Un rău mai mare pentru copil decât despărțirea însăși e ura care îi urmează

despărțirea părinților îi afectează pe părinți

Penelope Leach e un nume cu rezonanță în lumea cercetătorilor care au în miezul preocupărilor copiii și bunăstarea lor. E doctor în psihologie, a scris mult despre parenting, e foarte vocală în privința disciplinei pozitive și mai e ceva în munca ei care mi-a atras atenția: e co-fondator al unui grup numit Mindful Policy Group, care are drept scop nici mai mult nici mai puțin decât schimbarea politicilor publice înspre așezarea copilului în centrul preocupărilor guvernamentale. Ei da, aici ar fi mult de recuperat pentru România, pentru că ar fi vorba de schimbări în toate zonele sociale, de la sistemul juridic la cel educațional și de sănătate.

Acestea fiind zise, m-am apropiat de cartea doamnei Leach- „Când părinții se despart- Cum să ne ajutăm copiii să treacă prin procesul de separare”– având în minte această teză a ei și citind-o, am aflat că nici în acest volum nu se îndepărtează deloc de convingerile care i-au ghidat întotdeauna munca: chiar și în mijlocul unui proces lung și dureros de separare a părinților, copilul și interesele sale trebuie să rămână în centrul atenției.

Dacă vrei să înțelegi mai bine ce înseamnă pentru un copil separarea părinților săi, citește Când părinții se despart. Cum să ne ajutăm copiii să treacă prin procesul de separare” de Penelope Leach. Cartea este disponibilă aici.

Veți spune că , cel puțin declarativ și în  teorie, în orice relație care se rupe , cei doi își vor propune, ba chiar își vor promite că vor pune copilul sau copiii deasupra lucrurilor care i-au făcut să se desprindă; ei bine, în realitate aceasta se întâmplă extrem de rar.

Cartea Penelopei Leach aduce în primul rând multă lumină de o manieră foarte simplă: abundă în cifre și statistici. Pentru cei ca mine, ignoranți în materie, a fost cel puțin interesant să aflu că:

  • 48% din părinții care divorțează au cel puțin un copil sub 16 ani.
  • ¼ din familiile din Marea Britanie sunt monoparentale.
  • 13 divorțuri/oră au avut loc în 2012 în Marea Britanie
  • 42% din toate căsniciile se încheie cu un divorț.

Prin urmare, cifrele ne arată că avem de a face cu un fenomen în expansiune; probabil orice observație empirică în jurul nostru, în anturajul nostru ne va arăta același lucru.

De aici încolo începe drumul care separă cartea Penelopei Leach de alte cărți scrise pe temă: cu multă empatie dar și mult simț practic, autoarea aproape că îi ține de mână pe părinți și le vorbește calm și orientat către soluții, neuitând nici pentru o clipă să așeze copilul în centrul discuției.

Vorbește întâi despre stadiile de dezvoltare ale copilului și cum anume o separare a părinților poate avea impact asupra sa. Fac aici o paranteză și spun că majoritatea criticilor care i se aduc autoarei, atât pentru acest volum, cât și pentru cele care i-au precedat este  exact o anumită centrare asupra copilului și o părtinire dacă vreți a mamei, în defavoarea tatălui; eu nu am simțit acest lucru parcurgând cartea ei.

Apoi trece la mai-sus pomenitele soluții. Amintește că e de o importanță vitală pentru copil ca în acest vârtej haotic care poate deveni un divorț să aibă un cămin; să își păstreze camera și locurile cunoscute, să se mențină pe cât posibil o geografie recognoscibilă, să nu fie înstrăinat de școală și de colegi, să fie aduși în sprijinul părinților profesorii și colegii- mediul structurat al școlii acționează ca un calmant, ca un balsam într-o asemenea situație de criză.

Un extras din cartea Când părinții se despart este disponibil AICI

În fiecare dintre sub-temele pe care le tratează, Penelope Leach își aduce în ajutor cazuri reale, de multe ori copii de diferite vârste care au fost nevoiți să treacă prin această experiență și care sunt invitați să vorbească despre ea. Multe din situațiile practice și cifrele despre care vorbește se referă la spațiul anglo-saxon, cel pe care îl cunoaște cel mai bine, dar ele pot fi ușor extrapolate și la spațiul românesc.

Spre deosebire probabil de mulți dintre părinții care se separă, care vor fi copleșiți fie de tristețe, fie de deznădejde, fie de ranchiună sau resentiment și nu vor avea tocmai o privire lucidă asupra situației, autoarea nu se teme să privească lucrurile în față:

-da, probabil că un părinte care va avea de unul singur grijă de copil va fi mai sărac decât în cuplu sau în familie;

– da, probabil că în multe situații pensia alimentară e doar pe hârtie( aici, iarăși statisticile sunt extrem de triste: mamele singure din SUA au cea mai mare rată de sărăcie din toate grupurile demografice);

– da, a păstra o relație rezonabilă cu partenerul post-despărțire va micșora trauma copilului;

–  realitatea, așa cum e ea, discutată onest cu copilul e mult mai puțin îngrozitoare decât fanteziile lui lăsate liber să zburde.

Nu în ultimul rând, oricât de greu ar fi de îndurat acest fapt de către ( de obicei) o mamă dezamăgită sau furioasă, copilul își va face griji pentru părintele absent și se va învinovăți pentru toată situația.

Tot la capitolul soluții, Leach propune două concepte interesante, ușor de identificat în viața reală, dar destul de rare.

  • Primul, formula ideală e cea a parentingului comun, acea relație care plasează de facto copiii pe primul loc și înăuntrul căreia părinții conservă o relație de comunicare permanentă privitoare la copii, iau decizii comune, sunt implicați și își împart sarcinile. Studiile arată că un rău mai mare pentru copil decât despărțirea însăși e ura care îi urmează.
  • O formulă înrudită este cea a parentingului binevoitor, care presupune înțelegeri formale, eventual puse pe hârtie și în general, în ciuda numelui, o înțelegere mai rigidă, mai inflexibilă între foștii parteneri.

Cartea nu face apologia rămânerii într-o relație evident nefericită sau chiar abuzivă; dimpotrivă, observă cu multă empatie fenomenul și propune multe soluții practice (inclusiv la nivel instituțional) pentru a micșora răul inevitabil pe care separarea părinților îl produce copiilor. O lectură pe alocuri dureroasă, dar în final extrem de utilă.

Intră în conversație