Părinți divorțați? Iată cum simte copilul absenţa tatălui

Să îţi creşti copilul ca mamă singură este un obicei din ce în ce mai răspândit. În Statele Unite ale Americii, de exemplu, există peste 12 milioane de familii monoparentale.

Atunci când ajung să se despartă de partenerii lor, tot mai multe femei sunt tentate să interzică legătura copiilor cu tatăl lor biologic. Motivul? Pe fond de furie şi nemulţumire în viaţa de cuplu, acestea au impresia că fostul partener, dacă şi-a încheiat rolul de soţ, l-a încheiat şi pe cel de tată.

Confuzia între rolul de soţ (partener de cuplu) şi cel de tată şi dorinţa mamei ca micuţii să nu mai aibă de-a face cu tatăl lor nu este deloc benefică pentru dezvoltarea fizică, emoţională şi psihică a copiilor.

Care este rolul ataşamentului faţă de tată

Atunci când se vorbeşte despre ataşamentul copilului, îndeobşte, toată lumea se referă la relaţia copilului cu mama. Este mai puţin cunoscut faptul că micuţul îşi formează un ataşament şi faţă de tată. Care este rolul acestui tip de ataşament? La ce este el folositor? Răspunsurile le dă Penelope Leach, în lucrarea ei ”Când părinţii se despart. Cum să ne ajutăm copiii să treacă prin procesul de separare”.

În primul an de viaţă, bebeluşul are nevoie de cineva care să fie atent la stările lui emoţionale, să i le înţeleagă şi să le răspundă cât mai bine. Iar mama este cea mai potrivită pentru această sarcină. Odată intrat în al doilea an de viaţă, copilul începe să exploreze şi să cunoască lumea încojurătoare. Iar tatăl este cel mai în măsură pentru această sarcină. Dacă relaţia de ataşament cu mama este importantă pentru reglarea emoţională, relaţia de ataşament cu tatăl este importantă pentru reglarea impulsurilor şi a agresivităţii copilului.

Pierderea tatălui afectează şi celulele din corpul copilului

Dat fiind rolul atât de mare pe care îl are prezenţa tatălui în viaţa celui mic, nu e de mirare că dispariţia acestuia (în urma divorţului, separării sau decesului) îl afectează pe copil până “în măduva oaselor”, mai precis până la nivel celular.

O cercetare recent publicată (şi efectuată la Princeton University), la care au luat parte peste 5.000 de copii, arată că absenţa figurii paterne modifică structura cromozomială de la nivelul celulelor. Mai precis, s-a observat că, în cazul copiilor care cresc fără tată, terminaţiile cromozomilor, numite telomeri, sunt mai scurte comparativ cu ale copiilor ai căror taţi sunt prezenţi în viaţa lor.

Care este rolul telomerilor? Aceste fragmente din ADN sunt responsabile de aşa-numita “tinereţe biologică”. Lungimea telomerilor se scurtează pe măsură ce îmbătrânim, în cazul unor maladii sau în cazul stresului. De asemenea, o serie de studii au asociat scurtarea telomerilor cu bolile cardio-vasculare şi cu apariţia cancerului.

Cercetătorii de la Princeton University au observat că băieţii sunt mai afectaţi decât fetele în privinţa absenţei tatălui, ei având telomerii cu 40% mai mici. Cei mai afectaţi sunt băieţii care şi-au pierdut tatăl (prin deces sau divorţul părinţilor) înaintea vârstei de cinci ani. Totodată, moartea tatălui afectează cel mai mult structura cromozomilor copiilor: telomerii sunt cu 16% mai scurţi.

Dispariţia tatălui în copilărie are efecte până la vârsta adultă

  1. Absenţa tatălui afectează dezvoltarea socio-emoţională a copilului. Iar efectul este cu atât mai puternic cu cât figura paternă dispare mai timpuriu din viaţa micuţului. Alte studii au evidenţiat că abilităţile cognitive ale copiilor nu sunt afectate de dispariţia părintelui.
  2. În cazul adolescenţilor, s-a observat că, lipsiţi de tată, aceştia sunt mai predispuşi către risc, consum de tutun, începerea vieţii sexuale mai devreme, promiscuitate şi sarcini  nedorite (în cazul fetelor).
  3. În plus, dispariţia tatălui din viaţa copilului poate duce şi la o serie de probleme de sănătate, cum ar fi astm, dureri acute sau cronice, dureri de cap sau de stomac.

Nu sunt excluse nici problemele comportamentale şi relaţionale: au dificultăţi în a-şi face prieteni şi a relaţiona în grupul de egali.

Consecinţele absenţei tatălui din viaţa copilului sunt vizibile inclusiv la vârsta adultă

Astfel, cercetările au arătat că, odată ajunşi maturi, aceştia au o tendinţă crescută către depresie şi anxietate, sunt mai predispuşi către abuzul de droguri şi alcool, prezintă riscuri mai mari de sinucidere şi de a fi încarceraţi. Totodată, sunt predispuşi la relaţii de cuplu tensionate şi la divorţuri, au un nivel de educaţie mai scăzut, venituri mai mici şi locuri de muncă instabile.

Descarcă acum GRATUIT capitolul ”Să analizăm divorțul din punctul de vedere al copiilor”, din cartea ”Când părinții se despart” și vei înțelege mai bine cum se raportează copiii la divorț. Detalii AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație