”Mama, nu mă părăsi! Rămâi cu mine!”

”Nu mă părăsi. Rămâi cu mine. Nu vreau să merg la şcoală astăzi. Dormi cu mine. Ţine-mă în braţe. Poartă-mă în braţe. Nu merge sus la etaj cu mine. Nu mă lăsa la grădiniţă – deşi mi-a plăcut săptămâna trecută.” Ce faci când, dintr-o dată, copilul nu mai vrea să te piardă din ochi?

Ai un copil energic? Uneori, este energic și, alteori, e extrem de sensibil? Cooperează extraordinar, dar în secunda următoare își proclamă independența? Citește cartea ”Cum să crești un copil energic”, de Mary Sheedy Kurcinka, disponibilă acum AICI.

Recunoaşte corect acest tip de comportament!

Aceste tipuri de comportament reflectă „zona roşie” a răspunsului „Strânge-mă în braţe!”. Este o reacţie primară la ameninţare. Copiii ştiu în mod intuitiv că sunt mici şi fără apărare. Când sunt stresaţi , creierul lor reacţionează ca atunci când te văd că părăseşti încăperea, ca la vederea unui tigru gata să-i atace. Toţi neuronii ţipă: ”Nu mă părăsi ! Strânge-mă în braţe! Apără-mă!”

Lupta de a rămâne aproape de cei care îl pot proteja devine prioritatea lor numărul unu.

Adaptându-te şi schimbându-ţi planurile pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copilului, nu înseamnă că va trebui să-l „cocoleşti” o viaţă. Cum se simte din nou în siguranţă, micuţul tău independent se va reîntoarce!

Identifică sursa comportamentului

Comportamentele de tipul „Strânge-mă în braţe!” arată o schimbare bruscă în nivelul încrederii de sine a copilului tău şi a abilităţilor sale. De  exemplu, un copil care de obicei reuşeşte să adoarmă singur, nu mai poate dintr-o dată să facă asta. Autonomia personală la îmbrăcat dispare, copilul fiind înlocuit de o păpuşă de cârpe care nu mai poate să-şi pună o şosetă fără ajutor. Copilul care mai deunăzi era nepăsător la plecarea ta din pragul clasei, se agaţă acum de piciorul tău, implorându-te să nu pleci.

Uneori, chiar şi o schimbare bruscă în nivelul abilităţilor copilului sau simpla încercare de învăţare a unui lucru nou poate fi o testare a limitelor răbdării. Dacă un copil are un comportament de tipul „Strânge-mă în braţe!”, acesta nu va apărea doar la ora de culcare,  ci și la sosirea la şcoală şi chiar în timpul vizitei la un prieten acasă.

Dacă ţi se întâmplă asta, pune-ţi câteva întrebări: Când a început acest tip de comportament? Ce s-a întâmplat? Care ar putea fi cauza?

Multe ar putea fi cauzele

Bebeluşii şi copiii mici trec de-a lungul stadiilor de dezvoltare prin anxietatea de separare la nouă, 12 şi 24 de luni. Alte surse de stres ar putea fi părinţii care călătoresc, bolile, schimbarea personalului la şcoală sau grădiniţă, conflictul cu colegii, un îngrijitor sau profesor stresat. Fă-ţi timp să identifici sursa care alimentează acest comportament pentru a putea găsi cele mai bune soluţii ca să-l ajuţi.

Verifică-ţi nivelul de încredere în această situaţie

Dacă ai un copil care se opune şcolii, întreabă-te:” Este această şcoală bună pentru el? Crezi că este fizic şi emoţional în siguranţă cu acest profesor?

Dacă ai îndoieli sau ai stări ambivalente, copilul va simţi angoasa ta şi va reacţiona în consecinţă. Dacă ai încredere că este locul potrivit pentru el şi că, deşi empatizezi cu el, ştii că trebuie să meargă, va simţi încrederea ta, se va simţi uşurat şi va fi mai puţin opoziţionist.

Dacă ţi-e greu să determini nivelul tău de încredere, gândeşte-te la scaunul de maşină al copilului tău. Cu siguranţă s-a opus legării cu centurile, dar ştiai că are nevoie de ele ca să fie în siguranţă. Nu ai avut nici cea mai mică îndoială. Increderea în decizia luată ţi-a permis să depăseşti obstacolele. Trebuie să nutreşti aceeaşi încredere şi în aceste situaţii.

Aşteptări mai mici

Deşi e clar că trebuie să adoarmă, să meargă la şcoală sau să se îmbrace, este important să accepţi faptul că este stresat şi că are nevoie de mai mult ajutor din partea ta. Menţine rutina. Nu renunţa la rutină gândindu-te că oricum nu mai funcţionează. Rutina oferă siguranţă şi predictibilitate. Dacă îţi legeni copilul  câteva minute înainte de a-l pune în pătuţ, plănuieşte să faci asta ceva mai mult, acordându-i timp copilului să se liniştească. Creşte frecvenţa atingerilor: îmbrăţişări, masaj sau alinturi în  timp ce citiţi. Atingerile trimit în organism hormoni de liniştire şi calmare.

Fiţi proactivi

Înainte ca un copil să ţipe la tine cerându-ţi să te întorci în cameră spune-i: „Voi pleca din cameră acum. Vrei să vii cu mine sau vrei să rămâi aici să te joci?” Dacă spune că vrea să vină cu tine, aşteaptă-l şi spune-i: „Bine, te aştept. Curând te vei simţi mai bine şi te vei juca.” Într-o zi, va face asta. Dacă te strecori afară sau, pur si simplu, uiţi să îl întrebi înainte să ieşi din cameră, dărâmi încrederea pe care o are în tine şi va trebui să reconstruieşti totul.

Fă circumstanţele şi aşteptările concrete

Chiar dacă îi spui copilului că îl aştepţi la şcoală, aşteptarea creează stres neurologic şi îi va fi imposibil să-şi amintească asta. Creaţi împreună un plan vizual. Faceţi un desen cu şase etape. În fiecare secvenţă, desenaţi un simbol a ceea ce se va întâmpla. De exemplu: va lua prânzul, va dormi, va lua o gustare şi când ceasul arată ora 16 îl vei lua de acolo. Lasă-i ceasul în buzunar să se uite din când în când la el când are nevoie.

Un răspuns de genul „ Strânge-mă în braţe!” este o reacţie firească la frică şi stres. Copilul tău va verifica să fie sigur că eşti acolo ca să îl ajuţi. Il aperi. Poate conta pe tine. Dacă e cazul, poţi să rezervi câteva minute înainte de a-l lăsa la şcoală pentru alinturi , dar apoi urmaţi rutina firească. La început ar putea să mai plangă , asigură-te că eşti alături de el, că i-ai acordat mai mult sprijin. Trebuie să crezi că e într-un loc sigur, că se va descurca şi că are profesori care să-l ajute. Increderea ta îi va spori şi lui încrederea în sine, iar lucrurile îşi vor relua curând cursul firesc.

Traducere în limba română de Marina Neciu. Articolul original AICI.

Intră în conversație