„Departe de trunchi”, cartea cu poveşti ale unor oameni puşi în situaţii excepţionale şi care au găsit soluția: iubirea
După bestsellerul „Demonul amiezii”, Andrew Solomon revine cu o carte dedicată familiilor speciale, care au copii cu probleme cum ar fi surditatea, nanismul, sindromul Down, autismul, schizofrenia sau cu copii superdotaţi, născuţi în urma unui viol, delincvenţi sau care aleg să-şi schimbe genul. Solomon arată că de foarte multe ori dragostea înfrânge prejudecăţile și transformă familiile în adevărate microcomunități ghidate de iubire și toleranță.
În „Departe de trunchi”, volum publicat în limba română de Editura Humanitas în traducerea semnată de Ioana Miruna Voiculescu, Andrew Solomon rezumă în aproape 800 de pagini o călătorie de 10 ani într-un nou târâm, al bucuriei. „Am început cartea aceasta din dorinţa de a-mi înţelege părinţii. Scriind-o am ajuns să îi înţeleg. Am realizat că foarte mult timp am fost supărat pe ei că nu mă acceptau pentru ceea ce sunt şi asociam asta cu lipsa de iubire; însă nu era o lipsă a iubirii, ci o lipsă a acceptării, iar acestea sunt două lucruri diferite. În timp ce lucram la această carte am început să îi iert. A fost minunat, a fost o eliberare enormă. Cartea de faţă (…) se bazează pe o idee optimistă, respectiv că finalurile fericite ale tragediilor au o demnitate mai presus de cea a finalurilor fericite ale comediilor.”
O monografie a „tragediilor cu final fericit”
Dacă ar fi să rezum „Departe de trunchi”, aş spune că este cartea din care am învăţat că nicio tragedie nu mă poate opri să trăiesc aşa cum îmi doresc. Este cartea din care am prins curaj să îmi accept sentimentele faţă de copilul meu cu nevoi speciale şi faţă de alegerile incomode ale copilului meu tipic.
Din fiecare poveste a fiecărei familii intervievate de Andrew Solomon am înţeles că iubirea este singura soluţie atunci când te simţi total depăşit de ceea ce se dovedeşte a fi rolul de părinte. Este o carte care se „duce” ca o luptă personală, fiind menită să dărâme preconcepţii, să deschidă mintea, să te facă să accepţi ceea ce e greu de acceptat; nu cu impuneri, ci cu blândeţea adevărurilor atât de adevărate că nu mai pot fi ignorate. Este o carte care îţi prezintă poveşti ale unor oameni puşi în situaţii excepţionale şi care au găsit unica metodă de a le face față – iubindu-se pe sine sau iubindu-i pe cei care le-au cerut imposibilul – să îi accepte pentru ceea ce sunt.
„Departe de trunchi” nu este doar o carte despre părinţi şi copii, despre ruptura dintre copilul proiectat şi copilul real, aşa cum s-ar crede; nu este nici o carte despre „marginali”, deşi, la o privire rapidă în societatea de azi, acest termen nu este prea dur atunci cînd faci referire la acest categorii de oameni pe care societatea i-a dat deoparte încă de la începuturile sale, ignorându-i şi refuzându-le existenţa. Este o monografie a „tragediilor cu final fericit”, trecând prin 300 de poveşti ale familiilor copiilor născuţi „altfel”, notate de-a lungul a peste 40.000 de pagini de însemnări şi comprimate în cele douăsprezece capitole ale volumului de faţă.
Identitate verticală versus identitate orizontală, ruptura din cadrul familiei
„Din cauză că identitatea se transmite de la o generaţie la alta, majoritatea copiilor au cel puţin câteva trăsături în comun cu părinţii lor. E vorba despre identităţi verticale. Atributele şi valorile sunt transmise de părinţi copiilor de-a lungul generaţiilor nu numai prin lanţurile ADN-ului, ci şi prin împărtăşirea aceloraşi norme culturale.” Etnia, limba, religia se număra printre identităţile verticale. La polul opus, avem identităţile dobândite, cele care diferenţiază major copiii de părinţi. „Se întâmplă de multe ori însă că o persoană să aibă o caracteristică înnăscută sau dobândită care le e străină părinţilor săi şi, prin urmare, să fie nevoită să îşi obţină identitatea de la un grup de oameni la fel ca el sau ea. Aceasta este o identitate orizontală. Identităţile orizontale se pot articula în jurul unor gene recesive, mutaţii aleatorii, influenţe prenatale sau valori şi preferinţe pe care copilul nu le împărtăşeşte cu genitorii săi.”
Surd, Pitici, Sindromul Down, Autism, Schizofrenie, Dizabilitate, Copii-minune, Viol
Aceste sunt cele opt capitole care alcătuiesc corpul volumului. Sunt acele grupuri identitare pe care nouă, „celorlalţi”, ne este mai uşor să le acceptăm, cele înaintea cărora punem un preambul protector: „aşa s-au născut, nu e vina lor”. Sunt cele pe care le asociem cu lipsa de alternativă, cu loviturile sorţii. Ele sunt încadrate, deloc întâmplător, de alte trei capitole dedicate celor care, în accepţiunea generală, au avut de ales – persoanele gay, transsexualii şi cuplurile gay care decid să adopte un copil: Fiu, Transgen, Tată.
Dincolo de structurarea conform identităţilor orizontale ce dau şi titlurile capitolelor, „Departe de trunchi” are un al doilea schelet pe care se sprijină: temele mari, unghiurile din care pot fi citite poveştile. Dragoste, luptă, prejudecată, speranţă, credinţă, activism, ştiinţă sunt fire intime ce leagă familiile despre care scrie Andrew Solomon şi constituie, totodată, o altă notă în care poate fi citită această carte.
„Vechiul proverb spune că aşchia nu sare departe de trunchi, în sensul că copilul va semăna cu părinţii săi; aceşti copii (cu identităţi orizontale, n. red.) sunt aşchii care au căzut în altă parte – poate la câteva trunchiuri mai încolo sau chiar la celălalt capăt al lumii. Cu toate astea, multe familii învaţă să tolereze, să accepte şi, în final, să se bucure de aceşti copii care nu sunt ce şi-au imaginat părinţii lor la început că vor fi”, notează Solomon în primul capitol al cărţii, „Fiu”.
Prejudecăți dărâmate prin iubire și curajul de a-ți spune povestea
Ca părinte al unui copil cu dizabilităţi, am fost şocată să văd cât de multe am de împărtăşit cu părinţii intervievaţi şi cu care credeam că nu am nimic în comun. Pe de altă parte, ca părinte al unui copil tipic, şocul mi-a fost şi mai mare văzând cât de multe am în comun și cu aceştia. De asemenea, mi-am dat seama abia atunci că multe dintre cele reclamate de copiii povestiţi de Solomon sunt, în fapt, aceleaşi lucruri pe care eu însămi le-am aşteptat de la părinţii mei: acceptare a ceea ce sunt şi dorinţa mea chiar şi la maturitate de a mă simţi iubită. Abia atunci mi-am putut înţelege copiii mai bine.
Abia după ce am trecut prin atâtea poveşti de dragoste dintre părinţi şi copii am realizat că nu există formula perfectă, că între generaţii nu va fi niciodată numai roz, dar că iubirea, fără judecată, este singura care găseşte soluţii oricărei situaţii, chiar şi atunci când sufletul îţi este sfâşiat că aşchia a sărit departe de trunchi.
Am pornit lectura cu multe, extrem de multe prejudecăţi şi preconcepţii legate de multe dintre situaţiile prezentate în carte şi am încheiat-o realizând că, atâta timp cât „ne abatem” de la drumul considerat prin cutumă a fi drept, suntem cu toţii în aceeaşi luptă, a recunoaşterii identităţii şi a câştigării drepturilor fundamentale. Am înţeles abia pe final de ce Andrew Solomon vorbea despre iertare şi despre cât este de important să îţi spui povestea.
Cartea este însăşi călătoria autorului spre acceptarea propriei identităţi (lupta despre care povesteşte pe larg în primul capitol) şi care culminează cu decizia să de mai târziu, în plină vârstă mijlocie, de a deveni tată adoptiv şi care nu ar fi putut exista fără acest drum al acceptării şi descoperirii iubirii şi iertării faţă de propriii părinţi şi la care a contribuit enorm şi interviurile înregistrate în acei zece ani de lucru la „Departe de trunchi”. „Încă există o bucăţică din mine care îşi doreşte pur şi simplu să fie că ceilalţi şi, în acelaşi, timp este o parte din mine care vrea să îşi spună povestea. Iată de ce am scris această carte”, spune autorul.
Dragoste, indiferent de situație
Înainte de a încheia, vă sfătuiesc să urmăriți conferinţa TED din aprilie 2013, care preceda apariţia volumului de faţă, și în care Solomon făcea accesibil publicului larg conţinutul uriaşei lucrări: Love, no matter what este titlul celor douăzeci de minute în care, pornind de experienţa sa în a-şi descoperi şi acceptă identitatea sexuală, poartă publicul într-o poveste despre dragoste şi acceptare parentală necondiţionată.
Fără nicio îndoială, „Departe de trunchi” este un manual al unei lumi reale, în care existăm şi care va continua să existe cu sau fără acceptul nostru. Este o carte despre identitate, în toate formele ei, verticale şi orizontale. Un volum pe care mi l-aş dori în programa şcolară a copilului meu sau în dezbaterile publice.
Volumul „Departe de trunchi – Douăsprezece feluri de dragoste, părinți, copii și căutarea identității” de Andrew Solomon se găsește pe rafturile librăriei virtuale TOTUL DESPRE MAME.
