede, nu se poate gândi la viitor şi nu îşi asumă responsabilităţi, nu îşi poate controla ieşirile emoţionale, îşi schimbă brusc starea afectivă. Totodată, se consideră că această tulburare este preponderent întâlnită printre adolescenţi.

Dacă vrei să citești cartea ”Cum să ne păstrăm copiii aproape. De ce părinții trebuie să fie mai importanți decât prietenii”, de Dr. Gordon Neufeld și Gabor Maté, o poți comanda de AICI.

 

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație