Copilul tău nu mănâncă cum scrie în cărți? 7 idei de folos

Copilul tău nu mănâncă și tu te îngrijorezi. Citești tot ce găsești despre alimentația copiilor, dar ce folos? Farfuria celui mic rămâne neatinsă. Copilul tău nu mănâncă și pace. Și nici măcar în zilele bune, când totuși gustă câte ceva, copilul tău tot nu mănâncă așa cum scrie în cărți, așa cum recomandă medicul pediatru sau așa cum mănâncă puștii prietenelor tale.

Bineînțeles, tu crezi că e de datoria ta să-ți faci copilul să mânânce cum trebuie. Ai face orice numai să-l vezi mâncând o linguriță de mâncare în plus. Uneori, te bucuri dacă cel mic mănâncă doar pâine, paste, biscuiți, numai să mănânce și el ceva, fără să mai ții cont de sfaturile pentru o alimentație sănătoasă la copii. Apelezi la trucuri și compromisuri: jocuri cu avioane, cină în fața televizorului o gură de piure strecurată înainte ca cel mic să alunece pe toboganul din parc.

Câte dintre aceste lucruri sunt cu adevărat necesare și câte sunt de fapt periculoase, capabile chiar să declanșeze tulburări de alimentație la copii sau vinovate pentru rata mare de obezitate infantilă din țara noastră?

Citește cartea doctorului Carlos Gonzalez, ”Copilul meu nu mănâncă!” și află cum ar trebui să abordezi problematica alimentației, cât ar trebui să mănânce un copil în funcție de vârstă și când e cazul să te alarmezi. Cartea este disponibilă AICI.

Nici copilul meu mănâncă…

Nu încerc să mă pun în locul părinților cu copii mofturoși, pentru că sunt deja acolo. Copila mea are perioade în care cu greu acceptă trei-patru lingurițe cu mâncare pe zi. De fiecare dată când are câteva zile dintr-astea, îmi stau pe limbă cuvintele pe care mama i le spunea surorii mele în copilărie: “Măi, tu cu ce trăiești?”.

Da, au fost momente când am fost îngrijorată, când m-am preocupat numai de alimentația copiilor. Dacă nu primește toți nutrienții de care are nevoie, dacă o să aibă carențe din cauza asta? Dacă e prea slabă, dacă o să aibă probleme cu dinții. De insistat, n-am insistat aproape niciodată. Citisem cândva într-o carte o frază care mi-a dat de gândit. Aveți încredere în instinctul copiilor și în faptul că mănâncă atât cât au nevoie – copiii sunt echipați pentru supraviețuire.

Alimentația copiilor, între insistențe și abuz

Din punctul ăsta de vedere, soțul meu e o bună sursă de inspirație când vine vorba de alimentația copiilor. M-am ghidat întotdeauna după instinct în ceea ce privește relația fiicei mele cu mâncarea, dar și povestea lui a avut un impact mare. Pe scurt, soțul meu este mult mai mofturos decât orice copil pe care l-am văzut. Alimentele pe care acceptă să le mănânce se pot număra pe degetele de la mâini. Are o repulsie profundă pentru foarte multe alimente și nu le-ar gusta nici pentru un milion de dolari. De unde i se trage, de ce este asemenea unui copil care nu mănâncă? De la insistențele duse până la abuz cu care a fost copleșit în copilărie. Faptul că era obligat să mănânce tot ce i se punea în față l-a marcat atât de profund încât până în ziua de azi urăște ca cineva să îl roage a doua oară să mănânce un anumit lucru. Se supără atât de tare! Câteodată mi se pare că exagerează, însă îmi aduc aminte ce mi-a povestit și îmi dau seama cât de periculos poate fi să forțezi un copil să mănânce.

Bine, dar ce e de făcut dacă ai un copil care nu mănâncă?

1. O alternativă bună la insistențele sâcâitoare cu care ne chinuim uneori copiii ar fi să le oferim o alimentație cât mai diversă. Chiar dacă ei par să fi făcut o obsesie pentru un anumit aliment, să încercăm să le punem la dispoziție mai multe opțiuni atrăgătoare. Cu siguranță, la un moment dat vor fi curioși să mai încerce și altceva.

2. Pentru copii, cantitățile nu sunt importante. Calitatea alimentelor este esențială atunci când vine vorba de o alimentație echilibrată la copii. Decât o pungă de biscuiți, mai bine un singur gălbenuș de ou. Decât multă pâine, mai bine o linguriță de icre.

3. A, și mai există un lucru care poate face diferența între un copil care nu mănâncă și un pofticios: atitudinea părinților. Copiii care au fost lăsați să aleagă și să mănânce singuri, încă de la început, se pare că au o relație mult mai echilibrată cu mâncarea mai târziu și au mai rar tulburări de alimentație.

4. Nu forțați copilul să mănânce și nu-l pedepsiți dacă nu mănâncă tot ce îi oferiți. Nu transformați masa într-o chestiune de putere, într-o luptă de orgolii și într-un moment stresant. Presiunea pe care o punem uneori asupra copilului la momentul mesei îl face pe acesta să simtă aversiune față de mâncare. Copilul va ajunge să asocieze momentul mesei cu sentimente de umilință, de frică, de dezgust, iar acest lucru îi poate provoca tulburări foarte grave. Foamea este un stimul natural care determină toate ființele să caute hrană pentru a supraviețui.

5. Nu uitați că fiecare copil este diferit. Fiecare copil are dreptul să aibă preferințe și aversiuni alimentare, ca noi toți, de altfel. A forța un copil să mănânce este o formă de abuz. Copiii trebuie să mănânce pentru ei înșiși, pentru a-și satisface nevoia de hrană, nu pentru a face pe plac adulților din jur. Respectul, aprecierea și dragostea pentru copil nu au nimic de a face cu faptul că el nu mănâncă sau că termină tot din farfurie. Iar uneori, atunci când copiii spun Nu! mâncării din farfurie, ei ne spun de fapt Nu! nouă, presiunilor pe care le facem asupra lor, insistențelor, condiționărilor și înverșunării noastre în ceea ce privește alimentația lor.

6. Oferiți-i copilului dreptul să nu-i placă ceea ce a fost pregătit pentru el sau pentru masa familială. Atunci când cina nu este pe gustul său, de ce nu i-am oferi posibilitatea să își facă un sandvici? Dacă avem la dispoziție alternative mulțumitoare, n-ar trebui să ținem cu dinții de mâncarea din farfurie.

7. O idee foarte bună este ca toți membrii familiei să mănânce același lucru. Copiilor le place să fie incluși în viața adulților și să primească aceleași privilegii. Atunci când toată familia se așază la masă, fiecare este responsabil pentru ceea ce mănâncă. Atunci când masa este un prilej de apropiere, de comuniune, atunci când are dreptul de a alege și de a mânca exact cât are nevoie, copilul va veni cu plăcere la masă. Părinții nu sunt gardieni la masă, ei sunt partenerii săi. Dacă nu certăm copilul când nu mănâncă, dar nici nu-l aplaudăm și lăudăm atunci când termină de mâncat, el va învăța să mănânce corect. Masa nu e o obligație, ar trebui să fie o plăcere și o bucurie. Alimentația copiilor nu trebuie să fie un teren minat.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație