Psihanaliza nu dăunează creșterii copiilor

Cum întâmpinăm copilul ca părinți, bunici, medici și educatori, de Speranța Farca, Editura Trei, 2010

Nu, cartea Speranței Farca, psihanalist specializat în relația mamă-copil, nu ne învață cum să ne creștem copiii. Nu vom găsi în ea nici zece pași simpli pentru a-l convinge pe copil să se spele pe dinți, nici cinci metode la îndemână pentru a culca copilul la oră fixă. Vom găsi în schimb sprijinul necesar pentru a fi alături de copilul nostru și pentru a-l înțelege, împreună cu explicațiile subtile și coerente, însoțite de exemple, ale transformărilor prin care trece o familie la apariția copiilor.

Nu, psihanaliza nu dăunează grav creșterii copiilor

Cum întâmpinăm copilul ca părinți, bunici, medici și educatori are meritul de a scoate copilul din bula de atenție în care exagerat se învârte de unul singur și a releva relațiile care se construiesc în jurul lui și cu ajutorul lui. Mai pe înțelesul nostru, copilul se naște, dar, odată cu el și femeia devine mamă, bărbatul devine tată, iar părinții devin bunici. Toate aceste transformări se petrec în același timp, sunt derutante și uneori creatoare de panică. Speranța Farca pune degetul pe rană și ne spune cum, de ce, la ce să ne așteptăm sau de ce ni se întâmplă ce ni se întâmplă. Scrie cu naturalețe,fără exces de termeni tehnici, cu multe exemple. O carte pe care cu greu o lași din mână; abia când ai închis-o îți dai seama că ai primit o infuzie de psihanaliză capabilă să doboare și un profesionist.

De la prima sarcină la familia cu mai mulți copii

Și pentru că temele sunt multe și bogate această carte, nu pot decât să aleg câteva fragmente care mie mi-au atras atenția și mi-au lămurit sau chiar schimbat câteva păreri. M-am bucurat de explicațiile date pentru regresia copilului la apariția unui frate sau soră („Dacă mama gravidă observă stări de regresie ale copiilor săi și solicitări intense ale acestora, ar trebui să se bucure, chiar dacă îi este greu să le suporte. Este un semn că totul merge bine: copiii săi fac față sănătos schimbării”). Și pentru că gestionez cu greu chiar și creșterea a doi copii, am găsit deosebit de interesante descrierile reconfigurărilor familiale în familiile cu trei și chiar mai mulți copiii. Contrar așteptărilor mele pentru un haos generalizat, ar fi vorba mai degrabă de un spor în echilibru („Al treilea copil aduce nu numai un plus de echilibru, ci și o descentrare a familiei în favoarea copiilor, precum și o ocazie de terapie”). La fel de interesante sunt recomandările pentru personalul medical care însoțește proaspăta mamă la naștere: medic ginecolog, neonatolog, asistente. Rolul lor merge dincolo de asistența medicală pe care o oferă, iar înțelegerea nevoilor unei femei pe cale de a deveni mamă poate face diferența dintre un doctor bun și unul excelent. Dacă aveți copii care tocmai au început școala sau de grănița, veți citi pe nerăsuflate și recomandările pentru educatori, mai ceva ca pe un final dintr-un roman de Agatha Christie.

Atenție, cel mai probabil la final vă veți dori să faceți cadou tuturor celor care intră în contact cu copiii voștri dacă nu întreg volumul, măcar capitolul „Câteva practici nocive în educație”.

Copiii sunt indulgenți cu oamenii mari

Dar poate cel mai important lucru este că Speranța Farca vorbește despre șansa pe care fiecare copil o aduce în viața unui adult. Șansa de a ne confrunta cu răni demult uitate, dar rămase nevindecate, șansa de a crește ca adult, amintindu-ne în același timp jocul și bucuria sentimentelor simple și puternice. „Copiii sunt însă indulgenți cu oamenii mari și le arată că nu e musai să știe ceea ce nu știu, să poată ceea ce nu pot, să înțeleagă ceea ce nu înțeleg, să fie ceea ce nu sunt. Copiii le oferă părinților șansa de a învăța să se accepte, să se bucure, să iubească, să fie prezenți și firești. E simplu și frumos să fii părinte!”

Am lăsat pentru sfârșit o avertizare pe care mi-ar fi plăcut să o citesc înainte de a deschide cartea. Scrierile de sorginte psihanalitică păcătuiesc printr-un soi de totalitarism. Sunt scrise cu propoziții tari, afirmative ce par uneori adevărate sentințe. Pentru cei mai puțin obișnuiți cu acest gen de cărți este bine de știut că psihanaliza operează îndeosebi cu categorii și tipuri și că nu se referă întotdeauna la mama reală, la tine cititoarea, ci la o tipologie de mamă pe care o descrie. Acest lucru nu înseamnă că psihanaliză nu se ocupă de oameni reali, ci doar că orice recomandare, descriere, nevoie trebuie adaptată la propria persoană și nu aplicată mecanic pentru că „așa am citit în carte că trebuie să fie.” Dar voi știați asta deja, nu-i așa?

Găsiţi acest volum pe rafturile librăriei Cărturești. Acum nu vă rămâne decât să vă pregătiţi o cană de ceai, să vă aşezaţi în fotoliu şi să citiţi liniştiţi preţ de cinci minute, până când copilul se trezeşte, vrea să facă pipi sau toarnă borcanul de miere pe pisică.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație