Cum să preveniţi conflictele dintre fraţi

frați fericiți

Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi. Cum să creştem fraţi prieteni pe viaţăeste o carte a cărei lectură vine destul de uşor şi de firesc pentru cine a citit deja „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi. Cum să înlocuim ţipetele cu conectarea”. Laura Markham are însă grijă să facă lectura uşoară şi pentru aceia care nu sunt familiarizaţi cu ideile ei. Astfel, ea reaminteşte cele trei principii de bază pentru a deveni părinţi liniştiţi: reglarea propriilor emoţii, conexiunea cu copilul şi îndrumarea acestuia (nu controlul lui).

Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi. Cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă oferă foarte multe informaţii despre relaţiile dintre fraţi, despre ce poate face părintele atunci când simte că e atras mai mult către unul dintre copii, despre ce e de făcut când amândoi copiii au nevoie de acelaşi părinte în acelaşi timp. Laura Markham vorbeşte despre efectele nocive ale pedepselor şi ale timpului de liniştire şi oferă trimiteri la foarte multe cărţi de parenting pentru cei interesaţi de domeniu. În plus, cartea conţine o parte amplă despre apariţia unui nou frate sau a unei noi surori: cum anunţăm copilul despre noua sarcină, cum îl pregătim pentru naşterea bebeluşului, cum facem adaptarea la noua familie extinsă cât mai uşoară şi mai plăcută.

Dintre toate temele abordate de Markham, am ales să tratez subiectul rivalităţii fraterne.

De ce apar conflicte între fraţi?

Copiii mici se ceartă în medie de şapte ori de oră! Nu e invenţie, nici măcar nu e informaţie a cercetătorilor. Este ceea ce spun părinţii. Şi de ce se ceartă fraţii?

Copiii noştri depind şi intră în competiţie pentru ceea ce reprezintă pentru ei resurse importante – timpul şi atenţia părinţilor”, este de părere Laura Markham.

Din perspectivă genetică, ca să supravieţuiească, un copil are nevoie de resursele părinţilor. Iar acestea sunt limitate. O dată cu apariţia unui frate, şansele lui de supravieţuire scad, aşa că este  firesc să intre în competiţie cu fratele. Laura Markham o numeşte „competiţie primară”: „Genele lor vor să ştie pe cine a-ţi slava dacă v-ar ataca un tigru. Dacă îl iubiţi mai mult pe frate, au încurcat-o”. De aceea, autoarea recomandă ca în permanenţă copilul să fie asigurat de către părinţi că „indiferent cât de mult primeşte fratele său, va rămâne suficientă iubire, atenţie şi preţuire şi pentru el”.

Cercetările arată că există şi o serie de factori specifici care pot creşte rivalitatea dintre fraţi: temperamentul, diferenţa de vârstă şi genul copiilor.

Luptele de putere dintre părinte şi copil, adică dorinţa părintelui de control, pot duce şi ele la conflicte între fraţi. De asemenea, multe dintre conflictele dintre fraţi apar din cauza deconectării dintre părinte şi copil, mai ales că atunci când ai mai mulţi copii este inevitabil să te deconectezi de unul dintre ei.

Fără comparaţii şi etichetări

Comparaţia fraţilor între ei de către părinţi alimentează competiţa pentru poziţia de favorit în ochii părinţilor. Ceea ce duce la pâră, atacuri şi invidie din partea fraţilor. Aşa că, în loc să îi comparaţi, descrieţi ceea ce vedeţi şi trataţi fiecare copil în funcţie de felul lui unic de a fi. Tot la fel, în cazul în care copiii se compară între ei, e de preferat să interveniţi şi să accentuaţi unicitatea fiecăruia.

În cartea „Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi. Cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă” veţi găsi informaţii şi despre rolul negativ al etichetări copiilor. „Aplicarea de etichete provoacă o durere care poate dura tot restul vieţii şi care poate duce la o ruptură permanentă între copii”, atenţionează Laura Markham.

Patru obiceiuri ale părinţilor care reduc conflictele dintre fraţi

Există câteva comportamente ale părinţilor în relaţie cu proprii copii, care pot reduce tensiunile dintre fraţi. Este important de ştiut că metodele de prevenire a conflictelor trebuie aplicate de părinte cu fiecare copil în parte, nu cu toţi copiii în acelaşi timp.

  1. Rutina îi face pe copii să se simtă în siguranţă. Acest lucru nu înseamnă un program rigid stabilit de părinte, ci un program stabilit de părinte după ce a observat ceea ce este benefic pentru copiii săi.
  2. Empatia să fie prezentă în modul de relaţionare cu copilul. Este vorba despre încercarea părintelui de a înţelege lucrurile şi din perspectiva micuţului, nu neapărat de a-i da copilului ceea ce cere: „Înţeleg că te-ai săturat să mănânci pui! Am mâncat pui toată săptămâna. Ţi-ai dori să mănânci pizza, nu-i aşa?”.
  3. Luptele în joacă în fiecare zi şi reprizele de râs ajută la eliminarea hormonilor de stres din corp. Părinţii pot face apel la activităţi care îi fac pe copii să râdă, de exemplu, bătaia cu perne sau alergatul prin casă. Laura Markham nu recomandă gâdilatul copiilor, pe care o consideră o modalitate de control a copilului de către părinte. „Copilul poate părea că se distrează, dar, de fapt, nu are de ales şi râde”. Iar atunci când un copil cere să fie gâdilat, părintele poate să se prefacă că îl gâdilă, ceea ce oricum va stârni râsul copilului.
  4. Timpul special, adică acel timp dedicat exclusiv copilului, în care atenţia părintelui este 110% îndreptată asupra celui mic. De acest timp special e bine să beneficieze fiecare copil separat, din partea fiecărui părinte, şi este de preferat să fie un timp nestructurat, în care copilul să hotărască ce vor face.

 Ce e bine să facă părintele când copiii se ceartă

Conflictele sunt inevitabile. Ele pot deveni modalităţi prin care copiii să găsească împreună cu altcineva o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi. E bine ca părintele să intervină, sau nu?

Studiile au arătat că atunci când părinţii rămân în afara certurilor dintre copii, aceştia intră mai rar în conflict. Mai mult, prezenţa adultului, creşte agresivitatea copiilor. Intervenţia părinţilor prin care li se spune copiilor ce sa facă (de exemplu: „Dă-i păpuşa surorii tale imediat!”), creşte numărul de conflicte dintre copii.

Pe de altă parte, lipsa de intervenţie a părinţilor este văzută de cei mici ca o acceptare a comportamentului lor.

În aceste condiţii, ce rămâne de făcut? Markham recomandă ca părinţii să asculte ambele părţi implicate în ceartă şi să îi îndrume să găsească soluţia cea mai avantajoasă pentru amândoi.

Vi se pare dificil? „Singurul lucru mai dificil decât să creşti un copil este să creşti mai mulţi!”, spune Laura Markham.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație