I-am învățat pe copii să mănânce sănătos, cu adulții mi-a fost mai greu

TOTUL DESPRE MAME

Ce e bine, cum e bine, cât e bine să mănânce copilul meu? Intrebări care, deși primesc mereu răspunsuri, par a fi de fiecare dată fără răspuns, pentru că nu e ușor, ca părinte, să îți convingi copilul că este important să mănânce sănătos. Ileana Muntean, autoarea cărții ”V de la varză – sau Povestea oii galactice When-When”, spune copiilor, dar și părinților, o poveste al cărei fir îi atrage pe copii, îi motivează și a cărei morală este că a mânca sănătos nu este tocmai imposibil ci, dimpotrivă, este mai la îndemână decât credeai.

  • Cartea ”V de la varză –  poveste oii galactice When – When”, de Ileana Muntean, apărută la Editura Multi Media Est Publishing, este disponibilă AICI.

TOTUL DESPRE MAME a vorbit cu Ileana Muntean despre cartea sa, dar și despre motivația care a stat la baza ei. Am aflat, totodată, cum poți tu, părintele, să îți înveți copilul ce înseamnă bunul gust în alimentație.

TDM: De ce o carte de nutriție pentru copii?
ILEANA MUNTEAN:
Nu i-aș zice o carte de nutriție că nu am așa pretenții științifice, i-aș zice o poveste adevărată despre mâncatul sănătos din zilele noastre. Cred că noi toți înțelegem mai ușor și mai plăcut prin povești și, în plus, eu cu asta mă ocup: scriu povești (de film). Mă mai gândesc și la faptul că, atunci când nutriția o să evolueze și lucrurile o să se schimbe, povestea și personajele mele o să rămână 🙂

Crezi că este important să îi familiarizăm pe copii încă de mici cu ceea ce înseamnă mâncare sănătoasă?
Este important să știe că există mâncare care hrănește și ajută cu adevărat și mâncare ce doar umflă burta. Și că gustul bun e al doilea criteriu de calitate, primul fiind cantitatea cât mai mare de nutrienți și cantitatea cât mai mică de substanțe nocive.

Dar problema nu e cu copiii, ei sunt receptivi, înțeleg și rețin ușor dacă le oferi constant și consecvent exemple și explicații potrivite.

Problema mare e cu adulții care cred că doar copiii trebuie să mănânce sănătos și ei nu, considerând din oficiu că cei mai mici trebuie să facă ce li se spune, nu ce văd prin jur.

Putem controla ceea ce mănâncă în copilăria mică, dar ce ne facem când cresc?

Mănâncă la școală, merg la petreceri, văd și își doresc să guste… Sigur că nu trebuie opriți să încerce, fiindcă se frustrează și tentația devine chiar mai mare. Oricum, poți să încerci să-i oprești, să le interzici, ei tot o să încerce.

Ceea ce se întâmplă însă, în mod natural, este că se cultivă un anumit tip de gust. Se întâmplă deseori să îmi spună copiii mei: “ nu era bună, avea gust chimic” sau “era prea dulce”…

Când erau mai mici, le mai spuneam și așa: “sigur, încearcă, poate că e bună la gust, dar să știi că conține și puțină otravă – uite, scrie aici…

Acum, mai mari fiind, încearcă și ei să facă alegeri cât mai bune; dar știu și că, dacă se întâmplă să mănânce uneori ceva care nu e tocmai ok, nu se întâmplă nimic rău – dacă are resurse, organismul se descurcă. Problema e dacă îl bombardezi zilnic cu chestii nocive.

Cum putem să îi învățăm ce înseamnă mâncare sănătoasă?
Luându-i la cumpărături, gătind cu ei, mâncând ceea ce avem pretenția ca ei să mănânce. Când sunt mai mari, învățându-i să citească ambalajele. De când s-au mărit, copiii mei au pe iPod o aplicație pentru aditivii alimentari. Se uită tot timpul, sunt foarte curioși.

Ce schimbări ai observat la voi după ce v-ați schimbat modul de alimentație?
Avem o cutie tot mai mică de medicamente în casă. Ne îmbolnăvim mai rar și facem, în general, forme ușoare ale bolilor. Nu avem probleme cu greutatea. Nu-mi place deloc să vorbesc despre mine, dar am să spun acum, deși am trecut de 45 de ani, nu am păr alb, nu port ochelari, am dinții mei în gură și am aceeași greutate ca atunci când am terminat liceul.

Pentru noi este important și de ajuns, merită efortul.

Previne alimentația sănătoasă eventuale probleme de greutate?

Când oferi organismului nutrienți de calitate și, în plus, îl scutești de povara toxinelor și a eliminării lor, senzația permanentă de foame dispare, mecanismele metabolice se autoreglează.

Da, ajută la o sănătate generală mai bună care implică și o greutate controlabilă.

E greu să îi convingi pe copiii să mănânce sănătos? Dar pe ceilalți membri ai familiei?

Îți trebuie ceva perseverență și creativitate cu copiii – de exemplu, o perioadă am folosit omleta ca vehicul pentru legume… Dar, cum ziceam, e mai greu cu adulții și acolo trebuie în primul rând lucrat, pentru că ei au deja anumite fixuri și obiceiuri formate, iar mâncarea e considerată la fel de tabu ca și religia. Dacă îi spui cuiva că nu mănâncă corect sau potrivit pentru el, îl atingi în forul lui cel mai intim, profund.

Care este felul vostru favorit în familie?
Fiecare are felul lui favorit și ne sacrificăm pe rând, așteptând să ne vină rândul 🙂 Un copil este îndrăgostit de carbohidrați, celălalt de lactate, soțul de carne, iar eu de legume. Nu e simplu. Nu suntem deloc familia model, dar ne străduim.

Care sunt ”armele tale secrete” pe care le-ai folosit pentru a-i convinge pe copii să adopte o alimentație sănătoasă și pe care ai vrea să le recomanzi?
Arma mea deloc secretă este picătura chinezească: inoculez zilnic, cu pipeta, idei, ingrediente și rețete sănătoase, fără să mă supăr dacă ele nu sunt acceptate sau adoptate pe loc.

Cultiv exemplele și prietenia cu copii și părinți care mănâncă sănătos, mediul e foarte important.

Am organizat într-o vară un sejur la una dintre primele ferme bio din Italia, vizită care a rămas în memoria copiilor ca una dintre cele mai frumoase vacanțe.

Urmăresc diferite surse de informare și, de câte ori pot, le spun și lor ce am aflat, le arăt.

Până la urmă, se prinde de ei…

V de la varză

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa