De ce recompensarea copilului e la fel de nocivă ca şi pedepsirea lui?

recompensarea

Expertul în parenting Alfie Kohn este cunoscut mai ales pentru lucrarea „Parentiong necondiţionat”. În „Pedepsiţi prin recompense. Cum să evităm bulinele roşii, bonusurile, lauda şi alte feluri de mită”, el demonstreză că nu numai pedepsele fac rău copiilor, ci şi recompensele, laudele sau consecinţele. De ce? Pentru că toate acestea presupun controlul celui mic şi situarea părintelui pe poziţie de forţă în relaţia cu propriul copil.

Surpriza pe care am avut-o citind „Pedepsiţi prin recompense” a fost că nu este doar o carte de parenting şi nu se adresează exclusiv părinţilor. Lucrarea conţine capitole speciale dedicate profesorilor şi angajatorilor. Kohn discută despre implicaţiile negative ale recompenselor şi laudelor din trei perspective: din perspectiva creşterii copilului, din perspectiva procesului educaţional, şi din perspectiva mediului organizaţional.

Pentru unii poate părea o lectură mai dificilă. Este o carte care are extrem de multe trimiteri bibliografice, iar Alfie Kohn îşi bazează absolut toate afirmaţiile pe cercetări ştiinţifice.

Recompensarea copilului are la bază un soi de dresaj, spune Kohn. „Fă aşa şi primeşti asta” este principiul de bază în recompensare, bonusuri sau laude. Şi el funcţionează. Dar atenţie, doar pe termen scurt! Când copiii au fost recompensaţi pentru că s-au jucat cu anumite jocuri, interesul lor faţă de acele jocuri a crescut. Dar doar cât timp au primit recompense. Când au dispărut recompensele, a dispărut şi interesul lor pentru acele jocuri. Mai mult, recompensele nu produc schimbări profunde, care să dureze.

Cinci motive pentru care recompensele sunt dăunătoare

  1. Recompensele pedepesc

Recompensele şi pedepsele induc obedienţa şi fac asta foarte bine”, atenţionează Alfie Kohn. Ele sunt două feţe ale aceleiaşi monede, ambele urmărind manipularea şi condiţionarea comportamentului. Mai mult, adulţii care folosesc pedepse în relaţia cu copiii sunt tentaţi să folosească şi recompense.

  1. Recompensele distrug relaţiile

Recompensele sunt limitate, iar pentru a le obţine este încurajată competiţia, nicidecum coooperarea. De exemplu, pentru titlul de „cel mai bun din clasă”, copiii îşi vor percepe colegii ca pe posibili rivali sau ca pe nişte obstacole. Nici recompensele acordate colectiv nu ajută mai mult relaţiile dintre oameni. De exemplu, o învătăţoarea promite: „Dacă sunteţi cuminţi, mergem în parc”. Unul dintre copii nu se comportă după aşteptările învăţătoarei, iar promisiunea nu mai este pusă în practică din cauza acestuia. Cu siguranţă, ceilalţi copii se vor supăra pe colegul lor pentru că nu au mers în parc, nicidecum pe învăţătoare, care nu s-a ţinut de cuvânt!

  1. Recompensele ignoră motivele

Principiul „Fă aşa şi primeşti asta” nu ţine deloc cont de motivele personale pentru care un copil face ceva diferit de ceea ce ne-am dori noi. Când îi spui „Fă aşa şi primeşti asta” nu vrei să ştii ce a fost în mintea lui, ce şi-a propus el să facă. De fapt, nici nu prea te interesează copilul, ci propria ta persoană.

Recompensele nu sunt deloc soluţii: sunt tertipuri, scurtături, cârpăceli care maschează problemele şi ignoră motivele. Niciodată nu au în vedere substratul problemei”, spune Alfie Kohn, în „Pedepsiţi prin recompense”.

  1. Recompensele descurajează asumarea de riscuri

Comportamentul bazat pe recompense nu încurajează copilul să exploreze, să descopere, ci să facă ceva ce deja a mai făcut sau să facă ceva ce îşi doreşte adultul. Adunci când acţionează pentru o recompensă, copilul face exact ceea ce este necesar pentru a o obţine şi nimic altceva.

  1. Recompensele subminează motivaţia interioară

Interesul copiilor pentru o activitate scade atunci când le este oferită o recompensă (acest lucru este valabil şi pentru adulţi, evident!). Copiii şcolari au fost mai puţini interesaţi să deseneze cu carioci după ce li s-a oferit un certificat special, personalizat, pentru desenele făcute. Studiul a arătat că interesul lor a fost mai mic atât comparativ cu acei copii care nu primiseră certificate, cât şi raportat la interesul pe care îl arătaseră faţă de desenatul cu carioci înainte de a fi premiaţi.

Cum să limitezi efectele negative ale recompenselor

Sigur, dacă până acum i-ai oferit copilului tău recompense, este foarte greu (atât pentru tine, cât şi pentru el) să renunţi la ele peste noapte. În „Pedepsiţi prin recompense” sunt oferite şi câteva sugestii pentru a minimaliza impactul recompenselor:

  • Nu mai puneţi recompensele sub nasul copiilor.
  • Oferiţi recompensele după ce sarcina a fost îndeplinită, drept surpriză.
  • Nu transformaţi niciodată recompensarea în competiţie.
  • Faceţi ca recompensele să fie cât mai similare cu sarcina dată.
  • Oferiţi copiilor cât mai multă putere de decizie asupra felului în care sunt folosite recompensele.

O altă perspectivă asupra laudei

Nici lauda nu e prea sănătoasă?! Exact! Asta a fost şi marea mea surpriză, citind cartea „Pedepsiţi prin recompense”.

Lauda impune aşteptări nerealiste şi îi face pe copii să îşi dorească să aibă succes în permanenţă. Iar această dorinţă îi va determina să evite sarcinile dificile sau noi. Le va limita explorarea şi dorinţa de a cunoaşte mai mult.

Totodată laudele pot creşte presiunea pe care o resimte cel complimentat pentru a se ridica la înălţimea aşteptărilor. Cercetările arată că lauda influeaţează negativ stima de sine, perpetuează dependenţa copiilor faţă de părinţi şi scade interesul pentru sarcinile date.

Mai mult, atunci când sunt lăudaţi oamenii (şi copiii, nu?) „sunt mai predispuşi să facă ce dorim, ceea ce nu numai că este avantajos pentru noi, dar ne conferă şi un sentiment de putere”, este de părere Alfie Kohn.

În esenţa ei, lauda este tot o recompensă. Una verbală!

Şi dacă nu recompensăm şi nu lăudăm, ce le mai spunem copiilor? Kohn recomandă fedback-ul pozitiv şi încurajările. Adică să le oferim copiilor informaţii despre cât de bine au realizat o activitate, să le punem întrebări, să le dăm informaţii despre progresul făcut, să facem comentarii specifice.

În plus, atunci când ne adresăm copiilor ar trebui să ne gândim dacă ceea ce le spunem îi ajută să capete un sentiment de control asupra propriei lor vieţi şi dacă îi ajută să se implice şi mai mult în activitatea dată (adică le creşte motivaţia intrinsecă).

Copiii „au nevoie de aprobare şi acceptare necondiţionate – opusul recompenselor verbale şi mai ales al laudelor severe. Ceea ce merită este ceea ce au nevoie”, ne atenţionează Alfie Kohn, în „Pedepsiţi prin recompense”.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație